Un motiv în plus să ne uităm cu atenţie la impactul major al Revoluţiei armene, altfel destul de tăcute pe ştirile de prim plan ale agenţiilor de presă, dar o schimbare cu efecte majore la Erevan şi în raport cu populaţia armeană.

Renaşterea speranţei şi pedepsirea vinovaţilor de represiune în stradă

Noul premier, Nikol Pashinian, care a preluat frâiele ţării în mai - după înlăturarea fostului preşedinte Serzh Sargsyan, care preluase postul de premier după ce transferase toate puterile preşedintelui, la epuizarea celor două mandate ale sale în fruntea statului armean – a reuşit să mulţumească mulţimile. Fostul jurnalist de 43 de ani, fără experienţă politică, a reuşit nu numai să preia puterea, să măture şi să cureţe administraţia de rivali şi reprezentanţii fostului regim, dar să gestioneze şi să răspundă cu brio aşteptărilor concetăţenilor săi, care au blocat în stradă, timp de 20 de zile, înfiinţarea guvernului după alegerile din aprilie şi au reuşit să obţină demisia premierului proaspăt impus, instalându-l pe Pashinian.

Într-adevăr, noul premier a reuşit să transmită populaţiei, nu numai adepţilor săi, sensul unei dreptăţi imanente în guvernarea sa, redându-le speranţa şi punând accent pe câteva elemente puternice, de impact asupra naţiunii, cu precădere pedepsirea autorilor represiunii din 2008 împotriva populaţiei – arestarea fostului preşedinte Robert Kocharian, emiterea mandatului de arestare, arestarea, ulterior eliberarea pe cauţiune (urmată de fuga în Rusia) a generalului colonel Yuri Khachaturov, şeful armean al CSTO - Organizaţia Tratatului Securităţii Colective, înfiinţată de Rusia în spaţiul post-sovietic, fost ministru adjunct al Apărării în 2008, ca şi fostul ministru al Apărării de la acea vreme, Generalul Mikael Harutiunian, dat în urmărire generală.

„Răsturnarea ordinii Constituţionale“ şi „folosirea ilegală a armelor pentru reprimarea unui protest legitim“, acum 10 ani

Toţi trei sunt vinovaţi de represiunea violentă a protestatarilor paşnici împotriva alegerii lui Sargsyan ca Preşedinte, în februarie-martie 2008, soldate cu 10 morţi, răniţi şi sute de arestaţi, la 1 martie 2008. Principalele capete de acuzare sunt „răsturnarea ordinii constituţionale a Armeniei“ prin intervenţia în faţa unui protest paşnic, care contesta frauda din alegeri, pentru Kocharian şi Khachaturov, şi „utilizarea ilegală a forţei militare şi armelor împotriva unui protest“ pentru Harutiunian.

Pashinian a mai reuşit o campanie extrem de dură anticorupţie şi împotriva evaziunii fiscale, atacând afacerile legate de politic şi oamenii politici ai fostei puteri care făceau evaziune fiscală pe scară largă. Foştii membri ai guvernului şi regimului Sargsyan au fost aduşi în faţa legii nu pentru represiunile împotriva mulţimii acum, înaintea numirii ca premier a lui Pashinian – care şi el a fost arestat pentru scurt timp – ci pentru chestiuni mai pragmatice, corupţie şi evaziune fiscală, fiindu-le confiscate afaceri, blocate conturi şi rămânând fără resursele obţinute ilegal, ce nu se justifică prin poziţiile publice deţinute.

Schimbarea clasei politice prin comuniune de valori, nu loialitate sau partitocraţie

În fine, o a treia măsură substanţială luată de Pashinian a fost aducerea în prim plan a unui număr mare de oficiali proaspeţi şi necorupţi, neimplicaţi anterior în politică. Tinerii sunt cei mai reprezentaţi: Mkhitar Hayrapetyan, ministrul pentru Diaspora, are 27 de ani, vicepremierul Tigran Avinyan are 29, la fel ca şi şeful de cabinet al premierului, Eduard Aghajanyan. Fără a fi vorba despre o dispute de tip loialitate versus profesionalism, din contra, până la alegerile generale care urmează, Contractul Civic, partidul premierului, a preferat coeziunea în materie de valori comune apărate de membri cabinetului şi oficiali – corecţi, necorupţi, eficienţi – experienţei politice.

Formula găsită de Pashinian, pentru a declanşa reformele puternice a fost aceea de a schimba ţara prin schimbul de valori ale reprezentanţilor de prim plan a acesteia, acolo unde dobândirea de averi din funcţia publică să fie eradicată. Tinerii, cu preponderenţă femeile, nu au făcut parte din sistemul corupt care s-a dezvoltat în ultimele decade, şi sunt mai puţin expuşi acestui tip de corupere prin idealismul lor şi forţa de muncă. E adevărat că, la viitoarele alegeri, ulterior în guvernul permanent – cel curent este considerat unul de tranziţie – vor sosi şi persoane mai în vârstă, cu activităţi politice vechi, la începuturile democraţiei, sau profesionişti care nu au avut activitate politică, dar pot susţine actuala putere.

Nagorno Karabakh şi sistemul de relaţii externe a Armeniei, eterna problemă şi limitare de opţiuni

Punctul unde noul premier nu a putut schimba lucrurile ţin de relaţiile Armeniei cu vecinii săi şi dependenţa Erevanului de Rusia. Deşi relaţiile cu Moscova s-au răcit puternic – deşi nu au existat aceleaşi diatribe publice ca în cazul revoluţiilor colorate, revoluţiei Twitter sau Maidanului din Ucraina, Georgia şi Republica Moldova – relaţiile sunt respectuoase, dar distante, deşi Pashinian susţine că securitatea Armeniei depinde de Rusia şi nu s-a produs nici o modificare între timp.

Un acord de Asociere cu UE e pregătit, chiar dacă Armenia e parte a Uniunii Euro-Asiatice condusă de Rusia, în timp ce pe tema războiului din Nagorno Karabakh, a relaţiilor cu Azerbaidjanul, cu Turcia, chiar cu Georgia, situaţia rămâne neschimbată şi greu de reconstruit. Armenia rămâne o ţară fără ieşire la mare şi la lume, înconjurată de două frontiere închise, cu Azerbaidjanul şi Turcia, având la sud un vecin dificil în Iran şi o ieşire la Marea Neagră, la portul Bathumi prin Georgia, dar într-un format complicat, odată ce Tbilisi este parte a trilateralei de Securitate cu Azerbaidjanul şi Turcia.