Coşmarul superficialilor: complexitatea relaţiilor dintre marii actori şi reaşezarea relaţiilor internaţionale
0
Ultimele zile au dat posibilitatea tuturor analiştilor cu ştiinţă de carte să răstoarne abordările superficiale ale jurnaliştilor de senzaţional pentru care întâlnirea Putin-Erdogan sau Kerry-Lavrov înseamnă de fiecare dată un târg fără drept de apel şi o schimbare fundamentală în relaţiile dintre părţi. Ei bine, e şi o săptămână de validare a trendurilor relevante din relaţiile internaţionale, dar şi a complexităţii abordărilor dintre actori.
Lumea s-a schimbat fundamental şi relaţiile în alb şi negru au trecut la griuri şi nuanţe. Într-adevăr, complexitatea face ca doi actori să aibă, în acelaşi timp, şi relaţii de cooperare, şi pe cele de competiţie, şi pe cele conflictuale, toate deopotrivă, fără ca o secvenţă să o deranjeze pe cealaltă. Complexitatea relaţiilor şi a interdependenţelor face, deci, ca ruptura completă să nu intervină niciodată, aşa cum nici contopirea deplină a aliaţilor nu e posibilă. Entităţile şi individualităţile îşi păstrează această componentă multiplă.
În altă ordine de idei, lumea a alunecat imperceptibil, dar de netăgăduit, către conflict. Mai întâi, au fost uitate acordurile de pace, care rămân într-un subsidiar pe termen lung, niciodată atins, şi s-a trecut la negocierea încetării focului. A devenit aproape un panaceu această încetare a focului ca obiectiv final, şi nu un pas spre pace. Mai nou, nici încetarea focului nu mai e ce era odată şi glisajul spre conflict a mers spre noi tipuri de acorduri, altădată de negândit: negocierea regulilor de angajare! Deci reguli convenite care să ajute părţile să distingă între accident şi declanşator neintenţionat sau indus şi lansarea confruntării reale, voite, a conflictului pe scară largă.
Toate aceste schimbări îşi vădesc şi amplifică prezenţa în realităţile curente. Şi ni le afirmă explicit cursul evenimentelor, care nu mai pot fi descurcate în iţele simpliste şi cheile schematizate, ci reclamă atenţie, cunoaştere, sofisticare şi analiza complexităţii cu nuanţe şi rafinament. Şi asta am avut acum, spre nefericirea celor cu porniri spre superficialitate, uşurinţă şi îngroşarea tuşelor.
Într-adevăr, am avut ultimul discurs al preşedintelui Barack Obama, pe final de al doilea mandat, în faţa Adunării Generale a ONU. O adevărată stare a lumii, cu aşezarea la locul ei a fiecărei teme, o analiză solidă şi un discurs moştenire pentru organizaţia globală. Apoi am văzut limitele şi forţările acordurilor ruso-americane pe Siria şi prăbuşirea acordului din cauza ambiţiilor şi a şmecheriilor de alba-neagra ale Rusiei, care-şi continuă iresponsabilă obiectivele în Siria, fără să ţină cont nici de sirieni, nici de al Assad, nici de propriii soldaţi şi propriii cetăţeni, care plătesc aventurile militare megalomane ale Rusiei lui Putin.
În fine, acelaşi eşec previzibil îl arată şi resetarea relaţiilor ruso-turce, reaşezate, cum altfel, decât în matca loc natural, cu limite şi nuanţe, dincolo de afirmaţii triumfaliste sau acorduri constrânse. O nouă dovadă a faptului că, dacă nu e liber consimţit, un acord ce conţine compromisuri majore nu poate dăinui, mai ales dacă beneficiarul mai joacă şi ţonţoroiul trâmbiţând cum şi-a păcălit partenerul să semneze, ba chiar îl şantajează că dă publicităţii acordul compromiţător.
FOTO Getty Images
Moştenirea Barack Obama: Discurs despre Starea Lumii în faţa Adunării Generale a ONU
Preşedintele american Barack Obama a avut ultima sa intervenţie în faţa Adunării Generale a ONU în calitate de preşedinte al SUA. Aflat la sfârşitul celui de-al doilea mandat de Preşedinte, Obama a rostit un adevărat discurs despre Starea Lumii, în care a reafirmat toate credinţele sale în libertate, democraţie, drepturile omului, dar şi credinţele sale personale de democrat în egalitate şi incluziune, valori care au adus lumea la situaţia de astăzi. O luare de poziţie extrem de puternică, un discurs de referinţă, în care traseele şi direcţiile posibile de evoluţie a lumii au fost analizate.
Obama şi-a trasat moşternirea în culori mai puţin terne decât o arată azi nemulţumirea globală, inadaptarea şi relansarea abordărilor conflictuale, prin utilizarea forţei armate în relaţiile internaţionale. Cu toate acestea, preşedintele american şi-a asumat să explice realitatea dată de cifre şi fapte: creşterea bunăstării, creşterea securităţii globale – reducerea numărului de conflicte, soluţionarea unora din marile crize ale lumii, precum criza nucleară iraniană, izolaţionismul Cubei – şi reducerea sărăciei extreme la un sfert. Realizări ale omenirii întregi.
De altfel, întregul discurs despre Starea Lumii a avut ca leit motiv umanitarismul, caracteristica identitară unitară a lumii, faptul că e locuită de oameni şi această caracteristică trebuie să predomine. Nu separatismele de rasă, etnie, religie, sectare, de avere sau ambiţii. Ci umanitatea. O abordare extrem de potrivită de altfel pentru un discurs în faţa forumului global.
Preşedintele SUA demonstrează pe larg că sistemul existent este cel mai bun, s-a dovedit în fapte, chiar dacă imperfect, şi că nu va fi impus niciodată celorlalţi, doar arătat comparativ şi ca exemplu de bune practici.
Încercările de a defini şi explica de ce, astăzi, percepţiile sunt mai puternic negative au fost la fel de importante: informaţia care circulă rapid peste tot, de unde oricine poate, practic, în mod instantaneu să afle despre toate nenorocirile planetei şi despre numeroasele inegalităţi ale lumii, un fapt real care tinde să ducă la contestarea modelului actual al democraţiei, economiei de piaţă, statului de drept. Tot Obama a lansat subtil o teză puternică de combatere a specificităţii guvernării, acceptând că organizarea unei forme de guvernare ţine de state, dar că în confruntarea libertate-autoritarism, oamenii forte ai ultimului tip de regim se înstrăinează şi dispar răsturnaţi de popoare pentru că exerciţiul puterii corupe, dar şi pentru că lumea ştie tot, şi preferă să aibă ceva de spus asupra modului în care este guvernată. În fine, preşedintele SUA demonstrează pe larg că sistemul existent este cel mai bun, s-a dovedit în fapte, chiar dacă imperfect, şi că nu va fi impus niciodată celorlalţi, doar arătat comparativ şi ca exemplu de bune practici.
Aşa imperfectă cum este astăzi, lumea e mai bună decât era acum 25 de ani, o demonstrează cifrele, iar saltul e enorm. În timp ce informaţia bombardează minţile tuturor, ea oferă deopotrivă oportunitatea accesului lejer la educaţie şi creativitate, iar în acelaşi timp ameninţă să sublinieze pentru un consumator de ştiri exclusiv lucrurile negative despre care aflăm şi percepţia negativă vine din faptul că le ştim pe toate, chiar dacă sunt mai puţine, faţă de perioada anterioară, când eram fericiţi în relativa ignoranţă a magnitudinii dezvoltărilor din jurul nostru.
Obama a subliniat, de asemenea, nevoia de a recunoaşte greşelile proprii şi de a recunoaşte imperfecţiunile atât ale sistemului actual internaţional, cât şi ale proceselor obiective în evoluţie, cum este globalizarea, cu efecte de magnitudine mare în sensul pozitiv şi unele efecte negative, ce reclamă reconfigurarea şi ajustarea de sistem. Totuşi, repartizarea bogăţiei, o temă predilectă a anti-globaliştilor, naţionaliştilor etnicişti, jihadiştilor şi radicalilor religioşi, este de departe incomparabil mai bine echilibrată astăzi decât în urmă cu un sfert de secol, chiar dacă 8 mii de miliarde de dolari sunt astăzi ascunşi prin meandrele unei economii globale în care nu apar nicăieri spre a fi luaţi în evidenţe şi impozitaţi. Iar lăcomia şi fuga după putere afectează în mod major lumea de azi.
În fine, poate cel mai important mesaj i-a vizat, în mod subtil, dar transparent, avându-i drept ţintă pe Vladimir Putin şi pe Donald Trump. Inclusivitatea, stoparea urii, model personal al preşedintelui american de culoare pentru societăţile deschise a fost mesajul pentru Trump, nenumit, în timp ce modelele democratice de succes şi economiile libere de piaţă, statul de drept şi combaterea corupţiei şi eliminarea arbitrariului a fost mesajul către Putin. În plus, predicţia sa e clară şi tranşantă: fie inclusivitate şi respectarea de către fiecare stat a drepturilor şi obligaţiilor proprii şi ale tuturor celorlalţi, fie spectrul războiului reapare în lume.
FOTO globalresearch.ca
Acordul ruso-american pentru Siria a sărit în aer: Rusia şi trupele siriene au bombardat convoaiele de ajutoare umanitare ale Crucii Roşii şi ONU
Acordul ruso-american încheiat la Geneva săptămâna trecută privind încetarea focului în Siria şi începerea unui proces de curăţire a spaţiului irakiano-sirian de formaţiunile armate aparţinând organizaţiilor teroriste a sărit în aer. Deja încheierea acordului a fost ciudată, pentru că întâlnirea şi negocierile se terminaseră şi presa a mai fost ţinută vreo 5 ore pentru ca, în final, să existe acea declaraţie comună care anunţa un acord smuls ruşilor prin pertractări unilaterale americane. Chiar de atunci scepticismul secretarului de Stat american John Kerry a fost evident. Iar imediat după acest moment, acordul salutat de întreaga lume s-a topit văzând cu ochii.
Ultimele evoluţii din săptămâna fatidică a încetării focului au reprezentat un adevărat cocktail Molotov al neînţelegerilor globale, al dezmembrării teritoriale a celor două state răvăşite de război, Siria şi Irak.
Mai întîi a fost atacul american asupra forţelor regimului Al Assad. Nu ştiu ce căutau acolo şi dacă trebuiau să se afle în acel loc, investigaţia americană e în curs, dar se pare că trupele erau răsfirate şi în camp deschis, fără a exista notificarea despre prezenţa lor în acel loc. Imediat după aceasta a intervenit atacul prin bombardament aerian asupra unuia din cele două convoaie umanitare ale ONU şi Crucii Roşii plecate spre Alep, oraş asediat de trupele lui Al Assad cu susţinere aeriană rusă. De altfel, trupele terestre ruse au fost deja văzute în Alep, la mai bine de 6 luni de la anunţarea încheierii misunilor ruse în Siria şi fără ca preşedintele Vladimir Putin să fi dobândit vreodată acordul Dumei de Stat pentru prezenţa acelor trupe pe teren.
În fine, în timp ce bătălia între diferitele tabere se duce pentru poziţionarea pe teren înainte de începerea negocierilor de pace, cu un Al Assad tot mai încrezător şi sprijinit de Rusia lui Putin şi cu opoziţia siriană bombardată sistematic şi decimată de către sirieni, ruşi, miliţii şiite, iranieni, sau Hezbollah, organizaţia teroristă Daesh, autointitulată Stat Islamic, a tras un proiectil cu iperită în apropierea unei baze americane din Irak, redeschizând un complicat dosar al armelor chimice.
Deci, ultimele evoluţii din săptămâna fatidică a încetării focului au reprezentat un adevărat cocktail Molotov al neînţelegerilor globale, al dezmembrării teritoriale a celor două state răvăşite de război, Siria şi Irak.
Siria, cu precădere, este într-o postură complicată şi greu de readus la situaţia de pace. După ratarea actualei oportunităţi, pacea în Siria e greu de întrevăzut şi cel mai probabil vor fi noi valuri de confruntări şi reaşezări pe teren înainte de a se putea marşa spre o nouă buclă a încetării focului. Acest lucru deoarece Bashar Al Assad nu se gândeşte la retragere, allawiţii săi par încurajaţi de sprijinul acordat de aliaţii din axa ruso-şiită, în timp ce opoziţia refuză deschiderea negocierilor cu prezenţa sa din cauza decimării forţelor sale şi a civililor de către forţele guvernamentale şi ale susţinătorilor lui Assad. Opoziţia nu acceptă ca „un criminal şi autor al unui adevărat genocid naţional” să mai rămână în funcţie, cum nu acceptă negocierea directă cu acesta.
Între timp, un alt episod controversat a avut loc la ONU, în Consiliul de Securitate, la o şedinţă convocată de către Rusia după atacul asupra soldaţilor sirieni anterior deschiderii Adunării Generale a organizaţiei globale. Tonurilor foarte ridicate li s-a adăugat o formula lesne de interpretat drept şantaj, legată de publicarea acordului ruso-american de la Geneva. Practic, disputa şi presiunile ce lăsau să se presupună cedări americane inacceptabile au fost curmate în ultimul moment, când preşedintele Vladimir Putin a declarat formal că nu va da publicităţii textul înţelegerii bilaterale fără acordul SUA. În orice caz, episodul s-a constituit într-o nouă abordare agresivă a Rusiei, care risipeşte încrederea SUA de a mai înainta un nou acord sau a încerca să-l revigoreze pe cel convenit deja.
Vladimir Putin, preşedintele Federaţiei Ruse, şi Recep Tayyip Erdogan, preşedintele Turciei.
Supărare ruso-turcă: Moscova, consternată de sprijinul Turciei pentru integritatea Ucrainei şi soarta tătarilor din Crimeea
Kremlinul a reacţionat la recenta întâlnire şi declaraţie comună din marja Adunării generale a ONU între preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi preşedintele ucrainean Petro Poroshenko. Întâlnirea s-a soldat cu reafirmarea directă a susţinerii Ankarei, la cel mai întalt nivel, pentru suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Ucrainei, cu precădere pentru controlul Crimeii de către statul ucrainean şi revenirea peninsulei locuită de tătari băştinaşi sub controlul Kievului. De asemenea, soarta tătarilor este de prim interes pentru Turcia, care şi-a asumat rolul de responsabil pentru a veghea la soarta poporului tătar.
Astfel, declaraţia preşedintelui turc Erdogan pe tema sprijinului pentru Ucraina pe subiectul Crimeea pare să fi complicat relaţiile ruso-turce după ce aceste afirmaţii au fost interpretate drept o formulă clară a limitelor cooperării dintre cele două state de către Kremlin, prin intermediul declaraţiei prim adjunctului preşedintelui Comisiei Consiliului Federaţiei – camera superioară a parlamentului rus - pentru Apărare şi Securitate, Franz Klinţevici.
Potrivit acestuia, întâlnirea şi declaraţiile comune au demonstrat „anumite limite ale prieteniei cu Turcia, care e mai degrabă o prietenie condiţionată”. Fireşte, Erdogan „nu va merge mai departe de declaraţiile de protocol în susţinerea Ucrainei”, mai susţine Klinţevici. „Deşi consider că Erdogan ştie bine despre ce e vorba şi ce e în cauză între Rusia şi Turcia”, acum că relaţia abia a început să se îmbunătăţească, după doborârea avionului rus care traversa spaţiul aerian turc, la frontiera cu Siria, totuşi „nu putem nega că preşedintele turc încearcă să cânte două partituri în acelaşi timp pe un singur pian”, susţine preşedintele comisiei senatoriale a Parlamentului rus.
În marja celei de-a 71-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, s-a întâlnit cu preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, iar în cadrul întrevederii preşedintele Erdogan a spus că Turcia va continua să ofere sprijin pe tema restabilirii suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei. Potrivit comunicatului de pe site-ul preşedinţiei ucrainene, Erdogan a mai adăugat că reluarea dialogului cu Rusia nu va afecta poziţia Turciei privind nerecunoaşterea anexării Crimeii de către Rusia şi nici condamnarea fermă a violării drepturilor tătarilor din Crimeea.
La început, Turcia a încercat să rezolve problemele tacit, fără ieşiri publice vocale, pe canale diplomatice. De la un punct încolo, lucrurile s-au complicat şi riscă să iasă din normal.
Acest semnal este consistent cu abordările turce de lungă durată, preocuparea pentru tătarii crâmleni fiind constantă. De la anexarea Crimeii de către Rusia, în ciuda bunelor relaţii bilaterale, a existat o presiune a tătarilor din întreaga lume asupra Ankarei pentru a lua o poziţie mai vocală, s-au înregistrat numeroase întâlniri şi primiri ale liderilor tătari din Crimeea de către preşedintele turc şi autorităţile de la toate nivelurile, iar preocuparea pentru soarta tătarilor a fost constantă.
La început, Turcia a încercat să rezolve problemele tacit, fără ieşiri publice vocale, pe canale diplomatice. De la un punct încolo, lucrurile s-au complicat şi riscă să iasă din normal, odată ce posturile de radio ale tătarilor au fost închise, liderii istorici au fost interzişi în peninsulă şi în Rusia, structura reprezentativă a tătarilor, Mejlisul, a fost dizolvat şi interzis de către autorităţile de ocupaţie iar liderii tătarilor au fost alergaţi şi arestaţi abuziv, unii chiar au fost închişi în spital de boli mintale, un procedeu importat din perioada stalinistă. După aceste evoluţii, Ankara nu a mai fost atât de reţinută şi a preferat să aibă reacţii directe în discuţiile cu partea rusă pe această temă. Ieşirea publică de la New York ameninţă să afecteze relaţiile directe abia stabilite între Ankara şi Moscova.
O fostă bază cu arme nucleare transformată în muzeu în Ucraina FOTO BBC
Alerta serviciului de informaţii militare ucrainene: Rusia a început exerciţiile simulând atacul nuclear
Serviciul de informaţii militare ucrainene, GUR, susţine că forţele nucleare ruse au început antrenamentele şi exerciţiile care simulează condiţiile unui atac nuclear în cazul unul conflict pe scară largă. GUR a postat pe Facebook o declaraţie prin care susţine că Armata de rachete 33 cu sediul în oraşul Siberian Omsk, în Estul Rusiei, a început un exerciţiu privind pregătirea unui atac nuclear.
„Scopul exerciţiului este verificarea gradului de pregătire al trupelor de rachete strategice care sunt la serviciu, în misiune, să atingă obiectivele în condiţiile unui conflict pe scată largă cu utilizarea armelor nucleare”, se menţionează în comunicat.
Potrivit serviciului militar de intelligence al Ucrainei, forţele ruse planifică un nou exerciţiu pe acelaşi model şi luna viitoare, privind atacul nuclear în timpul unui război pe scară largă, chiar dacă Ministerul rus al Apărării nu a anunţat încă un asemenea exerciţiu. De altfel, Ministerul rus al Apărării nu a reacţionat negând în vreo formă afirmaţiile publice ale GUR.
Exerciţiile au loc în contextul reluării schimbului de declaraţii vizând scutul antirachetă, acuzaţiile reciproce între Rusia şi SUA/NATO privind încălcarea Tratatului Forţelor Nucleare cu rază medie din Europa, INF, declaraţii ce au vizat săptămâna trecută şi România şi în care s-a angrenat şi ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Valerii Kuzmin. Mai mult, anul trecut, preşedintele Vladimir Putin a susţinut că armata rusă va primi în curând 40 de rachete capabile să penetreze scutul anti-rachetă al SUA şi NATO din Estul Europei. Ambiţia e etalată chiar dacă SUA şi NATO au demonstrat în repetate rânduri că scutul nu e îndreptat asupra Rusiei, nici măcar nu poate intercepta rachete strategice, cu rază lungă, ci e doar destinat interceptării rachetelor cu rază scurtă şi medie ce ar putea veni din Orientul Mijlociu.
Rusia pare să continue jocul de-a războiul informaţional, obstinându-se să afirme că, după semnarea acordului de control al programului militar nuclear, Occidentul nu mai are motiv pentru a menţine scutul anti-rachetă, confundând voit programul nuclear Iranian cu cel balistic al Teheranului, care continuă din plin. Mai mult, tot mai des Rusia substituie Iranul în reacţii, în condiţiile în care Teheranul are cu totul alte planuri şi nu-şi ascunde programul balistic, din contră, face caz de acesta şi de testele cu rachete cu rază medie, cu fiecare ocazie.
Rusia a făcut şi înainte exerciţii şi a avut alarme la diferitele categorii de trupe de rachete, dând publicităţii anunţuri şi scenarii. Este pentru prima oară când scenariul presupune utilizarea armei în mod direct şi în condiţii de război pe scară largă. Aceste exerciţii preocupă tot timpul statele occidentale, cu precădere pe cele din flancul Estic, virtual subiectul unui război pe scară largă. E adevărat că doctrina militară a Rusiei conţine deja formula utilizării armei nucleare în cazul unui război convenţional, la nivel regional, care afectează interesele Rusiei. A dispărut şi angajamentul de a nu folosi din prima armele nucleare, şi cel de a nu le folosi decât ca replică la un tir al inamicului, a dispărut şi principiul neutilizării în războiul convenţional, totul.
Mai mult, ţintele par tot mai variate şi vizează state care nu au arme nucleare, ba sunt campioni ai neproliferării, ai păcii şi soluţionării conflictelor. NATO nu a identificat vreodată o formulă de exerciţiu care ar avea ca ţintă un stat NATO, în schimb a găsit un asemenea exerciţiu în care Rusia se pregătea ţintind Suedia, fapt pentru care Alianţa a acuzat direct Rusia de o asemenea naraţiune inacceptabilă. Cu atât mai mult cu cât nu e vorba în niciun caz de o acţiune în apărare atunci când atacul nuclear vizează un stat ca Suedia şi nu o armată care împresoară Rusia pe propriul teritoriu.
Se încarcă comentariile...
