Prima e personală şi se referă la începutul procesului său pentru cele trei capete de acuzare de corupţie; a doua este cea politică, Israelul fiind fără premier în funcţie de peste un an deja, după 3 rânduri de alegeri neconcludente şi în pragul unei a patra, cu preşedintele Reuven Rivlin desemnându-l duminică pe rivalul său, Benny Gantz, pentru a forma guvernul; şi cea mai importantă criză, cea a coronavirusului, care face ravagii la nivelul populaţiei Israelului - deja obosită de jocurile politice. Acum se joacă ultima repriză pentru actualul premier de a mai avea vreun rol în politica israeliană sau de a fi liber.

Crizele suprapuse şi interdependente ale lui Netanyahu

Premierul Netanyahu, chiar şi din postura interimară, trebuie să gestioneze criza coronavirusului, care a lovit puternic Israelul, dar e încă la un nivel modest. Sunt 433 de cazuri înregistrate (joi, 19 martie) fără nici un decedat. Pentru a identifica gradul de mobilitate şi a monitoriza pe cei auto-izolaţi sau în carantină, Guvernul a aprobat o regulă de urgenţă controversată prin care permite Shin Bet, serviciile de informaţii interne, să urmărească telefoanele celulare ale tuturor celor diagnosticaţi cu coronavirus, ca şi a celor cu care s-au întâlnit în ultimele două săptămâni.

Deşi violează în mod clar viaţa privată şi drepturile omului, metoda e menită să stabilească, în format electronic, toţi contacţii celui infectat, în aşa fel încât răspândirea virusului şi posibilele contaminări să poată fi urmărite. Ceea ce nu ştim este dacă există suficiente teste şi dacă autorităţile merg să şi testeze persoanele de contact ale celor ce au fost infectaţi. Dar procedura poate fi una bună şi extrem de eficientă în controlul răspândirii virusului CoV-19.

Acţiunea a stârnit vii proteste şi critici, în principal pentru că aceasta trebuia derulată sub controlul comisiei de control al Knessetului. Cum Parlamentul este blocat şi acţiunile sale nu au fost reluate, există temerile utilizării acestei breşe şi pe alte teme şi pentru avantaje politice de către premier. Oricum măsura se suprapune pe decizia luată de către instanţă în cazul premierului Netanyahu, la recomandarea ministrului interimar al Justiţiei, Amir Ohana, de a amâna – din motive de coronavirus, se spune – începutul judecării procesului de corupţie de la 17 martie la 24 mai, pe baza recomandărilor de limitare a activităţii din justiţie în această perioadă de criză. Nici nu mai e cazul să menţionăm că şi această măsură a fost întâmpinată cu extremă nemulţumire de majoritatea Knessetului nou ales.

Legile majorităţii anti-Netanyahu

Şi în ceea ce priveşte criza politică, situaţia premierului Netanyahu este mult mai proastă. Deja prima veste complicată a fost faptul că rivalul său, Benny Gantz, liderul coaliţiei Alb-Albastru, fost şef de stat major al Armatei israeliene, a primit 61 de recomandări de nominalizare ca premier, din cei 120 de parlamentari, ceea ce arată fără echivoc faptul că majoritatea noului Knesset este una anti-Netanyahu.

Mai mult, această coaliţie ad hoc are şi partidul Yisrael Beiteinu al lui Avigdor Liberman - cu o postură radical anti-palestiniană – dar şi Lista Unită a partidelor palestiniene între care facţiunea cea mai radicală, Balad, care neagă ideea de stat evreu pentru Israel. Chiar şi această multitudine de partide care susţin varianta Benny Gantz şi resping renominalizarea lui Netanyahu ca premier arată dimensiunea coaliţiei anti-Netanyahu din Knesset.

Aritmetica parlamentară arată astfel: dintr-un Parlament de 120 de locuri, Benjamin Netanyahu a câştigat cu partidul său Likud 36 de voturi, faţă de coaliţia Alb-Albastru cu 33 de locuri. În schimb, Netanyahu mai are sprijinul a trei partide ultraortodoxe şi de dreapta, partidul ultra-ortodox Shas, condus de Aryeh Deri, Torah Unită a lui Yaakov Litzman şi Yamina lui Naftali Bennett, care au împreună 58 de locuri în Parlament şi refuză să facă alianţă pe bucăţi, fiind loiale unui bloc constituit în septembrie care nu acceptă decât pe Netanyahu premier.

Doar că Benny Gantz a reuşit să obţină sprijinul partidului său, Alb-Albastru, al Partidului Laburist-Gesher-Meretz, al Yisrael Beytenu şi a partidelor din Lista Comună, în total 61 de recomandări necesare, chiar dacă există şi un reprezentant care nu l-a susţinut din Lista Comună plestiniană. Acest lucru nu garantează că aceleaşi partide vor sta sub cupola unei alianţe.

Mişcarea cea mai puternică – cu valoare de întrebuinţare multiplă, în excluderea lui Benjamin Netanyahu din viaţa politică, în orice caz de la funcţii guvernamentale, de premier sau ministru, dar şi cu posibilitatea de a reprezenta o presiune în negocieri – a fost înregistrarea în Parlament a trei legi: prima, care linitează numărul de mandate al unei persoane ca premier la 2 – Netanyahu are 4 şi două de interimar din martie anul trecut; a doua, cea care susţine că cei incriminaţi pentru infracţiuni inclusiv cele de corupţie, să nu poată fi miniştri sau prim-miniştri; a treia, cea potrivit căreia, o persoană trimisă în judecată pentru infracţiuni să nu poată primi desemnarea ca premier pentru a constitui un Guvern

Criza de coronavirus şi-a pus amprenta şi asupra acestei situaţii a votului în Knesset. În sală au intrat pe rând, pentru a depune jurământul, parlamentari în grupuri de câte 3, în faţa lor aflânduse preşedintele Reuven Rivlin şi Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Esther Hayut, în timp ce Yuli Edelstein a refuzat să predea ştafeta de preşedinte al Knessetului, deşi avea în faţă o majoritate de 61 de voturi. Un alt semn de menţinere, cât poate, a pârghiilor de putere de către Benjamin Netanyahu.

Opţiunile alternative ale premierului Benny Gantz

FOTO EPA-EFE

Aşa cum a subliniat în discursul său Preşedintele, israelienii sunt obosiţi de atâtea alegeri, speriaţi şi stresaţi de lupta contra coronavirusului şi de efectele ei. 200.000 de israelieni au fost trimişi în concediu fără plată sau concediaţi definitiv de la izbucnirea crizei, chiar înainte de Paşti. Sistemul educaţional a fost închis, ca şi mari părţi ale economiei. Practic, Israelul, alături de întreaga lume, se confruntă cu cea mai gravă criză medicală, economică şi socială din existenţa sa de 72 de ani ca stat modern recunoscut. În condiţii normale, un guvern de uniune naţională, susţinut de majoritatea populaţiei, potrivit tuturor sondajelor de opinie, ar fi putut să fie constituit imediat. Din păcate, ruptura din interiorul Knessetului, a clasei politice şi a întregii societăţi e atât de profundă încât perspectivele sunt reduse.

În ceea ce priveşte opţiunile, Benny Gantz, care a promis o majoritate şi un guvern rapid, la nivel de zile, are trei opţiuni majore. Mai întâi, aceea de Mare Coaliţie cu partidul Likud al lui Benjamin Netanyahu. Deja cei doi au avut convorbiri la preşedintele Rivlin duminică. După această întrevedere, Netanyahu a ieşit public cu două oferte (vechi) care presupun ambele returnarea mandatului de către Gantz şi revenirea sa ca premier: un guvern de urgenţă sub conducerea sa, pentru 6 luni, cu Gantz ministru; sau formula Marii coaliţii cu premier prin rotaţie dar, din nou, cu Netanyahu premier primii doi ani.

Deşi acceptă varianta unui guvern de unitate naţională de urgenţă, Gantz a respins ofertele lui Netanyahu ca neserioase. În plus, deşi a promis că echipele de negociatori ale Likun şi Partidului Alb Albastru se vor întâlni la negocieri, Benny Gantz nu şi-a trimis echipa şi nu a contactat încă partea cealaltă.

O a doua variantă e cea a unui guvern minoritar. Problema asocierii cu Partidului Laburist-Gesher-Meretz, şi Yisrael Beytenu e una minoră, de acomodare, rămâne cea a sprijinului din exterior  a Listei Arabe, o variantă costisitoare ca imagine din cauza acuzaţiilor de sprijinire a terorismului de către noua opoziţie de dreapta. Pe de altă parte, Israelul nu are tradiţie în guverne minoritare, mai mult, nu există precedent de guvern minoritar format imediat după alegeri, ci doar unele care încheiau ciclul electoral după retragerea unor membri din coaliţie.

Legea fundamentală nu obligă un premier să deţină 61 de voturi pentru a trece, ci doar să aibă o majoritate. Aşa cum arată astăzi, cel mai probabil susţinerea guvernului Gantz, pentru a nu prelua guvernarea din nou Netanyahu, ar fi de 59 de voturi faţă de 58 ale lui Netanyahu, cu restul membrilor Listei Arabe abţinându-se de la vot. Totuşi Benny Gantz vrea mai mult: vrea o participare în guvern a tuturor reprezentanţilor spectrului politic şi etnic, deci un ministru din Lista Comună Arabă şi miniştri din dreapta, de asemenea. Aici apare complicaţia Guvernului de Uniune Naţională.

Într-adevăr, Lista arabă, prin poziţia sa ideologică, nu a participat niciodată la guvernare direct. Acum, sub Ayman Odeh, Lista Comună ar putea fi mai flexibilă şi chiar să avem surpriza unui ministru arab. Mai greu va fi ca, din cadrul partidelor de dreapta, Likud, Shas, Torah Unită sau Yamina, să existe miniştri, sau măcar un ministru de dreapta. Dacă un asemenea pas e făcut, rezultatul e indiscutabil, unul de susţinere comună a guvernului Gantz şi o imagine generală de victorie, dar şi asumarea comună a trecerii ţării prin criză. Şi asta ar însemna sfârşitul lui Benjamin Netanyahu.