Coreea de Nord ar putea suspenda negocierile cu SUA, care se comportă „ca un gangster”, conform unei diplomate nord-coreene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Coreea de Nord ia în considerare suspendarea discuţiilor cu Statele Unite şi ar putea reîncepe testele de rachete dacă Washingtonul nu va oferi concesii, conform lui Choe Son Hui, ministrul adjunct de Externe nord-coreean, scrie Reuters.

Choe Son Hui a dat vina pe oficialii americani pentru eşecul summit-ului de luna trecută de la Hanoi dintre preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong-un, conform agenţiei ruse TASS şi Associated Press.

„Nu intenţionăm să cedăm în faţa cererilor SUA sub nicio formă şi nici nu suntem dispuşi să intrăm în negocieri de acest tip”, a afirmat Choe conform TASS.

Secretarul de Stat american Mike Pompeo şi consilierul pe securitate naţională John Bolton „au creat o atmosferă de ostilitate şi neîncredere şi drept urmare au obstrucţionat efortul constructiv al negocierilor între liderii supremi ai Coreei de Nord şi Statelor Unite”, precizat Choe.

Kim Jong-un va face un anunţ oficial în care va face publică poziţia sa cu privire la discuţiile despre dezarmarea nucleară, a adăugat Choe.

Choe a afirmat că Washingtonul a dat cu piciorul unei oportunităţi de aur la summit-ul de la Hanoi şi a avertizat că Kim ar putea reconsidera o amânare a testelor nucleare, conform Associated Press.

„Vreau să fie clar că poziţia de tip gangster a Statelor Unite va pune în pericol această situaţie”, a precizat Choe, care însă a adăugat: „Relaţiile personale dintre cei doi lideri sunt încă bune iar chimia este minunată într-un mod misterios”.

Choe a afirmat anterior, după summit-ul de la Hanoi, că Kim ar putea să nu îşi respecte angajamentul de a ajunge la un acord cu Statele Unite după ce Washingtonul a refuzat să ridice unele din sancţiuni la schimbul distrugerii unui complex nuclear nord-coreean.

La Washington în această săptămână, reprezentantul SUA pentru Coreea de Nord, Stephen Biegun, a declarat că Statele Unite se aşteaptă să îşi poată continua contactele cu nordul, însă nu a oferit detalii despre cum vor evalua discuţiile.

La Beijing, premierul chinez Li Keqiang a făcut apel la răbdare şi mai mult dialog între Coreea de Nord şi SUA.

„Problema peninsulei este una complicată şi de lungă durată şi nu poate fi rezolvată peste noapte”, a afirmat Li la o conferinţă de presă vineri, deşi comentariile sale nu au venit ca răspuns la declaraţiile diplomatei nord-coreene.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite