Consiliul de Securitate al ONU a emis primul comunicat despre războiul din Ucraina. Au fost evitate cuvintele „conflict” şi „invazie”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă / EPA-EFE
Foto Arhivă / EPA-EFE

Consiliul de Securitate al ONU a emis sâmbătă primul său comunicat oficial privind războiul din Ucraina, însă nu au fost folosite cuvintele „război”, „conflict” sau „invazie”.

Comunicatul a „exprimat temerea profundă privind menţinerea păcii şi securităţii Ucrainei” şi a exprimat „sprijinul puternic” pentru secretarul general Antonio Guterres în a găsi o soluţie paşnică la „dispută”.

În plus, consiliul de Securitate a reamintit că toate statele membre şi-au asumat obligaţia de a-şi rezolva disputele internaţionale prin mijloace paşnice, sub Carta Naţiunile Unite.

Cu drept de veto în Consiliu, Rusia a blocat toate încercările anterioare de a adopta o declaraţie privind Ucraina.

Ambasadorul Mexicului la ONU, a cărui ţară a ajutat la conceperea declaraţiei, a fost întrebat despre critica referitoare la faptul că a durat două luni să facă acest demers şi că de-abia sprijină secretarul general al ONU.

Juan Ramon De La Fuente a precizat că trebuie să existe un început şi că acesta este „un prim pas care arată către direcţia bună”, scrie Digi24.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite