Consiliul de Securitate al ONU a cerut o mai bună protecţie pentru personalul său de la Kabul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul de Securitate al ONU a solicitat guvernului afgan să îmbunătăţească securitatea personalului său din această ţară, în urma atacului care a avut loc asupra birourilor ONU din Mazar-i-Sharif.

Cei 15 membri ai Consiliului de Securitate s-au reunit de urgenţă şi au publicat un comunicat prin care condamnă "în termenii cei mai duri" atacul asupra birourilor ONU de la Mazar-i-Sharif susţinut de manifestanţi care protestau împotriva gestului unui pastor american care a dat foc recent unei copii a Coranului, potrivit Agerpres.

"Guvernul afgan să-i aducă pe vinovaţi în faţa justiţiei şi să ia toate măsurile necesare, cu asistenţa ISAF (n.r.-Forţa internaţională de asistenţă şi securitate din Afganistan), pentru a asigura protecţia personalului ONU şi a cetăţenilor afgani", se arată în comunicat.

Şapte angajaţi ai organizaţiei, printre care şi un român, au fost ucişi vineri în urma unui atac asupra birourilor ONU din Mazar-i-Sharif.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite