Reamintesc faptul că, în acest sens, există deja un vot aproape unanim în Senatul american privind prelungirea sancţiunilor (care trebuie conformat în Camera Reprezentanţilor, înainte ca decizia legislativului să fie trimisă Preşedintelui Trump), ceea ce, fireşte, dă un semnal foarte limpede asupra susţinerii pe care o decizie europeană în aceeaşi direcţie o va avea la nivelul comunităţii internaţionale care sprijină de ani de zile aceste măsuri şi, implicit, izolarea diplomatică şi economică a Rusiei.

Iar dacă asta se va întâmpla, subliniază responsabilii politici de la Bruxelles, va fi deoarece, pe teren, nu există nici un fel de semnal pozitiv in partea Rusiei în sensul respectării Acordurilor de la Minsk şi, evident, vreo schimbare în poziţia asupra teritoriului ilegal anexat al Crimeii, cele două subiecte pentru care au fost decise sancţiunile europene la care s-au adăugat ulterior multe alte ţări ale lumii.

"Trenuie să constat că nu există un progres real în ce priveşte aplicarea Acordurilor, cred deci că va fi luată o decizie în sensul continuării stării actuale a sancţiunilor...Procedurile şi conţinutul deciziilor noastre în raport cu sancţiunile legate de situaţia din Ucraina nu s-au schimbat...Statele Membre iau o decizie legată de aplicarea Acordurilor de la Minsk" - a spus ieri Federica Mogherini, şefa diplomaţiei europene.

Şefii de state şi guverne, cel mai probabil, vor aproba formal prelungirea cu încă 6 luni a sancţiunilor economice pentru ceea ce este descris ca sprijin necondiţionat acordat de Rusia rebelilor din cele două republici autoproclamate din estul Ucrainei. În acelaşi timp, al doilea pachet de sancţiuni, cel privind sancţiunile din cauza Crimeii, a fost deja prelungit până la 23 iunie 2018.

Sancţiuni pe care Kremlinul, prin vocea purtătorului de cuvânt Dimitri Peskov, "nu le consideră legitime...e vorba despre sancţiuni care nu ne aduc prejudicii numai nouă, ci şi ţărilor care le-au declanşat".

Într-adevăr, prejudiciile sunt reciproce, dar Rusia plăteşte preţul cel mai scump, inclusiv prin efectele diplomatice pe termen mediu şi lung ale unei izolări care se face din ce în ce mai tare simţită pe măsură ce situaţia se prelugeşte fără perspective imediate de rezolvare. Ultima încercare de mediere a fost făcută de curând, în cadrul întâlnirii pe care domana Mogherini a avut-o cu Serghei Lavrov la Moscova, începută cu speranţe reale şi terminată printr-un dezacord total, Federica Mogherini recunoscând că "ar fi suprarealist să ne considerăm drept parteneri strategici şi în acelaşi timp să adoptând sancţiuni reciproce", făcând aluzie atât la sancţiunile europene cât şi la contra-măsurile ruseşti, adică un embargou pe produse agro-alimentare. Surse diplomatice mi-au confirmat că atât preşedintele francez Macron cât şi cancelarul german Merkel, după ce vor prezenta colegilor lor situaţia actuală din teren, mai ales ultimele dezvoltări din Ucraina, vor recomanda prelungirea sancţiunilor.

Lovitură dură şi previzibilă pentru Rusia care spera ca, măcar din partea americană, să vină un semnal de rupere a solidarităţii politice occidentale în ce priveşte sancţiunile. Fapt care nu numai că nu s-a produs ci a fost şi precedat de o poziţionare a NATO, neschimbată în raport cu propiile decizii din ultima perioadă, anunţând din nou că situaţia "bussiness as usual", normalitatea diplomatică şi tot restul, nu avea să fie restabilită decât în momentul în care Federaţia Rusă va respecta complet Acordurile de la Minsk, declaraţia fermă a lumii occidentale fiind că niciodată, în niciun fel de condiţii, nu va putea accepta anexarea ilegală a Crimeii.

Vorbim despre o decizie politică de cea mai mare importanţă, profund relevantă pentru ceea ce este poziţia comună, unitară, a blocului european şi euro-atlantic. Sigur că au existat semnale, chiar luări de poziţii, în favoarea atenuării pachetelor de sancţiuni sau chiar a anulării acestora. Hotărâtor a fost însă un alt factor, cel care ţine de respectarea unei linii concordante cu principiile pe care se bazează întreaga construcţie europeană şi euro-atlantică.

Căci, s-a spus în numeroase rânduri la Bruxelles, este important nu numai să fim preocupaţi de menţinerea unităţii în jurul art.5 privind apărarea colectivă al Tratatului de la Washington, ci trebuie să fim consecvenţi şi cu principiile apărării comune a principiilor care dau valoare construcţiei europene.

Şi, pe lângă toate astea, este evident că se acţionează sub presiunea unei activităţi militare ruseşti fără precedent după căderea Cortinei de Fier la graniţa de est a ansamblului euro-atlantic şi UE. Ceea ce este perceput ca un semn că ne aflăm într-un nou Război Rece, cu toate măsurile de apărare care trebuie luate în consecinţă. A crescut sensibil nivelul de tensiune, se intensifică retorica confruntării, iar asta face ca eventuala confirmare a sancţiunilor să poată fi citită şi în acest registru mai general al evoluţiei relaţiilor est-vest în care se acumulează incertitudini şi noi tipuri de ameninţări.

Rusia joacă în continuare singura carte pe care o mai are, cea a etalării puterii militare ofensive, ştiind însă bine că, economic, efortul poate fi menţinut pe o perioadă relativ scurtă de timp. Ce se va întâmpla după asta? Asistăm, cu certitudine, la o escaladare militară, la o intrare în colaps a canalelor politice clasice de dialog, la revenirea la "dialogul surzilor" specific perioadelor de tensiune pline de dramatism din Răszboiul Rece. Situaţie care este neplăcută pentru toată lumea deoarece începe să creeze daune prea mari de ambele părţi, într-un fel sau altul, la un moment dat sau altul, la un anume nivel înalt al polticii...ceea ce înseamnă, totdată, că, logic, situaţia va trebui să fie detonată, prevenind o explozie devastatoare.

Deocamdată, însă, suntem la momentul acumulărilor de tensiuni. Acestea de acum şi cele care vor urma în viitorul foarte apropiat, toate legate, direct, de războiul asimetric declanşat de Rusia.