Congresmeni corupţi la Washington

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O organizaţie nonguvernamentală din America a dat astăzi publicităţii un raport cu cei mai corupţi aleşi din Congresul SUA. Documentul CREW (Citizens for Responsability and Ethics in Washington), publicat ieri, dă numele a 19 congresmeni, majoritatea republicani.

Spre exemplu, republicanul Charles Bass şi-a folosit poziţia ca să obţină diverse câştiguri şi privilegii pentru afacerile din Hampshire ale unui nepot al său care se ocupa de sisteme de încălzire. Un alt congresmen din partea republicanilor, Vern Buchanan, şi-a obligat subalternii să contribuie la campania sa electorală. Şi un exemplu din tabăra democraţilor: Maxine Waters s-a folosit de poziţia sa în Congres pentru a organiza o întâlnire între reprezentanţii Trezoreriei americane şi o bancă din SUA, la care soţul ei avea acţiuni.

Republicanul Michael Grimm a utilizat în campania electorală din 2010, încălcând legea federală, însemnele marinei militare americane şi pe cele ale Fondului Monetar Internaţional pentru a atrage mai mulţi votanţi. Colegul de partid Jean Schmidt  a primit sume mari de bani de la diverse grupuri de interese, pentru care a făcut lobby în Congres. El a uitat să treacă aceste câştiguri în declaraţia sa de interese. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite