Confruntări între armată şi miliţii în Republica Democrată Congo, soldate cu peste 100 de morţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a anunţat că a primit relatări privind confruntări între armata Republicii Democrate Congo şi miliţia Kamuina Nsapu, în sudul ţării, care s-ar fi soldat cu peste 100 de morţi. Organizaţiile umanitare se tem că situaţia politică fragilă din ţara africană ar putea duce la începerea unui nou conflict civil, informează DW.

Comunicatul Biroului Înaltului Comisariat pentru Drepturile Omului din cadrul ONU menţionează că evenimentele sângeroase au avut loc între 9 şi 13 februarie, în jurul localităţii Tshimbulu din provincia sudică Kasai Central. 

„Conform informaţiilor primite din mai multe surse, soldaţii congolezi au deschis focul în mod nediscriminatoriu asupra luptătorilor miliţiei, care erau în principal cu macete şi suliţe. Cel puţin 39 de femei prinse în atacul militarilor ar fi fost ucise” se arată în comunicat, în care forul internaţional condamnă atât utilizarea excesivă a forţei de către armata congoleză, cât şi folosirea de minori în luptă şi atacuri precedente asupra unor obiective ale statului de către miliţii.

Miliţia Kamuina Nsapu este numită după un lider local ucis de armata congoleză în august 2016, după ce acesta a promis că va scoate forţele de securitate guvernamentale din provincie pentru că ar fi comis abuzuri împotriva populaţiei locale. Membrii miliţiei îşi justifică atacurile drept răzbunare pentru uciderea lui Nsapu.

Confruntările între armată şi miliţii locale nu sunt rare în RD Congo, stat în care autoritatea guvernamentală de la Kinsasha este contestată în zone bogate în resurse de diverse grupări paramilitare, în special în centrul şi estul ţării.

Însă incidentele au devenit mai dese de la începutul lui 2017, după ce preşedintele Joseph Kabila a refuzat să părăsească funcţia în decembrie 2016, când i-a expirat mandatul, prelungind astfel perioada de tranziţie a statului devastat de conflict în ultimele două decenii.

Actualul şef al administraţiei de la Kinsasha este preşedinte din 2001, atunci când l-a succedat pe tatăl său, Laurent Kabila, care a fost asasinat de către una din gărzile prezidenţiale în timpul celui de-al doilea război congolez. 

Cu pauze scurte, Republica Democrată Congo a fost devastată de conflict în cadrul a două războaie succesive între 1996 şi 2003, al doilea fiind cel mai sângeros conflict din istoria continentului african.

Statul congolez nu a reuşit să restabilească controlul asupra întregii ţări, multe zone fiind dominate de facto de grupări paramilitare locale.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite