Africa de Sud, Arabia Saudită, Argentina, Australia, Brazilia, Canada, China, Coreea, Franţa, Germania, India, Indonezia, Italia, Japonia, Marea Britanie, Mexic, Rusia, Statele Unite, şi Turcia au fost reprezentate la nivelul şefilor de state sau de guverne.

Bătălia agendelor competitive şi a problemelor punctuale dintre state

Marea problemă şi dilemă a reuniunii a fost dacă se poate ajunge la o declaraţie comună sau dacă, din dorinţa de a semna la final un document, nu e subminată însăşi organizaţia, obiectivele şi ţelurile sale. Şi aici diplomaţii au lucrat, practic, non stop, ziua şi noaptea până-n zori, încercând să acomodeze agendele divergente şi mai ales formulările finale pe temele cele mai complicate ale dezbaterii. Iar aici, un subiect era clar fără o soluţie comună, prin ieşirea Statelor Unite din acordurile de la Paris pentru combaterea încălzirii globale, iar în alte cazuri formulările erau cele mai complicate, precum în cazul comerţului liber şi a combaterii protecţionismului, respectiv a situaţiei migranţilor.

Nu mai vorbim despre faptul că, la dificultăţile privind divergenţele din agendă, se adăugau problemele majore cu unele dintre statele reprezentate. Astfel, Rusia se afla exact după atacul asupra navelor ucrainene în largul strâmtorii Kerci, în Marea Neagră, condamnată şi înainte, şi în timpul, şi la finalul summitului, iar prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammad bin Sultan, se afla sub tirul şi presiunea legate de asasinarea ziaristului Kashoggi în sediul Consulatului saudit din Istanbul, şi în prezenţa unui preşedinte Erdogan extrem de vocal şi chitit să-l pună în defensivă şi să obţină răspunsurile de la prinţul saudit.

În final, diplomaţia a putut să scoată tot ce se putea scoate din actuala situaţie, cu riscul unor compromisuri importante. În echilibrul de forţe din cadrul summitului, dar şi în abordările liderilor prezenţi, s-a vădit o Americă a lui Trump în ofensivă, care nu a făcut concesii, din contra, a impus mai toate temele în termenii săi, însă cu victoria finală a semnăturii preşedintelui american pe document. Pe de altă parte, am avut o Rusie extrem de rezervată, în defensivă şi conciliantă pe toate temele, evitând să creeze neplăceri sau blocaje, cu un Vladimir Putin alergând la cine vroia să-l asculte şi desenând maluri, rute şi frontiere din Marea Neagră pentru a se disculpa că nu el a atacat primul, într-o evidentă defensivă faţă de criticile unanime.

În acelaşi timp, negocierile sino-americane au fost împinse după încheierea summitului, pentru a evita repersusiunile asupra negocierilor, mai ales că Donald Trump a venit de pe poziţiile celui care nu avea nevoie de acord, după taxarea suplimentară a importurilor din China în valoare de 200 mld dolari şi ameninţând cu o nouă tranşă ce viza exporturi în SUA de 278 mld dolari, contra retorsiunii chineze de 110 mld mărfuri importate din SUA şi taxate. Aici raportul comercial net favorabil Chinei joacă, în aceste negocieri, în favoarea lui Donald Trump, plasat în poziţie de forţă.


Emmanuel Macron şi Vladimir Putin la Summitul G20 de la Buenos Aires FOTO EPA-EFE

Reformarea OMC şi eliminarea referirilor la protecţionism ca elemente de compromis

În interiorul negocierilor, lucrurile au fost mult mai complicate decât par la prima vedere, iar Donald Trump şi Statele Unite, chiar dacă vocale şi expansive prin personalitatea Preşedintelui, nu a fost singurul care a ridicat probleme. Comunicatul oficial înregistrează nevoia reformării Organizaţiei Mondiale a Comerţului, o decizie atinsă unanim, chiar dacă de pe poziţii diferite, ale multor state. Cuvântul protecţionism a lipsit pentru prima dată din comunicatul final, deşi era tradiţională lupta organizaţiei faţă de acest flagel ce blochează comerţul mondial.

Declaraţia finală e doar politică, fără conţinut juridic şi fără a deveni obligatorie pentru părţile semnatare, dar e un punct forte pentru evoluţia gestionării globalizării de mâine.

Pe de altă parte, dacă China a cerut revizuiri în materia comerţului cu oţel, Africa de Sud a obiectat faţă de limbajul pe componenta de comerţ global, în timp ce Australia şi-a dorit ca declaraţia să nu fie prea slabă şi nepotrivită pe migraţie, în timp ce Turcia a avut probleme cu schimbările climatice, pentru care s-ar fi mers prea departe. În plus, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron a avut o ciocnire cu preşedintele ales al Braziliei, Jair Bolsonaro, care dorea retragerea ţării sale din acordurile de la Paris, iar preşedintele francez l-a ameninţat cu nesemnarea acordului UE-MERCOSUR în acest caz, ameninţare care a închis divergenţa.

Reprezentanţii Casei Albe au notat realizările Statelor Unite cu această ocazie şi atingerea ţintelor vizate, insistând pe reformarea Organizaţiei Mondiale a Comerţului – pe o variantă vizată de Statele Unite, care să asigure comerţul cu adevărat liber dar şi dispariţia disparităţilor comerciale pe practice netransparente – la care a adăugat dezvoltarea forţei de muncă şi dezvoltarea economică a femeilor ca elemente ce au marcat câştiguri, dar mai ales angajamentul Chinei pentru finanţarea infrastructurii în „condiţii de transparenţă“. Declaraţia finală e doar politică, fără conţinut juridic şi fără a deveni obligatorie pentru părţile semnatare, dar e un punct forte pentru evoluţia gestionării globalizării de mâine.


FOTO 123RF

Marele cui: acordul climatic

Documentul final a trebuit să ţină cont de faptul că 19 din cele 20 de state participante susţin angajamentele de la Paris şi îşi reafirmă susţinerea pentru ţintele combaterii încălzirii globale, în timp ce ia act de opţiunea Statelor Unite, care au decis să se retragă din acord. Deşi e un limbaj neuzual în text, opt-out-ul Statelor Unite şi revenirea Braziliei, Turciei, Arabiei Saudite şi Rusiei pe poziţiile convenite la Paris au dus la o abordare chiar mai avantajoasă decât s-ar fi aşteptat cineva, în orice caz incomparabil mai bună ca cea pe migraţie sau comerţ liber.

Documentul final notează reafirmarea angajamentelor de combatere a încălzirii globale şi retragerea Statelor Unite din acord, la care se adaugă menţionarea raportului ONU care califică urmările încălzirii globale drept mai puternice decât cele estimate anterior şi sprijină reuniunea ONU pe modificările climatice din Polonia, care va evalua cum îndeplinesc statele promisiunile şi angajamentele luate la Paris.

Documentul face referire şi la angajamentul tuturor semnatarilor pentru o ordine internaţională bazată pe reguli şi preeminenţa dreptului internaţional, chiar dacă unii dintre semnatari sunt vădit delicvenţi în această privinţă.

În condiţiile menţiunii relative la retragerea Statelor Unite, limbajul pe zona combaterii încălzirii globale a fost salutat de organizaţiile de mediu, cu precădere World Wildlife Fund şi Greenpeace. În aceste condiţii, revenirea mai târziu a SUA în acord, după preşedinţia Trump, e deschisă şi se petrece în condiţii mult mai bune şi mai puternice decât ar fi fost un acord care ar fi inclus azi America lui Donald Trump, care nu acceptă legătura între emisiile de bioxid de carbon şi încălzirea globală sau consideră că abordarea creează un dezavantaj pentru sine în competiţia comercială globală.

În ceea ce priveşte comerţul global, toate statele membre au marcat susţinerea comerţului internaţional şi au asumat că actualul sistem nu mai merge şi trebuie revizuit, în special printr-o „necesară reformă a Organizaţiei Mondial a Comerţului care trebuie să-şi îmbunătăţească funcţionarea“.

Şi în materie de migraţie, partea europeană a trebuit să ţină cont de negociatorul american, care a optat pentru un limbaj restrâns şi minimalist pentru a-l accepta la semnare. De aceea, textul marchează doar recunoaşterea unanimă a creşterii fluxurilor migratorii şi nevoia pentru eforturi împărtăşite de către tot mapamondul pentru a susţine refugiaţii şi a soluţiona problemele care-i fac să-şi părăsească locurile de naştere şi rezidenţă pentru a lua calea pribegiei forţate. Documentul face referire şi la angajamentul tuturor semnatarilor pentru o ordine internaţională bazată pe reguli şi preeminenţa dreptului internaţional, chiar dacă unii dintre semnatari sunt vădit delicvenţi în această privinţă şi au abordări revizioniste în legătură cu dreptul internaţional, acordurile internaţionale şi ordinea internaţională existentă.


Mohammed bin Salman discutând cu Donald Trump FOTO EPA-EFE

Criza ruso-ucraineană de la Kerci, cazul Kashoggi şi Arabia Saudită

Marile teme din marja reuniunii G20, discutate în bilaterale între liderii statelor membre, au fost criza generată de atacul Rusiei asupra navelor ucrainene în zona strâmtorii Kerci şi situaţia din cazul Kashoggi în care e implicată Arabia Saudită. Dacă în cazul Kerci, condamnarea Rusiei a fost unanimă, după dezbaterea din Consiliul de Securitate al ONU, iar reuniunea a început cu o declaraţie a tuturor reprezentanţilor europeni pe acest subiect, în privinţa cazului Kashoggi, lucrurile au fost mai complicate. Disputa comercială chinezo-americană a rămas în afara lucrărilor, după încheierea conferinţei, deci nu e parte a disputelor bilaterale ce puteau afecta direct summitul G20.

Franţa şi Germania au obţinut de la Rusia acordul pentru o discuţie la nivel de consilieri, în format Normandia, în privinţa atacului calificat drept agresiune militară rusă la adresa navelor militare ucrainene în Marea Neagră. În schimb, Preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul britanic Theresa May au cerut prinţului Mohammed bin Salman implicarea internaţională în anchetarea execuţiei din Octombrie a lui Jamal Khashoggi în consulatul din Istanbul.

Premierul May a vorbit despre importanţa unei investigaţii „complete, credibile şi transparente pentru a identifica toate persoanele implicate şi a se asigura că cei vinovaţi vor fi traşi la răspundere“. La fel a cerut şi preşedintele francez, care a subliniat că bin Salman nu a dat nici un răspuns, ci doar a luat notă de solicitare, promiţând să răspundă mai târziu, cât de curând. Între timp, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan s-a plâns că afacerea uciderii lui Khashoggi nu a fost inclusă în agenda oficială a reuniunii şi a subliniat că singurul lider care a discutat subiectul a fost premierul Canadian Justin Troudeau. Totuşi, Erdogan a menţionat că prinţul succesor i-ar fi replicat că Arabia Saudită nu poate fi considerată responsabilă decât dacă crima e probată, lucru considerat de către Preşedintele Turciei „de necrezut“.

De altfel, controversele pe această temă continuă, odată ce CIA pare să fi concluzionat că bin Salman trebuie cel puţin să fi ştiut despre operaţiunea uciderii lui Khashoggi, dacă nu a şi ordonat-o. Arabia Saudită neagă că ar fi jucat vreun rol, la nivelul statului sau al prinţului moştenitor, în timp ce preşedintele american, Donald Trump, susţine că nu există dovezi clare care să marcheze faptul că prinţul bin Salman ar fi fost complice la crimă. Disputa s-a încheiat cu apelul preşedintelui Truciei, pe teritoriul căreia s-a desfăşurat asasinatul – deşi tehnic, s-a produs în Consulatul saudit, teritoriu al Arabiei Saudite – care a cerut aflarea celui care a ordonat asasinatul, acuzând Arabia Saudită pentru lipsă de cooperare în aflarea adevărului.

Erdogan a menţionat că prinţul succesor i-ar fi replicat că Arabia Saudită nu poate fi considerată responsabilă decât dacă crima e probată, lucru considerat de către Preşedintele Turciei „de necrezut“.

Cert este că summitul G20 a avut o declaraţie finală, ce a fost semnată de către toţi participanţii, că menţine relevanţa organizaţiei şi că a satisfăcut şi gazdele argentiniene, primele care găzduiesc un asemenea summit în America de Sud. Preşedintele Argentinei, Mauricio Macri, a concluzionat faptul că statele au depăşit un număr de provocări ale documentului final şi că rămân dornice să asigure gestionarea globalizării şi echilibrele necesare pentru dezvoltarea economică globală. Următorul summit G20 va avea loc în iunie 2019, la Osaka, în Japonia.