Această dezbatere a existat şi în perioada preşedintelui Donald Trump, atunci când a avut loc crima, în 2018, dar ea s-a soluţionat rapid pe baza deciziei preşedintelui de la acea oră care avea în prim plan parteneriatul special cu Arabia Saudită şi dorinţa de a obţine recunoaşterea statului Israel de cât mai multe state arabe, inclusiv de către Arabia Saudită. De altfel, există date – inclusiv declaraţii explicite ale protagonistului - potrivit cărora premierul israelian Benjamin Netanyahu ar fi călătorit la Ryad împreună cu liderii americani, însă chiar dacă unele state din Golf au făcut acest pas – Emiratele Arabe Unite şi Qatarul – Arabia Saudită nu a recunoscut încă statul Israel. În epoca Biden, decizia s-a dovedit şi mai dificilă, acolo unde realismul pragmatic şi mercantil al lui Trump a fost înlocuit de idealismul şi preponderenţa valorilor democratice şi liberale ale administraţiei Biden.

Echilibre, sancţiuni, condiţionări şi limitări în decizia microscopic luată de raportare la Prinţul Moştenitor bin Salman

Poziţionarea în cazul Kashoggi a fost primul test major al administraţiei Biden, care a venit la o lună şi jumătate după preluarea puterii de la Casa Albă. Iar decizia a trebuit cumpănită şi echilibrată de nenumărate raţionalităţi şi presiuni contrare, de la idealişti absoluţi care doreau scoaterea Prinţului Moştenitor din linia de succesiune până la sancţionarea sa directă şi a Arabiei Saudite cu aceeaşi ocazie. De partea cealaltă, criticii oricărei reacţii au insistat pentru ca linia Trump de abordare a Arabiei Saudite să nu fie alterată pentru a păstra un aliat puternic şi implacabil în faţa Iranului şi un control absolut în Golf. De ambele părţi, scenariile alternative erau catastrofice, de la imposibilitatea de a recâştiga înălţimea morală şi valoarea de model pentru lumea liberă de către Washington, mergând până la piederea Arabiei Saudite la China sau Rusia şi pierderea controlului pe producţia, exporturile şi instrumentele de formare a preţului mondial al petrolului prin pierderea Golfului de către Washington.

Fireşte că nici una din variantele extreme sau apocaliptice construite nu putea fi nici acceptabilă, nici utilizabilă. Dar nici o formulă de continuitate nu putea fi tolerată. Norocul a constat în echipa de experţi specializaţi pe Orientul Mijlociu din NSA, CIA şi Departamentul de Stat şi de lângă Joe Biden, Preşedintele însuşi având propriile sale convingeri şi experienţe, echipă care a reuşit să găsească linia potrivită de echilibru în această dispută şi să ofere cea mai bună şi nuanţată soluţie pentru toate liniile de argumentaţie. Nu a fost simplu, iar efortul de a găsi echilibrul, negociat pe canale subterane cu Regatul însuşi, explicat ulterior Regelui Salman, şeful statului saudit, într-o discuţie telefonică cu Preşedintele Joe Biden, a dat rezultate. Până la această oră, au fost conservate liniile roşii desenate de formula căutată a soluţiei care să însemne sancţionare proporţională şi echilibrată, potrivit faptelor, limitarea sancţiunilor directe la adresa Prinţului Moştenitor la nivelul de a nu afecta relaţiile cu Arabia Saudită şi de a-i lăsa resursele pentru a-şi îndeplini atribuţiile de ministru al Apărării, şef al Fondului Suveran de investiţii şi mai ales de reformator al sistemului saudit.

Cel mai probabil, ultimele consecinţe şi nuanţe ale hotărârii finale nu sunt încă cunoscute. Multe elemente nu răzbat şi nu sunt destinate spaţiului public, iar despre altele s-ar putea să aflăm în timp. Reechilibrări de putere, formule de control şi prezenţa americană în instituţia militară pot fi lesne de ghicit, aşa cum multe elemente ar putea să nu fie cunoscute public niciodată. Dar cred că punctul de cotitură este cel care marchează nealterarea drumului Prinţului Moştenitor în viitor spre coroană, dar şi construirea unor echilibre în sânul Regatului saudit, fără a ameninţa ruptura internă sau rivalităţi contondente în Regat. Cea mai vizibilă probă ar putea fi eliberarea din arestul la domiciliu al fostului prinţ moştenitor, Mohammed bin Nayef, primul şi cel mai important partener American în lupta anti-teroristă, acuzat de complot împotriva actualului succesor al tronului, fapt pe care l-a negat întotdeauna.

Relevanţa Arabiei Saudite pentru Statele Unite: Iran, contraterorismul, stabilizarea Irakului, Libanului şi Siriei sau Yemenului

Arabia Saudită joacă un rol crucial, de placă turnantă, de partener strategic şi actor de echilibru şi stabilitate în zona Golfului, în lumea arabă sunnită, în mijlocul OPEC şi al producătorilor de petrol. Un actor dificil, incomod pe alocuri, prin suma de valori pe care le promovează, dar unul absolut indispensabil proiectelor şi strategiilor americane actuale şi viitoare. Arabia Saudită nu este, în nici un caz, echivalentă cu Prinţul Moammed bin Salman, dar nici nu poate fi creată o formulă de detaşare absolută, pe termen mediu, a celor trei calităţi fundamentale ale Prinţului, cea de Prinţ Moştenitor, Succesor al Coroanei, deţinător al puterii de facto de lider absolut în Regat şi cea de ministru al Apărării.

Într-adevăr, prima problemă a analiştilor americani a fost aceea de a stabili clar limita unor sancţiuni acceptabile şi detaşări fezabile de actualul Prinţ MbS, cum e cunoscut el în varianta prescurtată din birocraţia americană. Da, o detaşare de Arabia Saudită, ca partener indispensabil - şi reciproc – nu este posibilă, dar cea de MbS era necesară, dar ea are limite. Tocmai tripla calitate formală, oficială a Prinţului menţionată mai sus este limita. Astfel, în calitate de prinţ Moştenitor şi Succesor al Coroanei, este posibil ca în orice moment el să acceadă la putere şi să fie sinonim cu Regatul, odată ce preia coroana. E motivul pentru care prima grijă a fost să nu blocheze drumul spre Coroană prinţului – formulă ce ar fi putut fi interpretată drept casus beli de către acesta şi de către familia regală. Mai mult, în contextul accederii la Tron, ce poate avea loc practic oricând, o relaţie rezervată acum ar putea să joace un rol major în perspectiva dezvoltării acestei relaţii odată tronul preluat şi odată ce Mohammed bin Salman ajungea şeful statului saudit.

A doua calitate, cea de stăpân de facto în Regat a putut fi mai lesne acomodată. Statele Unite au ales să detaşeze situaţia de facto de cea de jure, de funcţiile legal îndeplinite de prinţul Moştenitor şi ca, pe perioada vieţii actualului Suveran, discuţiile dintre şefii de stat să-l vizeze pe acesta şi să-l ocolească pe prinţ. Practic, ori de câte ori o discuţie cu Prinţul Moştenitor nu este necesară, ea va fi evitată, punctele de contact fiind deasupra sa, la nivelul Regelui, care este formal şef de stat – o legătură favorizată de cunoaşterea reciprocă a Preşedintelui SUA Joe Biden cu acesta – sau în subordinea sa, la nivelele de lucru. Este cazul unei alte poziţii neasumate formal, dar exercitate real, cea de responsabil şi beneficiar al serviciilor de informaţii saudite.

În al treilea rând – şi poate cel mai complicat – postura oficială de ministru al Apărării obligă la o raportare la Prinţul Moştenitor pe toate chestiunile legate de aceste atribute, care ţin de reforma Armatei Saudite, achiziţiile de armament, cooperarea pentru combaterea ameninţărilor majore şi cea comună, în terţe spaţii. Această legătură este ţinută de către omologul formal, Secretarul Pentagonului Lloyd Austin. Aici elementele luate în discuţie sunt faptul că Armata saudită nu a fost implicată în nici un fel în asasinat, singura rezervă fiind faţă de armele ofensive utilizate în Yemen, acolo unde Statele Unite au oprit sprijinul pentru acţiunile coaliţiei conduse de saudiţi, fără a opri sprijinul pentru armele de apărare ale Arabiei Saudite împotriva Iranului şi faţă de mentenanţa flotei de avioane de luptă F15 sau pentru protejarea traficului liber al navelor comerciale prin Golf, în faţa dronelor maritime cu mine utilizate de Iran constant. Şi apărarea aeriană a Arabiei Saudite intră între priorităţile americane, odată ce atacurile la adresa facilităţilor petroliere au fost de asemenea constante şi majore, pe parcursul timpului, şi sunt foarte importante în continuare prin impactul la adresa preţurilor petrolului brut la nivel mondial.

Mohammed bin Salman: reformator, idolul tinerilor, responsabilul baierelor pungii cu aur a Regatului Saudit

Mohammed bin Salman a avut el însuşi o reacţie cumpănită şi, probabil, gândită anterior faţă de raportul publicat de serviciile americane şi despre care ştia. Acest raport nu l-a vizat direct, ci i-a vizat pe apropiaţii săi, din Garda sa personală, pe şeful media al Regatului şi pe adjunctul serviciilor de informaţii saudite. Declasificarea publică a elementelor apărute pe cele 4 pagini ale raportului îi atribuie o responsabilitate indirectă, cea de a fi, cel mai probabil, ordonat represaliile asupra lui Kashoggi, inclusiv cu violenţă, dar serviciile americane neputând asuma, în acest raport, comandarea asasinatului violent, la acest nivel, cu dezmembrarea victimei după ce a fost asasinată. Deci Kashoggi urma a fi redus la tăcere, putea fi convins, răpit sau ucis, fără ca detaliile acestei ultime secvenţe să poată fi stabilite.

Spuneam că reacţia prinţului bin Salman a fost cumpănită. El recunoscuse anterior că este responsabil de asasinatul oribil, pe care l-a condamnat şi i-a arestat şi trimis în faţa justiţiei saudite pe autori, justiţie care i-a condamnat pentru încălcarea “regulilor, principiilor şi valorile serviciilor secrete saudite”. Criticii au reproşat simulacrul de proces secret, absenţa apropiaţilor săi retraşi de pe lista condamnaţilor, dar gestul a fost unul de asumare, după ce prinţul a afirmat explicit şi tranşant că nu a dat ordinul de ucidere a lui Kashoggi. Condamnarea crimei, asumarea responsabilităţii, chiar dacă nu a vinei privind pronunţarea ordinului de a-l ucide pe ziaristul rezident american de origine saudită, critic al său, a fost considerată o formulă de ispăşire suficientă în plan public, restul componentelor urmând să se deconteze în plan financiar şi de echilibru de putere.

Lista de sancţiuni anunţată condamnă pedepsirea mediatică, prin social media sau teroarea directă la adresa criticilor regatului şi a Prinţului Moştenitor bin Salman în sine. Apoi, mesajul transmis de sancţiunile la adresa celor 76 de saudiţi sunt de asemenea elocvente în privinţa sancţionării încălcării drepturilor omului. Acţiunea duce la izolarea maximă a lui bin Salman, cât rămâne Prinţ Moştenitor şi nu accede la conducerea Regatului Saudit, la nivelul funcţiilor oficiale. Depărtarea de Preşedintele Joe Biden şi termenii reacţiei echilibrează corect relaţiile şi vinovăţiile rezultate din conţinutul acestui raport dat publicităţii, pentru că nu merge în sancţiunea directă odată ce nu există proba explicită a implicării formale în ordonarea crimei, ci doar prezumţia din deducţiile comunităţii de informaţii, o concluzie ce a putut fi sancţionată, criticată şi negată de către partea saudită, pentru salvarea aparenţelor şi prezervarea relaţiilor pentru viitor.

Fireşte că aceste elemente ţin cont şi de caracteristicile lui Mohammed bin Salman. Nu este eliminat din succesiune iar drumul său spre coroană nu este alterat. Postura sa de reformator este una utilă Statelor Unite care-l pot încuraja, pas cu pas, să asume schimbări periodice, treptate, acceptabile Regatului, pentru a schimba uzanţele, în timp ce tot el este responsabil de izolarea zonei religioase conservatoare wahabbite a clericilor din Regat. În plus este idolul tinerilor, un statut util atunci când e nevoie de susţinere publică a diferitelor opţiuni şi decizii. Nu în ultimul rând, acţiunile şi sancţiunile nu afectează investiţiile saudite în SUA şi rolul de stabilizare în Orientul Mijlociu pe care Arabia Saudită şi Mohammed bin Salman îl pot asuma în Siria, Irak, Liban, Yemen odată ce Prinţul Moştenitor este şeful responsabil al Fondului Suveran saudit, baierele pungii cu aur a Regatului Saudit.

Limitele angajării lui bin Salman: tânăr ce trebuie să-şi răscumpere faptele

Fireşte că aranjamentul are prevederi nuanţate şi nepublice. Ne putem doar gândi şi specula conţinutul acestor aranjamente americano-saudite, cu relevanţă directă asupra statutului Prinţului Moştenitor. Astfel, condamnarea şi sancţionarea unui număr de oficiali din jurul său ar putea permite deschiderea de procese pe dimensiunea drepturilor omului şi represiunilor în spaţiul libertăţii de expresie în Statele Unite. Departamentul de Stat încurajează acest efort, vizaţi sunt cei de pe lista de sancţionaţi, dar despăgubirile pentru aceste acte ar putea veni direct din buzunarul Prinţului bin Salman. Operaţiunea Bani pentru victime ar putea să fi fost cea mai lesne de negociat componentă a sancţiunilor nepublice pentru acţiunile sale.

Un al doilea mod subtil de reacţie ar fi introducerea suplimentară a unui control pe teren în materie de utilizare a armamentelor americane livrate şi operaţiunilor derulate de armată, prin consilieri americani în sistemul saudit de decizie. Deciziile lui bin Salman în materie ar putea fi limitate, controlate şi mutate cu o mai mare greutate spre zona militară, tehnică, profesionistă, păstrând doar decizia finală şi opţiunea de oportunitate între soluţiile furnizate revenind Ministrului Apărării. Pe această dimensiune, se vorbeşte despre o accelerare a reformei armate, planul celor 300 plus puncte convenit de Armata Saudită, Prinţul Moşternitor bin Salman, în calitatea sa de şef al Armatei, să adauge şi alte solicitări americane necesare în întărirea eficienţei armatei saudite în a-şi apăra teritoriul şi Golful Persic. Pe această direcţie, am putea să înscriem şi bunăvoinţa saudită în încheierea conflictului cu Qatarul în cadrul Consiliului de Cooperare al Golfului, izolarea statului ratariot şi ridicarea blocadei tranzitului de mărfuri.

Limitarea şi echilibrarea puterii ar putea fi un alt subiect important care a intrat pe masa negocierilor bilaterale tehnice subterane, anterioare anunţării actualelor decizii. Asta presupune o postură de control şi supervizare a celor mai importante decizii la nivelul Regelui sau a altor elemente din Casa Regală şi sistemul de putere saudit. Fireşte că e întreprinderea cea mai delicată şi periculoasă, pentru că ea presupune să nu dividă puterea din Regat sau să constituie poli alternativi, ci doar să găseşti echilibre şi forme de control balansate în interiorul puterii actuale, până la accederea tânărului prinţ la deplina putere, după încoronare. Fireşte că e vorba despre o balanţă fragilă, care să nu submineze poziţia sa actuală sau să-i afecteze postura sa ulterioară prin aceste elemente de control şi echilibru introduse.

În fine, cel mai probabil că interesul major, reciproc aş spune, ţine de nevoia de dovezi elocvente privind reformarea reală şi echilibrată a Regatului şi drumul către modernizare mai vioaie şi substanţială decât cea promisă sau avansată până astăzi. Spuneam că aici Prinţul Moştenitor ar putea găsi un spaţiu pe care să-l aplaude, limitările sale venind din conservatorismul şi reticenţa generaţiei mai mature şi solicitările americane să vină în sensul voinţei sale. Îi revine sarcina de a găsi echilibrul necesar între nevoia şi dorinţa sa de modernizare a Regatului şi grija pentru a nu avansa prea repede în aceste reforme, pentru a nu genera reacţii dure din spaţiul religios sau al conservatorilor la reformele sale în legătură cu modernizarea vieţii de zi cu zi a Regatului şi transformarea acestuia pentru după epoca petrolului într-un stat modern, adaptat noilor realităţi ale lumii de mâine.