Toate industriile majore sunt deţinute de stat sau operate cu licenţă de la stat. Există 201 domenii în care cetăţenii cubanezi se pot ocupa pe cont propriu, cel puţin o jumătate de milion de oameni fiind azi proprietari de butic cu băuturi şi sandvişuri, terasă ori restaurant, pensiune bed&breakfast, şoferi de taxi (de multe ori închiriing maşina de la stat), vânzători ambulanţi, ghizi, etc. Sunt speranţe că numărul categoriilor va creşte.

Un ghid pe care l-am cunoscut în Havana ne spunea că sunt azi mai mulţi turişti decât oricând. Iar pensiunile apar peste noapte, peste tot se lucrează la renovarea sau extinderea caselor particulare (pensiuni).

Este interzisă deţinerea de ambarcaţiuni, cu excepţia câtorva pescari cu licenţă, cărora le e interzis să ia pe barcă turişti ori cetăţeni cubanezi. Ăsta e motivul pentru care oceanul e imaculat, nu există nici o pată albă cât vezi cu ochii (foto la comment).

Sistemul monetar e all fucked up. Există moneda locală, peso cubanez sau CUP, în care sunt plătiţi mai toţi angajaţii, în special cei de la stat. Din 1993 până prin 2004 a fost legală deţinerea şi utilizarea de USD, apoi a fost introdus peso convertible, sau CUC, a cărui valoare e legată de cea a dolarului. Turiştii schimbă valuta lor în CUC şi îl folosesc pe acesta, uneori primind restul în CUP. Makes sense, right?

Sistemul bancar este astăzi mai mic decât era în 1959.

Fun fact: Cuba primeşte cam 100.000 de barili de petrol pe zi de la Venezuela, pe care îi plăteşte în principal cu servicii ale angajaţilor companiilor de stat cubaneze.


Autorul acestor rânduri este Ovidiu Neacşu, economist, a absolvit Finanţe şi Bănci la ASE Bucureşti. Antreprenor de 9 ani, pasionat de economie politică. A participat la seminarii pe teme economice, politice şi juridice în Franţa, Bulgaria, SUA şi Georgia şi este vicepreşedintele think-tank-ului libertarian SoLib - Societatea pentru Libertate Individuală.