Complexitatea relaţiilor Trump-Erdogan şi revenirea lui Bashar al Assad în faţă în Siria şi Orientul Mijlociu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oricât ar părea de ciudat, realizările administraţiei americane, în nici o lună de la anunţul intempestiv al lui Donald Trump privind retragerea trupelor din Siria şi Afganistan, sunt remarcabile.

De necrezut cu ce viteză şi sub ce presiune întregul establishment american - desemnat de Preşedinte drept mult-hulitul deep state - statul profund, folosit şi pe la noi pentru a susţine eticheta electoralistă de „stat paralel“ – a reuşit să creioneze şi să umple de conţinut, practic peste noapte, o strategie americană pentru regiune.

De la o zi la alta, practice, administraţia americană a creat o doctrină Trump – calchiată după Doctrina Reagan, cursa înarmărilor şi secătuirea de resurse economice a Rusiei în acest proces, înglodând-o în Siria ca în Afganistan, între 1979-1989 – o retragere condiţionată din Siria cu atingerea tuturor obiectivelor şi limitarea costurilor, precum şi crochiuri de soluţii de pace în Siria, relaţia israeliano-palestiniană, Irak, Afganistan şi Golf. Nu sunt documente finale, crochiurile suportă ajustări, de aici, poate, şi relativa incoerenţă şi diferenţele de abordare între componentele administraţiei, tocmai pentru că timpul pentru coeziune, convergenţă şi detalii a lipsit pentru a avea acelaşi discurs între Preşedintele Trump şi Administraţia sa de la Casa Albă, Consiliul pentru Securitate Naţională (NSC) şi consilierul pentru Securitate Bolton, Departamentul de Stat şi Secretarul de Stat Pompeo, respectiv Pentagon şi Armata americană.

Totuşi, e de remarcat această realizare deosebită, care vine cu câteva teme majore: Doctrina Trump aşezată pentru a bloca sau îndigui aspiraţiile Rusiei de hegemon şi putere care să acopere vidul creat de retragerea trupelor americane, reconstruirea relaţiei cu Turcia şi menţinerea sa angajată cu soluţiile în spaţiul occidental, prin particularităţile şi interesele sale vitale, condiţionalităţile şi cele 5 puncte ale retragerii americane din Siria, ordonată, aşezată şi fără termene, în final. Astfel, maxima complicaţie şi nodul gordian sirian trebuie să menţină Turcia departe de combinaţia din formatul Astana cu Rusia şi Iran, în timp ce trebuie să trateze nuanţat problematica multiplilor actori şi tendinţe reunite în Siria, cu precădere pe cea a recentei alianţe israeliano-arabe, care discută reenergizarea lui Bashar al Assad pentru contracararea Iranului şi influenţei turce în Siria, postura majoră a kurzilor şi perspectivele păcii în Siria.


FOTO EPA

SUA au bombardat o bază aeriană din Siria FOTO EPA

Nodul Gordian sirian

Întregul efort de reaşezare, explicare şi recuperare a poziţiilor americane după anunţul intempestiv al lui Donald Trump a fost unul enorm. Mai întâi, prima preocupare a fost aceea de a include retragerea într-o formulă mult mai gândită şi o strategie coerentă, cu precădere în ceea ce priveşte Rusia, postura sa în Siria şi Orientul Mijlociu şi ambiţiile sale, cu atât mai mult cu cât continuă investigaţii tot mai aprofundate împotriva lui Donald Trump şi relaţiilor sale vinovate cu Rusia, angajamentelor financiare şi ingerinţelor sale în Ancheta FBI. De aceea prima preocupare a fost relaţia cu Rusia şi noua doctrină Reagan, despre care am vorbit deja.

Doctrina Trump ca doctrină Reagan 2 a apărut atât de repede că aproape te gândeşti că, în cei 2 ani de mandat Trump, establishmentul a realizat că urmează reacţii intempestive, impredictibile, chiar dacă legate de promisiunile din campanie, încât a elaborat o bază alternativă de politici, doctrine şi abordări pe care să le aibă la îndemână, pentru a putea să încadreze orice gest al Preşedintelui într-un context care să avantajeze America. De aici şi apariţia în timp aproape real a acestei soluţii, cursa înarmărilor şi pasarea în braţele Rusiei a Siriei şi problematicilor complexe de acolo, cu toate condiţionalităţile ataşate.

Dar imediat după acest moment, au apărut marile teme ale Orientului Mijlociu în care cei ce trebuiau liniştiţi şi cu care trebuia negociat erau statele din zonă. De aceea, consilierul pentru Securitate naţională, John Bolton, a plecat în locurile cheie ale actorilor regionali aliaţi interesaţi, Turcia şi Iran, în timp ce Secretarul de Stat Mike Pompeo a făcut un lung turneu de 10 zile pentru a compensa situaţia cu lumea arabă, sunnită şi statele mici din regiune, dependente de sprijinul American.

Când piatra în cauză e America lui Trump, cu atât mai mult turbulenţele antrenează cutremure profunde şi escaladări nebănuite pe diferitele fronturi deschise în Siria.

Asta pentru că Siria reprezintă o maximă complicaţie, la aproape 8 ani de război civil, dar şi un nou gordian care a strâns interese multiple şi diverse. Mai întâi pe cele ale actorilor globali sau cu pretenţii globale, SUA şi Rusia; apoi a puterilor regionale, Turcia, Iran, Israel, Arabia Saudită; ele se suprapun pe rivalităţile vechi şi războaiele în derulare, de joasă intensitate sau cu răbufniri explozive, pe axa sectară sunniţi-şiiţi, dar şi în interiorul lumii sunnite, între monarhii arabe şi Fraţia Musulmană şi abordarea revoluţionară ca soluţie; în fine, actorii locali, interni, din Siria, cu precădere allawiţii lui Al Assad, sunniţii cu diferite coloraturi, kurzii preponderent în SDF-Forţele Democratice siriene, şi, evident, duşmanul major, Daesh - ISIS, autoproclamat Stat Islamic.

În plus, războaiele, rivalităţile şi conflictele, ca să nu mai vorbim de competiţii, vizează şi aspecte interetnice, pe cele religioase şi sectare, dar au detentă majoră cu efecte regionale: relaţia turci-kurzi, cea între Israel şi Iran, respectiv miliţiile pro-iraniene de pe teren, competiţia şi confruntarea de sorginte geopolitică Occident-Rusia, cu preponderenţă ruso-americană, dar şi problemele de securitate cu detentă regională – refugiaţi, migranţi, terorism, luptători străini. Cam aşa ar arăta o agendă în care interdependenţa şi relaţiile nespuse sunt atât de profunde încât cu greu poţi mişca o bucată a mozaicului sau o piatră din eşafodaj fără să se prăbuşească tot eşafodajul. Şi când piatra în cauză e America lui Trump, cu atât mai mult turbulenţele antrenează cutremure profunde şi escaladări nebănuite pe diferitele fronturi deschise în Siria.


Kurzi sirieni FOTO Arhivă

kurzi siria

Ambiţiile şi ameninţările turce în Siria şi perspectiva planului de pace american între turci şi kurzi

Astăzi datele arată că acţiunile au pornit de la Ankara şi anunţul, la 10 decembrie, a preşedintelui Erdogan privind intrarea trupelor turce în Nordul Siriei. SUA au fost avertizate să nu stea în faţa trupelor turce, masate la graniţa cu Siria, pentru că duşmanul major rămâne YPG, trupele kurde de autoapărare, considerate de către Turcia drept organizaţie teroristă şi legată de separatiştii PKK – Partidul Poporului din Kurdistan. La 14 decembrie, discuţia telefonică Erdogan-Trump a liniştit apele şi amânat incursiunea pe baza promisiunii lui Donald Trump că vor fi retrase trupele americane din Siria în beneficiul trupelor turce, fapt angajat şi anunţat public de către preşedinte, după notificarea oamenilor din propria administraţie şi, în mod secvenţial şi mai superficial, a aliaţilor cu interese în Siria şi membri ai coaliţiei anti-ISIS.

Reacţia am văzut-o: demisia secretarului Apărării, Jim Mattis, a trimisului special în coaliţia ISIS, McGurk, a unui număr de oficiali din Pentagon şi un vuiet general al mass media şi partenerilor SUA de pe teren, inclusiv nelinişti majore ale kurzilor, pregătiţi să ofere Manbij-ul loialiştilor sirieni ai lui Al Assad, pentru a evita intrarea Turciei în acel spaţiu, dar şi negocieri ale kurzilor cu Rusia şi Al Assad pentru o formulă care să evite viitoarea ciocnire turco-kurdă.

Anunţul retragerii trupelor a determinat o creştere exponenţială a neîncrederii în trupele americane care i-au pregătit şi echipat pe cei 60.000 luptători kurzi şi arabi din Forţele Democratice Kurde, care se simţeau trădaţi şi abandonaţi. Totuşi, anunţul a fost nuanţat imediat, de la 30 de zile s-a ajuns la 120 de zile, la o retragere ordonată, dar şi la nevoia ca până la retragerea americană Deash – ISIS să fie învinsă şi să existe garanţii privind nerevenirea ei în prim plan, iar aliatul kurd să fie protejat de o eventuală incursiune turcă în sud.

Şi, ulterior, a urmat vizita lui Bolton la Ankara şi Tel Aviv. Mai întâi la Ankara, fără a-l întâlni pe Erdogan, vizita a vizat mai multe aspecte, în primul rând o dorinţă de a identifica angajamentele şi discuţiile turco-ruse, care au avut loc la toate nivelurile – politic, diplomatic, intelligence, militar, imediat după anunţul retragerii, printr-o vizită la Moscova. Din datele publice, Ankara a refuzat să discute conţinutul înţelegerilor cu partea americană.

Bolton a pus divergenţele publice cu Erdogan pe seama campaniei electorale pentru localele din Turcia, la 31 martie, şi pe probleme în discursul intern din Turcia, nu pe o nemulţumire a lui Erdogan faţă de SUA.

Apoi dezbaterea a vizat condiţiile retragerii americane şi răspunsuri la preocupările turce privind cele 16 baze americane din nord-estul Siriei – Ankara a cerut distrugerea lor sau predarea lor către turci – dar şi situaţia armelor şi echipamentului greu din regiune şi recuperarea armelor de la kurzi. Discuţiile militare nu au avut loc în palatal prezidenţial, iar detalii nu există, nici măcar dacă subiectele au avut răspunsuri. Ştim doar că discuţiile au fost bune şi că se negociază în continuare.

Ieşirea publică, la Tel Aviv, a consilierului pentru Securitate Bolton, care a dezvăluit condiţionările ca Turcia să nu atace kurzii din SDF/YPG, a stârnit furia lui Erdogan şi reacţii vehemente împotriva lui Bolton. Erdogan a afirmat că aici Bolton a făcut o greşeală şi el crede în discuţiile sale cu Trump. Pe de altă parte, Bolton a respins orice divergenţă cu Trump, susţinând că a vorbit de 5-6 ori la telefon cu acesta în timpul vizitei şi că punctele de agenda şi mesajele au fost discutate cu Preşedintele. Ba la diferenţele ivite cu Pentagonul a apărut imediat pe surse faptul că ordinul de retragere a fost semnat de Bolton însuşi, cu toate nuanţele de rigoare. Şi diferenţele de abordare Bolton-Pompeo trebuie puse pe aceeaşi cauză, a vitezei de elaborare a strategiei, a evoluţiei acesteia de la crochiu spre definitivare şi a evoluţiilor în timp şi în funcţie de reacţiile partenerilor de pe teren. Modificări vor mai urma, ajustări şi negocieri de asemenea.

În plus, Bolton a pus divergenţele publice cu Erdogan pe seama campaniei electorale pentru localele din Turcia, la 31 martie, şi pe probleme în discursul intern din Turcia, nu pe o nemulţumire a lui Erdogan faţă de SUA. Erdogan nu s-a întâlnit cu Bolton, ci doar consilierul pe securitate Kalin, iar discuţiile despre partea kurdă au apărut şi în afirmaţiile lui Trump, şi în a doua discuţie telefonică Trump-Erdogan, care anunţa temporizarea şi condiţiile retragerii americane, şi în discuţiile directe cu partea turcă, care a înţeles şi şi-a asumat condiţia de a nu acţiona în Nordul Siriei, riscând să rănească soldaţi americani şi de a nu afecta aliaţii kurzi ai SUA care au luptat pentru eliminarea Daesh. Doar că apariţia publică a acestor date a trebuit contracarată de Erdogan tot public.


Fetullah Gulen

Imagine indisponibilă

Cazul Gulen, din nou pe masă

Turcia şi SUA au întărit relaţiile şi pe alte direcţii. Poate cea mai spectaculoasă rămâne situaţia extrădării lui Fetullah Gulen, clericul domicilian în Pensylvannia. El este considerat de către Turcia drept principal autor şi finanţator al planului tentativei de lovitură militară de stat din 15 iulie 2016, iar dosarul extrădării sale a fost trimis în SUA. Totuşi probele din dosar sunt insuficiente pentru a putea obţine extrădarea.

O delegaţie alcătuită din dilomaţi militari şi agenţi FBI a vizitat Turcia anterior vizitei lui Bolton, într-una din întâlnirile de rutină, dar cu o agenda specială: să analizeze şi să vadă ce poate adăuga la cererea de extrădare a Ankarei pentru a o aduce în spaţiul legal admisibil în SUA. Abordarea nouă vizează criminalitatea din zona infracţională şi financiară pe care Ankara a adăugat-o la solicitările anterioare.

Ankara a oferit mai multe documente autorităţilor americane, provenind de la adepţii lui Gulen capturaţi în Turcia, între care acte ce dovedesc transferuri ilicite de bani şi elemente de spălare de bani. Acestea interesează direct SUA şi pot să constituie baza unui dosar de extrădare. Dar şi a unor acuzaţii directe în SUA pentru cleric şi organizaţia sa. Cu această ocazie, agenţii FBI au putut chiar să-l audieze video, la o curte din Ankara, pe Kemal Batmaz, unul dintre guleniştii suspecţi, un civil găsit şi capturat în baza militară care a servit drept cartier general puciştilor din 15 iulie.

Potrivit datelor oferite, Batmaz era alături de pretinsul şef al loviturii militare, Adil Oksuz, şi l-a însoţit pe acesta în vizita din SUA la clericul turc, cu două zile înainte de tentativa nereuşită de lovitură de stat împotriva lui Erdogan. Motivaţia drumului era aceea de a aduce planurile loviturii de stat în Turcia. Dar dacă pe această dimensiune probele sunt încă restrânse şi neconvingătoare, documentele financiare şi probele, inclusiv audierea recentă, ar putea să fie baza serioasă a unei anchete pentru spălare de bani în SUA şi o posibilă bază de extrădare în Turcia.


John Bolton FOTO EPA

Imagine indisponibilă

Obiectivele americane înaintea retragerii din Siria

La Ankara, John Bolton a prezentat un non-paper, o notă diplomatică cu 5 teme ce conţin obiectivele americane înaintea retragerii din Siria, condiţionalităţile şi aspiraţiile finale ale SUA pe care Turcia trebuie să le însuşească şi să le îmbrăţişeze pentru a putea să se bazeze pe retragere negociată americană. În plus, Ankara e prea interesată de a vedea acest pas, dar şi de a menţine bunele relaţii cu Washingtonul pentru a nu face gesturi ce pot inversa o asemenea tendinţă şi ordinal de retragere.

Deşi nu au putut fi furnizate multe detalii despre retragerea trupelor şi bazelor americane din nord, SUA a transmis că baza de la frontiera irakiano-iordaniană va rămâne pe loc, cu tot ceea ce înseamnă ea, şi că nu intră sub incidenţa ordinului de retragere a trupelor din Siria. SUA a luat notă de doleanţele Turciei privind retragerea bazelor, distrugerea lor sau transferul spre Ankara. Fără comentarii, pentru moment.

Documentul american în 5 puncte este, însă, cel mai relevant pentru regiune şi pentru perspectiva americană în privinţa Siriei. Bolton a fost însoţit la Ankara de către generalul Joseph Dunford, preşedintele Joint Chiefs of Staff (echivalentul Şefului Statului Major al Apărării) şi de James Jeffrey, noul trimis special american pentru coaliţia anti-Stat Islamic. Discuţii separate au avut loc la nivel militar.

Primul punct al SUA este că retragerea nu se va face peste noapte, ci ordonat şi coerent, şi numai din zona de nord-est a Siriei, zona kurdă. În al doilea rând, retragerea se poate face după ce Daesh-Stat Islamic este înfrântă pe deplin şi există garanţii că nu se va mai putea ridica şi organiza vreodată, responsabilitate ce ar reveni Turciei, care a prezentat partea ei de planuri în acest sens - deşi a insistat că îi e greu să planifice dacă nu are termene şi răspunsuri americane la propriile întrebări. Temele au fost detaliate în întâlnirea la nivel militar. SUA menţine capabilităţi şi loveşte aerian în continuare până la retragere, de unde semnalul clar că nu se pune problema transferului controlului spaţiului aerian către Turcia, subiect discutat la Moscova explicit de către Ankara cu partea rusă.

În al treilea rând, SUA doreşte o negociere a preocupărilor de securitate turce în privinţa kurzilor şi YPG, şi reciproc, a preocupărilor kurde în legătură cu incursiunea şi operaţiunile turce în regiunea kurdă. Aici apare menţiunea explicită al protecţiei forţelor care au luptat alături de americani împotriva Daesh, dar şi cooperarea turco-americană, chiar alături de întreaga coaliţie, pentru a elimina organizaţia teroristă. Acţiunile de deconflictualizare pe spaţiul aerian şi în teren rămân asumate de către Washington.

În urma soluţiei de la Manbij, în provincia Idlib, vom şti cum va arăta şi cum se va respecta formula de cooperare şi relaţia turco-kurdă.

Condiţia retragerii trupelor iraniene şi a miliţiilor pro-iraniene – cu preponderenţă a Hezbollahul libanez şi miliţiile şiite pro-iraniene din Irak – intră în al patrulea punct din non-paper, mai ales că SUA tocmai a inclus Corpul Gardiennilor Revoluţiei Islamice în rândul organizaţiilor teroriste, deşi funcţionează pe teren ca aliat al lui Al Assad. Baza Al Tanf rămâne activă, în sudul Siriei, după cum spuneam, cu toată pleiada de roluri vizând refugiaţii şi opoziţia siriană Armata Siriană Liberă.

În fine, al cincilea punct vizează din nou relaţia turco-kurdă, mai ales după ce partea kurdă a ameninţat că va elibera toţi prizonierii din Daesh-Stat Islamic pe care-i deţine din cauza nevoii ca toţi luptătorii săi să se apere, în cazul unei incursiuni turce şi războiului sângeros care se anunţă. SUA a subliniat fără echivoc faptul că eliberarea acestor militanţi din închisorile kurde este inacceptabilă, încărcând şi mai mult presiunea către Ankara.

După schimbul public de vorbe dure între Bolton şi Erdogan, Turcia a anunţat că va continua pregătirea şi va declanşa operaţiunea ofensivă la frontiera sa sudică, împotriva kurzilor, dacă SUA amână retragerea pe baza unor „scuze ridicule“. Cert e că, în cazul Manbij, pacea pare să se realizeze cât de curând, subiectul fiind discutat de partea turcă cu SUA dar şi la Moscova cu partea rusă. În urma soluţiei de la Manbij, în provincia Idlib, vom şti cum va arăta şi cum se va respecta formula de cooperare şi relaţia turco-kurdă.

Kurzii au ameninţat că dau oraşul loialiştilor lui Assad şi ruşilor, ai cărei poliţie militară patrulează deja în apropiere, în timp ce partea americană a respins faptul că acest transfer s-ar fi produs. Cel mai probabil, retragerea administraţiei kurde şi a Consiliului Militar kurd al oraşului va deschide calea preluării de către turci a controlului oraşului, soldat şi cu mutarea la locul original al mormântului lui Suleyman Shah, în apropiere de Manbij, de la locul unde se află azi, lângă Kobane, acolo unde fusese mutat în 2015. E vorba despre un monument din perioada otomană, teritoriu turc şi apărat de turci pe baza unei înţelegeri vechi cu Siria lui Al Assad.

Turcia a dat americanilor două dosare roşii, unul privind pretinsele crime de război kurde şi al doilea vizând acţiunile Ankarei de găzduire şi apărare ale kurzilor din nordul Siriei şi Irakului, inclusiv a celor 300.000 de refugiaţi kurzi aflaţi în Turcia. Ceea ce nu s-a discutat este tema esenţială negociată cu ruşii la Moscova, respectiv înfiinţarea zonei tampon cerută de Turcia în Nordul Siriei, de-a lungul frontierei, suficient de largă pentru a bloca atacurilor kurde la frontiera turcă, cu împingerea şi mutarea kurzilor mai în sud, la distanţă de frontieră şi de rudele lor kurzii din Turcia. Subiectul a fost pomenit în treacăt, dar nu a fost discutat cu americanii.


Benjamin Netanyahu FOTO EPA

Imagine indisponibilă

Rivalitatea intra-sunnită: proiectul israeliano-arab în 4 puncte pentru susţinerea Americii lui Trump

Dar dacă pe relaţia şi doleanţele aliatului turc lucrurile sunt clare, iar cu Benjamin Netanyahu discuţiile au fost limpezi şi tranşate rapid la Tel Aviv – limitarea tehnologiei chineze şi accesului la portul Haifa versus recunoaşterea controlului şi suveranităţii israeliene asupra Înălţimilor Golan, dar şi abţinerea din publicarea planului de pace American pentru Orientul Mijlociu până după alegerile din Israel pentru Kneset – nu la fel de simple au fost lucrurile în privinţa celorlalţi aliaţi, şi a alianţelor noi care se stabilesc astăzi în regiune.

Într-adevăr, SUA au primit un sprijin direct – deşi nu pe deplin satisfăcător, şi cu multe capcane – de la noua alianţă israeliano-arabă. Israelul, alături de Arabia Saudită(retrasă încă din prim plan) Emiratele Arabe Unite, Egiptul şi multe alte state arabe, au creat un plan cu 4 măsuri pentru a sprijini SUA, în urma unei întâlniri ce a luat în discuţie rivalităţile sectare, pe cele geopolitice regionale cu Iranul, dar şi pe cele intra-sunnite cu Turcia, pe care o consideră principala ameninţare de azi în regiune.

Yossi Cohen, directorul Mossad, serviciului legendar şi atotputernic israelian, s-a întâlnit în Golf cu partenerii arabi şi a pus bazele acestei coaliţii de sprijin pentru SUA şi subminare a Iranului şi Turciei în Siria şi în regiune. În întâlnire, Turcia a fost considerată prima ameninţare – alături de Frăţia Musulmană şi Qatarul, care susţin varianta revoluţionară anti-monarhistă sunnită în regiune – urmată de Iran, pe a doua poziţie. Iranul poate fi îndiguit militar, dar Turcia are capabilităţi mai importante. Puterea iraniană e fragilă, dar ameninţările adevărate vin de la Turcia, susţin participanţii.

Lista celor patru măsuri de sprijin a SUA conţine susţinerea SUA pentru negocierile cu talibanii, şi realizarea retragerii din Afganistan a celor 14.000 de militari, care susţin guvernul afgan. Negocieri au avut loc la Abu Dhabi, pe relaţia SUA-talibani fiind implicaţi la masa saudiţii, emiratezii şi pakistanezii ca mediatori şi oficiali ce vor asuma, în numele statelor lor, misiunea din Afganistan.

A doua măsură vizează contolarea componentei sunnite din Irak în favoarea americanilor, minimalizând influenţa turcă sau chiar obţinând retragerea completă a trupelor turce din Nordul Irakului. Alianţa Axei Naţionale a avut probleme în nominalizările propuse de sunniţii grupării monarhiste, dar a reuşit reechilibrarea lucrurilor după presiuni asupra oficialilor aleşi deja la Bagdad.


FOTO EPA

 Bashar al-Assad FOTO EPA

Revenirea lui Bashar al Assad

Al treilea punct a vizat susţinerea kurzilor împotriva Turciei. E vorba despre YPG în Siria, dar şi despre guvernul regional din Kurdistanul irakian, care să fie eliberat de constrângerile turce. În subsidiar, un efort general este făcut spre a readuce relaţiile saudito-americane pe linia de plutire, cu recuperarea prinţului Mohammad bin Salman, însă eforturile au fost sortite eşecului, chiar dacă această coaliţie oferea şi un moment de vizibilitate absolut, soldat cu dividende majore de imagine pentru Trump, respectiv strângerea de mână şi marcarea reconcilierii arabo-israeliene, cu Netanyahu şi prinţul bin Salman în prim plan.

Partea americană este încă profund afectată de implicarea prinţului în asasinarea jurnalistului Khashoggi, dar şi de ancheta superficială şi nelivrarea datelor solicitate internaţional, inclusiv de Turcia, aşa încât reconstrucţia relaţiei pe această direcţie ar putea dura sau chiar ar putea să nu se producă deloc. Ba chiar evoluţiilor pot duce şi spre reacţii mai dure, precum scoaterea prinţului din linia moşternirii saudite.

Dar poate cea mai şocantă parte a planului israeliano-arab este reactivarea lui Bashar al Assad şi reintroducerea sa în prim-plan ca actor, pentru eliminarea Turciei din prim plan (şi a Rusiei, absentă cu totul din proiectele grupării), sub condiţia ca acesta să se îndepărteze direct de Iran şi să susţină retragerea trupelor iraniene şi a miliţiilor şiite din Siria. Mesajul urma să fie livrat de preşedintele sudanez Omar al Bashir, în prima vizită la Damasc a unui lider arab din 2011, la 16 septembrie, urmat de şeful adjunct al intelligence-ului emiratez, la 27 decembrie, care a anunţat redeschiderea ambasadei sale, după 8 ani.

Gesturile de bunăvoinţă şi reconstruire a relaţiei Siria-lumea arabă au venit în cascadă, Bahrain-ul redeschizându-şi misiune diplomatică la Damasc în timp ce Ali Mamlouk, consilierul pe Securitate al lui Assad, a fost primit într-o vizită publică la Cairo, anunţând normalizarea relaţiilor şi cu Egiptul. Egiptul a transmis explicit că aşteaptă ca Siria să declare drept principali duşmani Turcia, Qatarul şi Frăţia Musulmană şi să încerce o apropiere de kurzi. Algeria aşteaptă să îl invite pe Al Assad la reuniunea Ligii Arabe din Tunisia, în martie, la 7 ani de la suspendarea Siriei din organismal trans-arab.


Armata iraniană FOTO AFP

Armata iraniana - soldati iranieni FOTO AFP

Iranul şi bătălia sectară ca ţintă predilectă în Orientul Mijlociu

Iranul rămâne, totuşi, principala preocupare a SUA în regiune. Turneul lui Pompeo în cele 9 state arabe subliniază această perspectivă şi pregătesc o conferinţă-reuniune în care vor participa toţi aliaţii şi statele arabe, la Varşovia, având drept scop discutarea temelor legate de Iran. E vorba despre o adevărată coaliţie anti-iraniană din Asia, Africa şi statele emisferei occidentale, pentru a fi siguri ca Iranul nu va mai avea o influenţă destabilizatoare în Orientul Mijlociu.

Atât Bolton, cât şi Pompeo, dar şi Donald Trump însuşi şi largi componente ale Pentagonului şi Armatei Americane au drept principal ţintă în Orientul Mijlociu reducerea substanţială a influenţei iraniene. Pe lângă Daesh-Stat Islamic, acesta e principalul obiectiv american. El coincide aici cu abordările Israelului şi ale statelor arabe. Expulzarea Iranului din Siria necesită un efort larg şi conjugat şi nu se poate rezolva peste noapte. El vizează şi retragerea sprijinului pentru Hezbollahul libanez, pentru miliţiile şiite din Irak, pentru finanţările şi armele oferite rebelilor Al Houthi din Yemen.

Israelul a purtat deja numeroase intervenţii în Siria, vizând cu precădere transferurile de arme dintre Iran şi miliţiile şiite, cu preponderenţă Hezbollah, dar şi activităţi şi întâlniri în centre de comandă şi control iraniene sau ale Gardienilor Revoluţiei, de pe teren, din Siria. Rusia a autorizat aceste raiduri şi nu a utilizat propriile sale arme antiaeriene împotriva avioanelor israeliene, chiar dacă a fost nemulţumită în cazul incidentului soldat cu doborârea de către anti-aeriana siriană a avionului de transport Iliushin cu militari ruşi, după care s-ar fi ascuns avioanele de vânătoare israeliene. Iar Iranul rămâne principalul său rival şi ameninţare în regiune.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite