Comemorare cu scântei în Argentina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comemorarea a 28 de ani de la izbucnirea războiului din Malvine (Falklands), dintre Argentina şi Marea Britanie, a generat ieri, la Buenos Aires, cel mai mare protest anti-britanic din ultimii ani.

Evenimentul a scos în stradă mii de oameni, căpătând o amploare mult mai mare decât în anii trecuţi, pe fondul controversei din jurul proiectului britanicilor de a începe exploatarea petrolului din zonă. Demonstranţii au numit forajele "un act de piraterie"  şi au cerut blocarea lor şi boicotarea firmelor britanice în Argentina.

Argentina „a avut ajutor sovietic"

La Londra, oficialii şi comentatorii politici au folosit ocazia pentru a-şi exprima din nou indignarea faţă de poziţia neutră de acum a Washingtonului.

În 1982, preşedintele Ronald Reagan a acordat guvernului britanic al lui Margaret Thatcher un sprijin vital în acest conflict. Liderul conservator, David Cameron, un potenţial viitor premier, s-a declarat "dezamăgit" de faptul că administraţia Obama s-a oferit să medieze negocierile dintre cele două ţări. 

Argentina a primit ajutor din partea Uniunii Sovietice, în războiul din 1982, susţine jurnalistul rus Serghei Brilev, într-o carte recentă. El afirmă că Moscova a fost la un pas de a face să eşueze expediţia britanicilor în Malvine şi cariera premierului Margaret Thatcher, prin transmiterea de informaţii vitale argentinienilor, privind poziţia trupelor britanice.

Aceste informaţii proveneau de la sateliţii sovietici plasaţi deasupra zonei de război, susţine Brilev, citând foşti membrii ai KGB şi foşti generali ai Armatei Roşii.  Războiul din 1982 a durat 74 de zile şi a dus la moartea a 649 de soldaţi argentinieni şi a 255 de soldaţi britanici.

„O luptă eternă"

Preşedintele argentinian Cristina Kirchner a vorbit despre „o  luptă eternă, dar nu prin forţă" pentru a recâştiga suveranitatea arhipelagului.  În Marea Britanie, oficialii au folosit ocazia pentru a-şi exprima indignarea faţă de poziţia neutră de acum a Washingtonului.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite