Combatanţii kurzi din Siria au recucerit mai multe sate care erau controlate de Statul Islamic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Combatanţii kurzi au reuşit, duminică, recucerirea mai multor sate din provincia siriană Raqa (din nord), bastion al jihadiştilor din Statul Islamic, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), relatează AFP.

„Unităţile kurde şi aliaţii lor au înaintat şi au luat sub control cel puţin opt sate din sud-estul Kobani, în timp ce coaliţia internaţională efectua lovituri", a declarat OSDO.

Fiind sprijiniţi de loviturile aeriene ale coaliţiei anti-jihadiste, combatanţii Unităţii de Protecţie a Poporului (YPG), o miliţie kurdă ce luptă contra grupării Statul Islamic în nordul şi nord-estul Siriei, a recucerit de la jihadişti opt sate din vestul provinciei Raqa.

Miliţiile kurde şi combatanţii rebeliunii au recucerit în ianuarie de la SI Kobani, situat în provincia Alep, la graniţa turcă. YPG a început din acel moment înaintarea spre est în direcţia oraşului Raqa.

Statul Islamic a lansat, la rândul său, sâmbătă, un atac la periferia localităţii Hassake, centrul administrativ al provinciei cu acelaşi pe care gruparea jihadistă încearcă să-l captureze, ajungând la doar câţiva kilometri de acesta.

În provincia menţionată a avut loc şi prima decapitare a unui luptător al ISIS de către un creştin, răzbunare venită în urma numeroaselor execuţiilor ale prizonierilor creştini pe care jihadiiştii îi ţin captivi. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite