La 70 de ani de existenţă, Alianţa îşi reafirmă valorile, coeziunea, solidaritatea şi principiile de bază şi continuă să se adapteze la evoluţiile în curs, oricât de tectonice ar fi schimbările bruşte pe care le înregistrăm în fiecare zi.

Excepţionalismul, ambiţiile individuale şi politica de mare putere respinse de NATO

Summitul NATO care a consumat ieri a doua zi, cea în care s-a desfăşurat Consiliul Nord-Atlantic, a fost şi cea care a clarificat şi separat apele. Practic, Alianţa revine la criteriile şi abordările multilateralismului clasic pe baza căruia a fost fondată, acolo unde dezbaterile vizează interesele comune ale tuturor membrilor, deciziile şi acţiunile vizează obiectivele convenite de către toţi aliaţii - de ieri în număr de 30 prin alăturarea Macedoniei de Nord. În schimb reuniune a marcat ferm respingerea implicită a abordărilor unilaterale, a excepţionalismului şi a aducerii în summituri şi în agenda NATO a numeroaselor probleme interne ale statelor membre sau ale problemelor bilaterale între diferitele state membre.

NATO este o alianţă vie, democratică şi vibrantă, cu atât mai mult în vremuri în care turbulenţele aduc ameninţări, risuri şi provocări tot mai multe şi mai variate la nivelul securităţii şi apărării comune aliate. De aici vine şi forţa Alianţei: din capacitatea de a discuta franc lucrurile şi de a lua în consideraţie toate preocupările aliaţilor. Pe de altă parte, nu trebuie confundate elementele ce ţin de nevoi politice interne, ca cele manifestate de către Statele Unite, Franţa sau Turcia - dar şi alţi aliaţi, într-o formă poate mai puţin vocală sau mai puţin publică - sau diferenţele de abordare dintre actori distincţi, pe relaţia bilaterală, cu acţiunile, abordările sau problemele Alianţei în întregul său.

De altfel, NATO a trecut nu o dată prin etape în care divergenţele dintre actori pe diferitele teme au fost foarte vii şi prezente: încă de la criza din 1956 a Canalului de Suez, trecând prin războiul din Irak 2003 sau prin confruntarea Grecia-Turcia în Cipru sau pe temele delimitărilor din Marea Egee, diferenţe între actori şi state membre NATO au afectat Alianţa, dar de fiecare dată aliaţii au ştiut să separe apele. Aşa şi de această dată: diferenţele şi divergenţele au fost discutate în plan bilateral – Alianţă-SUA, Alianţă-Turcia, Franţa-SUA – în marja reuniunii, iar relaţiile particulare, ambiţiile individuale sau abordările distincte neagreate la nivelul Consiliului Nord-Atlantic nu au afectat calitatea acţiunilor Alianţei sau coeziunea şi solidaritatea aliată. Fără teme tabu sau de neabordat, ascultând fiecare membru, preocupările şi propunerile sale, dar asumând doar elementele ce ţin de misiunea şi obiectivele NATO.

Preşedintele Donald Trump, cel mai mare apărător al NATO

Am putut înregistra şi la acest nivel surprize relevante, cu un Preşedinte Donald Trump cel mai mare apărător al Alianţei chiar în faţa Preşedintelui Franţei, aşa cum tentaţia de a lega acţiuni şi interese individuale nepreluate de către NATO în teme de blocaj ale operaţiunilor din cadru aliat, au fost respinse. De altfel, e de remarcat achiesarea în comun la documentul final, asumat de către toate statele membre, prin care se închid cele mai stringente teme de dezbatere.

De altfel abordarea s-a făcut cu nuanţe şi cu atenţie. Acolo unde preocupările unui stat membru au corespuns cu interesele, abordările şi rolul Aliat, ele s-au regăsit într-o formă direct asumată de statele membre, acolo unde preocupările au justificat nevoia unor schimbări şi adaptări, ele au fost incluse în procesul de reflecţie, aşa cum acolo unde evoluţia necesită adaptare şi recalibrarea opţiunilor, elementele sunt pregătite şi în domeniul dezvotărilor componentei politice şi strategice a NATO.

Astfel, preocupările Preşedintelui SUA, Donald Trump, privind asumarea responsabilităţii comune financiare la nivel aliat şi respectarea Angajamentului financiar pe dimensiunea de apărare – 2% din PIB pentru apărare şi minimum 20% pentru noi capabilităţi – s-au regăsit în acţiunile lansate încă de la summitul din Newport Beach, Ţara Galilor, 2014, traduse în 130 miliarde creştere a investiţiilor statelor aliate în Apărare, cu ţintă 2024 când sum ava ajunge la 400 miliarde pe state non SUA. Iar angajamentul se regăseşte deja în documentul summitului aniversar la paragraful 2. La fel şi preocuparea pentru securitatea legată de noile tehnologii, inclusiv reţeaua de comunicaţii 5G.

Preocupări legitime pe agenda NATO, fără tensiuni bilaterale şi momente electorale exportate la nivel aliat

Preocupările Preşedintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan vizând recunoaşterea comună a organizaţiilor teroriste şi lupta împotriva terorismului se regăsesc în asumarea de către alianţă ca ameninţare a terorismului şi a modului de raportare aliat concret faţă de acest flagel, şi în termenul de referinţă pentru viitoarea Comisie pentru redactarea strategiei şi a componentei politice a NATO, ca formulă de reînnoire a Conceptului Strategic de la Lisabona. Ideea vehiculată în spaţiul public vizând legarea unei anumite recunoaşteri de planurile de apărare pentru zona Baltică şi Polonia au fost respinse de plano, pe baze principiale: recunoaşterea ca organizaţii teroriste se face de către fiecare stat în parte şi doar formula convenită la nivelul tuturor Aliaţilor se poate transforma în element comun asumat de NATO ca întreg şi se poate regăsi la nivel aliat(cum avem referirile la Al Qaeda sau Daesh/ISIS, autointitulat Stat Islamic în documente NATO).

Pe de altă parte condiţionarea elementelor fundamentale ce ţin de responsabilităţile aliate de elemente, avantaje sau solicitări ce ţin de politică internă şi momente electorale, cu valoare de întrebuinţare în legătură cu propriul public, a fost respinsă de către aliaţi. De altfel şi Turcia a fost de acord cu soluţia pe această problematică, regăsită în documentul final, ca şi Franţa, care a fost în aceeaşi categorie, achiesând în final la formulările convenite ale declaraţiei finale, care sunt evident în contradicţie cu o “Alianţă în moarte cerebrală”, şi cu acţiunile şi paşii ce marchează întărirea relaţiei transatlantice, a apărării comune în flancul Estic, inclusiv pe temele ce vizează ameninţările ce provin de la diferitele acţiuni agresive generate de Federaţia Rusă.

Pe această dimensiune, preocupările legitime ale Preşedintelui Franţei Emmanuel Macron privind coeziunea şi coerenţa alianţei s-au regăsit în formulările din document care reprezintă angajamente la cel mai înalt nivel ale tuturor aliaţilor, în timp ce preocuparea pentru coerenţa în spaţii terţe şi operaţiuni în care nu e prezent NATO, dar sunt prezenţi aliaţi din cadrul NATO, a fost trecută în spaţiul termenilor de referinţă şi a temelor discutate în viitoarea comisie de reflecţie asupra strategiei şi dimensiunii politice ale Alianţei. Pe de altă parte, şi preşedintele francez a achiesat la formulările care contrazic moartea cerebrală a Alianţei, dar şi cu renunţarea la invocarea obligaţiei neformulată în nici un document ca aliaţii să-şi apere interesele unul altuia în terţe spaţii.

Strategia NATO: Reflecţia despre adaptarea Alianţei şi îmbunătăţirea acţiunilor ca organizaţie multilaterală politică

De fapt, NATO revine, în şedinţele sale, la fundamentele pe care se întemeiază de la fondare, în 1949: la ceea ce este asumat ca obiectiv aliat şi la angajamente luate în comun şi părăseşte tentaţia excepţionalismului oricui sau a dorinţelor de a exporta la nivel aliat dispute sau divergenţe bilaterale, ca şi interese individuale ale unui stat sau altuia. Dacă există un angajament, o abordare comună, o misiune comună a NATO, toţi aliaţii se conformează.

Dacă lucrurile vin pe o relaţie bilaterală sau interese individuale în terţe spaţii, grupul de reflecţie constituit cu această ocazie va stabili care e modul de comportament adecvat în viitor, unde trebuie propuse adaptări, revizuiri sau reguli noi care să se subsumeze, însă, principiilor convenite ale coeziunii şi coerenţei aliate, iar pe baza acestor propuneri, Consiliul Nord Atlantic va decide în final, aşa cum e statutar.

Summitul de la Londra este important şi pentru afirmarea fără dubiu a coeziunii, coerenţei şi solidarităţii aliate, asumate de toţi membrii, dar şi pentru marcarea, din nou, a capacităţii de adaptare a Alianţei la realităţile de azi şi la evoluţiile mediului de Securitate. Adaptarea vizează, totodată, şi îmbunătăţirea relaţiilor dintre statele membre, şi pe cea de raportare comună către state sau actori terţi, exteriori Alianţei, acolo unde este cazul, dar e menită să stabilească şi să dea liniile directoare comune ale abordărilor viitoare deopotrivă a Chinei şi a Rusiei, a terorismului şi atacurilor cibernetice, a domeniului al cincilea aliat - spaţiul, după cel cibernetic, dar şi a securităţii umane şi noii generaţii de ameninţări, care vor fi evaluate de către grupul de lucru pentru viitoarea strategie Aliată.