Un ziar turc proguvernamental a depus plângere împotriva CNN pentru relatări despre manifestaţiile anti-Erdogan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un ziar turc proguvernamental a depus plângere împotriva postului american de ştiri CNN şi împotriva celebrei jurnaliste Christiane Amanpour pentru modul în care au relatat în timpul săptămânilor de manifestaţii ce au avut loc în Turcia, a anunţat directorul ziarului sâmbătă, relatează AFP.


"Am depus plângere joi împotriva CNN şi lui Amanpour pentru că au incitat publicul la ură difuzând ştiri false", a declarat pentru AFP Mevlut Yuksel, directorul cotidianului „Takvim“, care a depus plângere la Biroul Procurorului din Istanbul.

În plângere, ziarul acuză CNN International şi pe Christiane Amanpour "de denigrarea organelor de stat, servindu-se de libertatea de exprimare în mod necontrolat (...) şi de provocarea de pagube bunurilor publice incitând populaţia, prin ştiri false, să se alăture contestatarilor".

Această plângere a fost depusă în urma unor critici formulate de oficiali guvernamentali împotriva modului în care presa internaţională a relatat despre manifestaţiile ce au avut loc în ţară, afirmând că acest lucru reprezintă cea mai importantă provocare pentru Partidul Justiţie şi Dezvoltare (AKP), rezultat dintr-o mişcare islamistă, de la venirea sa la putere în 2002.

Postul britanic de radiodifuziune BBC şi-a exprimat luni unele temeri, în urma lansării unei campanii de către primarul din Ankara Melih Gokcek, pe reţeaua Twitter, împotriva corespondentei sale în Turcia, Selin Girit, pe care a acuzat-o de spionaj în favoarea Marii Britanii.

Postul "BBC este foarte îngrijorat de campania asiduă a autorităţilor turce vizând discreditarea BBC şi intimidarea jurnaliştilor săi", a declarat directorul pentru Informaţii la nivel mondial Peter Horrocks, citat într-un comunicat.

Premierul turc Recep Tayyip Erdogan acuză în mod frecvent presa internaţională de difuzare de informaţii false despre manifestaţii, în urma intervenţiei violente a forţelor de ordine, pe 15 iunie, împotriva unui miting al unor persoane cu privire la o problemă de natură ecologică, şi anume desfiinţarea Parcului Gezi din Istanbul.

În opinia lui Erdogan, mişcarea de contestare, în cursul căreia au fost ucise patru persoane, iar alte aproximativ 8.000 au fost rănite, în ultimele săptămâni, este "urzită de trădători şi complici străini ai acestora".
 


Cişteşte şi

Armata reprimă violent protestele din Turcia. Bilanţ: un mort şi 8 răniţi

O persoană a fost ucisă, iar cel puţin alte opt rănite, vineri, în sud-estul Turciei, după ce armata a tras focuri de armă în aer cu scopul de a dispersa aproximativ 300 de manifestanţi ce denunţau extinderea unei tabere militare, potrivit unor surse în domeniul securităţii, relatează AFP.

Parcul Gezi din Istanbul se redeschide „în câteva zile”

Parcul Gezi din Istanbul, devenit în ultima lună scena şi simbolul confruntărilor violente dintre protestatari şi forţele de ordine, se va redeschide în câteva zile, a declarat guvernatorul oraşului.

Gaze lacrimogene şi tunuri cu apă, folosite pentru a dispersa peste 2.000 de manifestanţi, la Ankara

Poliţia antirevoltă turcă a folosit gaze lacrimogene şi tunuri cu apă în cursul nopţii de marţi spre miercuri pentru a dispersa peste 2.000 de manifestanţi antiguvernamentali, la Ankara, procedând inclusiv la 16 arestări, a anunţat presa, relatează AFP.

FOTO VIDEO Doi tineri s-au căsătorit în mijlocul protestelor din Piaţa Taksim

În mijlocul protestelor antiguvernamentale din Piaţa Taksim, doi profesori s-au căsătorit înconjuraţi de câteva mii de manifestanţi. „Ne-am oprit din proteste doar pentru a ne căsători. Acum vom continua să luptăm pentru a ne proteja ţara”.

Turcia: 18 membri ai unui partid au fost arestaţi pentru că au participat la protestele împotriva lui Erdogan

18 membri ai Partidului Socialist al Oprimaţilor (ESP) au fost inculpaţi şi plasaţi în detenţie vineri pentru că au participat la manifestaţii împotriva Guvernului în ultimele trei săptămâni în Turcia, a anunţat asociaţia avocaţilor CHD, relatează AFP.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite