Iată câteva dintre ele, frumoase cum sunt, motivaţionale, pline de nobile îndemnuri sau lecţii de înţelepciune şi moralitate care nu au decât micul defect de a fi totalmente false, în sensul că nu au fost niciodată rostite de personajul căruia i-au fost atribuite.

Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc se spune că ar fi zis scriitorul şi politicianul Andre Malraux. Într-un interviu din 1975 pentru Le Point, Malraux infirmă că ar fi spus vreodată aşa ceva: “Sigur că n-am spus niciodată aşa ceva, evident, deoarece nu ştiu ce se va întâmpla. Ceea ce spun eu este mai plin de incertitudine. Nu exclud posibilitatea ca un eveniment spiritual să se producă la scară planetară”. În principiu, asta ar fi trebuit să fie sfârşitul poveştii. Dimpotrivă, realitatea a confirmat că reflexul memoriei colective care “adoptase” formula respectivă a fost mai puternic decât realitatea, astfel încât profeţia atribuită lui Malraux figurează ca final edificator al cărţii Intraţi în speranţă semnată de papa Ioan Paul al II-lea.

Teama noastră cea mai profundă nu este că nu vom fi la înălţime. Teama noastră cea mai profundă este că avem mult prea multă putere, dincolo de orice limită, zicere atribuită lui Nelson Mandela. Dar, aşa cum notează cei de la Slate.com, citatul (în versiune originală “Our deep fear in not that we are inadequate, our deep fear is that we are powerful beyon measure”) nu a fost niciodată pronunţat de Mandela, ci provine din cartea “A Return to Love” semnată de scriitoare americană Marianne Williamson şi apărută în 1992 unde spunea: “Teama noastră cea mai profundă nu este că nu vom fi la înălţime, teama noastră cea mai profundă este să fim puternici dincolo de orice limită. Ce ne sperie cel mai tare este partea noastră de lumină, nu cea de umbră. Ne întrebăm cine suntem pentru a fi străluciutor, magnific, talentat, fabulos? Dar, de fapt, cine sunt pentru a nu fi toate astea?”

Nu sunt de acord cu ce spuneţi, dar voi lupta până la moarte pentru drepul dumneavoastră să puteţi spune acele lucruri. Citatul, atunci când a fost preluat prin citarea autorului (şi nu întotdeauna s-a întâmplat asta), a  fost atribuit lui Voltaire. În realitate, aparţine scriitoarei britanice Evelyn Beatrice Hall, autoarea volumului The Friends of Voltaire apărut în 1906. Evelyn Beatrice Hall a admis realitatea: “Expresia Nu sunt de acord cu ce spuneţi... îmi aparţine şi nu ar fi trebuit pusă între ghilimele”. Sigur că dorise să dea imaginea unui Voltaire apărător al libertăţii de expresie, ceea ce este o mică exagerare din moment ce scriitorul a trecut de multe ori cu vederea faptul că, în epoca sa, multe dintre textele confraţilor săi fuseseră riguros cenzurate.

Moartea unei persoane reprezintă o tragedie, dar moartea unui milion de oameni nu este decât o problemă statistică. La nivelul opiniei publice, există absoluta certitudine că Stalin ar fi pronunţat aceste cuvinte. Dar nimeni nu poate să le autentifice cu referinţă la un moment istoric precis sau prin preluare din mărturiile unui contemporan. Până la proba contrară, avem aici exemplul unui citat aparent fals deoarece neconfirmat prin relaţionare directă cu o mărturie istorică, dar perfect real la nivel simbolic, rezumând modul de gândire propriu unuia dintre cei mai mari criminali ai istoriei. Cel care, de la reşedinţa sa de la Soci, scria pe 14 iunie 1932 în atenţia lui Kaganovici şi Molotov: “Lipsa de forţă de muncă, posibilele plecări în masă la muncile agricole pot să pună în pericol grav funcţionarea şantierului de la Magnitogorsk. Trebuie deci să dispersăm condamnaţii în satele şi diversele zone ale enormului şantier şi aşa nu vor bate la ochi. Asta va permite, cel puţin în parte, să uşurăm situaţia de la Magnitogorsk. Cer să fie autorizată folosirea pe şantier a unui număr de 15.000-20.000 de deţinuţi”.

Mi-e teamă de ziua în care tehnologia va fi mai puternică decât interacţiunea umană. Lumea va avea parte de o generaţie de idioţi . Este doar una dintre numeroasele afirmaţii pe care Einstein nu le-a făcut niciodată, dar care sunt mereu redifuzate pe reţelele sociale. Ceea ce a spus Einstein este cu mult mai profund şi, în orice caz, foarte departe de a alimenta un scenariu conspiraţionist. Într-adevăr preocupat de efectele unei supremaţii tehnologice absolute, el a spus că “este evident că nivelul nostru tehnologic l-a depăşit pe cel al umanităţii”.

Dacă albinele vor dispărea, atunci omenirea nu va mai avea decât patru ani de trăit. Afirmaţie apocaliptică greu de imaginat ca venind din partea unui om de ştiinţă care, aşa cum confirmă istoricii, nu a fost niciodată preocupat nici de apicultură şi nici de futurologie cu aplicaţie la lumea albinelor. Aveţi aici foarte argumentata explicaţie a celor de la Snopes care demonstrează cum, în 1994, un grup de apicultori francezi au inventat afirmaţia asta pentru a-şi argumenta protestul împotriva importului de miere care, din punctul lor de vedere, punea în primejdie întreaga producţie europeană. Cu toate că falsitatea citatului fusese demonstrată imediat, timp de decenii a circulat intens pe reţele sociale drept argument ştiinţific de marcă.

Nu mai am răbdare pentru anumite lucruri, nu din aroganţă ci, pur şi simplu, pentru că am ajuns la un punct în viaţă în care nu-mi mai pierd timpul cu ceea ce-mi displace sau mă răneşte. Nu mai am rădare pentru cinism, lucruri excentrice şi critică...Mi-am pierdut puterea de a face pe plac celor care nu mă plac, celor care nu mă iubesc şi să zâmbesc celor care nu vor să-mi zămbească. Textul este splendid, profund emoţionant şi a fost atribuit genialei actriţe Meryl Streep. Atribuire falsă, căci textul respectiv aparţine portughezului Jose Teixeira.  Nu face nimic, legenda continuă, deloc influenţată de micile amănunte ale realităţii.

În vin se află adevărul, în bere este libertatea, în apă nu sunt decât bacterii. Foarte des repetată această înţelepciune de viaţă, citată ca aparţinând lui Benjamin Franklin, unul dintre Părinţii Fondatori ai Americii. Numai că omul n-a spus niciodată aşa ceva. Sigur că bacteriile au fost descoperite în 1676 de Antoni van Leeuwenhoek, numai că le-a denumit “animalculae”. Cuvântul “bacteria” a devenit cunoscut şi circulat odată cu apariţia lucrării lui Louis Pasteur în 1870, la 80 de ani după moartea lui Franklin.

Dar, în definitiv, cine să se împiedice în asemenea amănunte? Nu avea oare dreptate ilustrul Giordano Bruno când spunea Se non è vero, è molto ben trovato?