. În 2020 administraţia Trump şi-a pierdut răbdarea strategică. Donald Trump a afirmat încă de la începutul mandatului său că doreşte o retragere din Afganistan, iar în 2019 a autorizat discuţii directe cu talibanii, fără ca guvernul afgan să participe. Aceasta era de fapt o condiţie pusă de talibani care doreau să discute cu americanii şi nu cu “marionetele” lor de la Kabul. Premisele acestui dialog indicau aşadar capitulare şi nu obţinerea unei păci durabile. Odată cu iniţierea acestui dialog, forţele de securitate afgane au început să nu mai dorească o confruntare directă cu talibanii. Moralul lor s-a prăbuşit gradual, nu dintr-o dată. Acordul de la Doha din 2020 a marcat doar începutul unui sfârşit previzibil.

Imaginea care va bântui mandatul Preşedintelui Biden de acum înainte va fi cea a avionului C-17 care încearcă să decoleze de pe aeroportul din Kabul, cu o mulţime de afgani urmărindu-l, persoane absolut disperate să părăsească propria ţară. O astfel de imagine, ca şi multe altele similare, va afecta reputaţia SUA peste tot în lume. Islamiştii radicali vor folosi de acum înainte exemplul succesului talibanilor pentru noi atentate teroriste. Este doar o chestiune de timp până când aliaţii talibanilor, cei de la Al Qaeda, vor acţiona din nou din Afganistan. Grupările teroriste nu s-au schimbat prea mult. În schimb, SUA şi aliaţii lor nu vor mai avea capacitatea de a colecta informaţii de pe teren pentru a preveni atacuri teroriste. În curând nu va mai fi niciun occidental în Afganistan. Talibanii îi vor lăsa pe toţi să plece, în acest fel nu vor mai putea relata de la faţa locului ce se întâmplă.

Cei care nu vor putea să părăsească Afganistanul vor fi cei care şi-au riscat viaţa pentru a sprijini eforturile occidentalilor. În ciuda asigurărilor optimiste, marea majoritate a acestora nu vor putea ajunge la aeroportul din Kabul, talibanii au instalat puncte de control severe. Administraţia Trump a promis, după semnarea acordului de la Doha, că vor fi emise mai multe SIV - Special Immmigrant Visas. Nu s-a făcut mai nimic în acest sens. Administraţia Biden a făcut aceeaşi promisiune. La fel, mai nimic concret. Nici anunţul retragerii din Afganistan nu a impulsionat eliberarea acestor vize. În acest moment, se încearcă preluarea acestor persoane într-un mod haotic. Dacă SUA măcar au intenţionat să ofere acest sprijin, aliaţii occidentali nu au avut nici măcar în plan să instituie aceste vize. Abia după cucerirea Kabulului de către talibani, Marea Britanie, Franţa, Germania şi alte ţări doresc să pună în aplicare un astfel de mecanism de protecţie. Problema este că acum va fi greu de eliberat astfel de documente, în condiţiile în care personalul ambasadelor occidentale a plecat de la Kabul. Pe aeroportul din Kabul se operează cu hârtii scrise de mână, se improvizează pentru a salva vieţi omeneşti.

Încă de la începutul prezenţei în Afganistan, oficialii americani au încurajat femeile să se educe, să obţină locuri de muncă, să înceapă mici afaceri. Femeile şi deopotrivă bărbaţii afgani au făcut-o, ştiind că au spatele asigurat de prezenţa militară occidentală. Ei vor plăti acum preţul pentru lipsa de răbdare strategică de la Washington.

În loc să accepte un status quo imperfect dar de preferat revenirii la putere a talibanilor, Trump a acţionat exclusiv potrivit sondajelor de opinie care indicau că americanii nu doresc continuarea prezenţei în Afganistan (la fel cum britanicii nu mai doreau apartenenţa la UE în sondaje, fără a cunoaşte exact care este alternativa). Biden a folosit aceleaşi sondaje atunci când a anunţat decizia retragerii. Dând dovadă de un cinism apoteotic, Biden a justificat retragerea din Afganistan pe data de 16 august, învinovăţind forţele de securitate afgane şi neasumându-şi nicio responsabilitate pentru felul în care are loc operaţiunea de evacuare în curs. Cine răspunde pentru echipamentele armatei americane lăsate pradă talibanilor, pentru afganii care au colaborat cu occidentalii şi acum sunt condamnaţi la moarte sigură, pentru occidentalii care nu vor reuşi să se evacueze, din varii motive, pentru femeile care nu vor mai putea studia sau lucra? În viziunea lui Biden, răspunzători pentru toate acestea vor fi doar afganii. Ce ar fi putut să facă afganii în condiţiile în care baza aeriană militară de la Bagram a fost abandonată peste noapte, fără a exista măcar o informare prealabilă, ştiut fiind că fără sprijin aerian operaţiunile la sol împotriva talibanilor deveneau o misiune imposibilă? A blama afganii pentru această catastrofă dezonorează iremediabil mandatul în curs al Preşedintelui Biden.

Consecinţele renunţării la un status quo imperfect dar promiţător pe termen lung vor fi dramatice pentru SUA în viitor. Responsabili pentru acest eşec sunt deopotrivă preşedinţii Trump şi Biden.

Imediat după preluarea puterii de către talibani în Afganistan, Biden şi membri ai administraţiei sale au declarat că au fost luaţi prin surprindere de viteza cu care s-au succedat evenimentele. În realitate, atât Trump, cât şi Biden au fost avertizaţi de comunitatea de intelligence că scenariul prăbuşirii oricărei rezistenţe în faţa talibanilor în câteva zile este luat în calcul, desigur laolaltă cu alte scenarii mai optimiste. Fostul responsabil până în 2019 cu operaţiuni teroriste din CIA, Douglas London, a participat ca voluntar la campania electorală a lui Biden din 2020 şi a afirmat recent că cei doi candidaţi, Trump şi Biden, primeau acest tip de avertizare asupra scenariului degradării bruşte a situaţiei din Afganistan. Mark Polymeropoulos, un alt fost responsabil al CIA pe problema Afganistan, a afirmat de asemenea că au existat un număr important de documente care avertizau în acest sens. În acest caz, de ce Biden nu a luat decizii ţinând cont şi de acest scenariu? A devenit din ce în ce mai greu în general pentru oamenii politici să ţină cont de expertiză şi evaluări profesioniste dar aceasta nu justifică în niciun caz atitudinea de a pasa responsabilitatea eşecului pe comunitatea de intelligence din SUA.

Nici pentru Uniunea Europeană situaţia generată de schimbarea de regim din Afganistan nu este foarte favorabilă.

Nu ar trebui ca la Bruxelles să existe un sentiment de optimism şi încredere la vederea eşecului SUA în Afganistan în cadrul circumstanţelor care au dus la preluarea puterii de către talibani. Acest eşec nu este un argument pentru o politică de securitate şi apărare comună mai puternică, în detrimentul relaţiei transatlantice, pentru simplul motiv că o asemenea politică nu a funcţionat nici măcar la un nivel minim în actuala situaţie.

Guvernele statelor europene au fost total luate prin surprindere de avansul talibanilor şi de cucerirea Kabulului.

Cu câteva săptămâni în urmă, Ambasada Germaniei a cerut Ministerului Apărării de la Berlin evacuarea urgentă pe calea aerului. Doamna Kramp - Karrenbauer a respins cererea. Cucerirea Kabulului era un scenariu care nici măcar nu era formulat. Abia după preluarea puterii de către talibani s-a pus problema evacuării personalului diplomatic.

Ce s-a întâmplat în Germania nu a fost singular. La fel au procedat majoritatea statelor occidentale.

Chiar şi după 15 august, statele membre UE recurg la operaţiuni de evacuare a propriilor cetăţeni fără a-şi coordona eforturile. Ce sens are protecţia diplomatică şi consulară a cetăţenilor europeni, manifestare a cetăţeniei europene, câtă vreme avionul trimis de Olanda are ca misiune să preia doar cetăţeni olandezi, după cum avionul trimis de România are ca misiune evacuarea cetăţenilor români?

Discuţia despre primirea unor refugiaţi din Afganistan este abia la început în UE. Nimeni nu mai vrea să fie repetate scenele haotice din 2015. Pentru afganii care ar dori să se refugieze în statele membre UE, momentul este cum nu se poate mai nepotrivit. La începutul lunii august miniştrii de interne din Austria, Germania, Belgia, Olanda, Grecia şi Danemarca adresau o scrisoare deschisă Comisiei Europene, solicitând ca deportarea în direcţia Afganistan a afganilor cărora li se refuză cererile de azil să continue, chiar şi în condiţiile în care talibanii avansau rapid pe teren. Acum acest deziderat a devenit imposibil, refugiaţii afganii nu mai pot fi întorşi în Afganistan. Însă chiar şi în actualele condiţii Grecia şi-a exprimat intenţia de a-i remite pe afganii cărora le va refuza solicitarea de azil în Turcia. Nici în Germania situaţia nu este foarte diferită. După venirea la putere a talibanilor, Angela Merkel a declarat că doreşte oferirea de azil pentru 10.000 de afgani care au ajutat forţele armate germane, activişti în domeniul drepturilor omului, persoane supuse riscurilor, etc. Însă Armin Laschet care doreşte să îi succeadă doamnei Merkel în poziţia de Cancelar (desi sondajele nu arată foarte bine pentru CDU - CSU) a afirmat că “nu trebuie să trimitem semnalul că Germania preia pe oricine aflat în nevoie. Trebuie să ne concentrăm pe a ajuta la faţa locului, nu cum a fost în 2015”. Nici Franţa nu este prea încântată de apariţia unui nou flux migratoriu: preşedintele Macron a declarat că “trebuie să ne protejăm de fluxurile neregulate de migraţie care îi pun în pericol pe cei care recurg la ele şi aduc foloase diferite traficanţilor”. În acest context, afirmaţiile secretarului de stat al MAE al Ungariei, Lente Magyar potrivit cărora nu vor fi preluaţi refugiaţi afgani deoarece poporul maghiar nu trebuie “să sufere consecinţele unor decizii geopolitice greşite” nu ar trebui să surprindă - sunt mai radicale dar în total acord cu curentul de gândire prevalent în UE.

Nu există prin urmare premise favorabile rezolvării unei crize a refugiaţilor afgani care vor dori să scape de dominaţia talibanilor.

Eşecul din Afganistan a pus o presiune fără precedent pe relaţia transatlantică şi va pune în continuare, tocmai în momentul când se părea că va fi refăcută odată cu venirea la putere a lui Biden. “Autonomia strategică” a UE s-a dovedit a fi doar o iluzie în condiţiile unei crize majore. Acest eşec va trebui analizat în profunzime, pentru a trage lecţiile de rigoare. În Afganistan nu excesul, ci deficitul de democraţie a dus la ofensiva de succes a talibanilor. Cum a fost posibil ca un model nedemocratic să fie impus în Afganistan, când majoritatea afganilor dorea un model funcţional şi bazat pe legitimitatea dată de alegeri libere, rămâne o întrebare deschisă. SUA şi Europa nu pot exporta un model parţial democratic şi să aibă aşteptări ca acesta să funcţioneze, după cum nu pot oferi garanţii de securitate în afara spaţiului statelor membre NATO. Este un adevăr care doare dar dacă nu este recunoscut va genera tragedii precum cea din Afganistan după preluarea puterii de către talibani. Vom aborda într-o analiză separată motivele pentru care Afganistan a fost timp de 20 de ani o democraţie nefuncţională, gândită defectuos de la momentul iniţial, precum şi avertismentele permanente potrivit cărora acest model hibrid se va prăbuşi.