Cine este, de fapt, Jamal Khashoggi, jurnalistul ucis în Consulatul saudit de la Istanbul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ucis în Consulatul saudit de la Istanbul, jurnalistul Jamal Khashoggi nu a fost mereu un critic al familiei regale de la Riad. Activitatea sa profesională a jonglat printre serviciile secrete, miliardari cu diverse interese, prinţi sau terorişti. De altfel, s-a făcut cunoscut mai ales cu un interviu luat la sfârşitul anilor 1980 lui Osama bin Laden, fondatorul reţelei teroriste Al-Qaeda.

Jurnalist de renume în Arabia Saudită, Jamal Khashoggi a renunţat acum câţiva ani la statutul de apropiat al familiei regale de la Riad şi s-a impus printre cei mai înverşunaţi critici ai prinţului moştenitor Mohammad bin Salman. În ultimul său articol, publicat în Washington Post, a denunţat atingerile aduse libertăţii presei în lumea arabă. „Această situaţie nu se va schimba probabil“, a deplâns el.

Născut la Medina, un loc sacru în lumea musulmană, într-o familie de origine otomană din Kayseri (Turcia), Jamal Khashoggi ar fi trebuit să împlinească 60 de ani la 13 octombrie. Dar, la 2 octombrie, a intrat în Consulatul saudit de la Istanbul şi nu a mai dat vreun semn de viaţă de atunci. Presa turcă a scris că a fost torturat şi ucis în interiorul consulatului, de către o echipă specială. Moartea sa a stârnit interes în Turcia şi la nivel internaţional. Căci, pe lângă detaliile oribile ale crimei, este vorba totodată de nepotul unui fost negustor de arme şi al fizicianului personal al fondatorului regatului saudit. De asemenea, a fost un văr al omului de afaceri egiptean Dodi Al Fayed, care a murit într-un accident rutier la Paris împreună cu prinţesa Diana.

După ce a obţinut, în 1982, o diplomă de afaceri la Universitatea de Stat din Indiana, în Statele Unite, a lucrat ca jurnalist. A oscilat, timp de 35 de ani, între islamul politic al Fraţilor Musulmani, puterea de la Riad şi marile publicaţii internaţionale. Şi-a început activitatea profesională la cotidienele saudite Saudi Gazette şi Asharq Al-Awsat, acoperind mai ales conflictul din Afganistan. I-a susţinut, prin articole, pe mujahedinii aflaţi în război cu sovieticii şi l-a intervievat de pe front pe Osama bin Laden. S-a distanţat de el începând din 1990, când şi-a îndreptat atacurile împotriva Occidentului.

Din anii 1990, a ocupat funcţii de conducere la mai multe publicaţii saudite. Considerat prea progresist, a fost constrâns în 2003 să demisioneze din postul de redactor-şef al cotidianului Al-Watan. S-a întos în 2007, dar a demisionat trei ani mai târziu din cauza unui editorial considerat ofensator la adresa salafiştilor, un curent rigorist al islamului.

Prin prisma familiei sale, Jamal a întreţinut o relaţie ambiguă cu puterea de la Riad. A deţinut posturi de consilier la Riad şi la Washington, în special pe lângă un ambasador, Turki al-Faisal, care a condus timp de peste 20 de ani serviciile saudite de informaţii.

S-a exilat în Statele Unite în septembrie 2017, pe fondul unui val de arestări în regat. De atunci, a criticat zilnic „excesele“ prinţului moştenitor Mohammad, în vârstă de 33 de ani.

Odată ajuns pe tărâm american, a anunţat că a fost interzis în cotidianul panarab Al-Hayat, care aparţine prinţului saudit Khalid bin Sultan, pentru că a apărat confreria Fraţilor Musulmani, clasată drept „teroristă“ de către Riad. La 6 martie anul acesta, a scris în The Guardian, împreună cu istoricul britanic Robert Lacey: prinţul-moştenitor „pare că impinge ţara din extremismul religios într-o epocă marcată de propriul extremism (Trebuie să acceptaţi reformele). Programul său nu conţine cea mai importantă dintre reforme, şi anume democraţia“. A mai criticat intervenţia ţării sale în Yemen, dar şi blocada impusă Qatarului.

La 2 octombrie, a intrat în Consulatul de la Istanbul pentru iniţierea demersurilor administrative în vederea căsătoriei cu logodnica sa, Hatice Cengiz, o localnică de 36 de ani. După două săptămâni de dezvăluiri, autorităţile de la Riad au recunoscut moartea sa în interiorul consulatului, precizând că a survenit în cursul unei altercaţii. Acum Hatice Cengiz se află sub protecţia poliţiei 24 de ore din 24, în timp ce preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan promite să dezvăluie marţi povestea morţii sale.

Te-ar putea interesa şi:

Cele două feţe ale prinţului moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed ben Salman, arătat cu degetul în cazul morţii jurnalistului Khashoggi

De ce este cazul Khashoggi atât de grav încât poate reseta relaţiile internaţionale

VIDEO Cum au şters saudiţii urmele uciderii jurnalistului Jamal Khashoggi. Corpul i-a fost tăiat şi scos din Consulat, susţine un oficial turc

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite