Cine sunt „doamnele de fier” pe care Băsescu le-a invitat la Bucureşti: „scorpia argentiniană” şi fosta luptătoare de gherilă
0
Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit duminică, la Santiago de Chile, cu Cristina Fernandez Kirchner, preşedintele Argentinei, şi cu Dilma Rousseff, preşedintele Braziliei. În urma reuniunii, consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu a anunţat că ambii şefi de stat ar putea vizita România anul acesta.
Prezent la Santiaogo de Chile pentru a participa la Summitul UE-CELAC, preşedintele Băsescu s-a întâlnit ieri cu Kirchner şi Rousseff.
Cristian Diaconescu a arătat că prezenţa lui Traian Băsescu reprezintă un semnal de disponibilitate din partea României.
“Automat devii canalul de comunicare când îţi exprimi astfel disponibilitatea. E o chestiune de statut”. Se urmăreşte, în viitorul apropiat, un cadru juridic mai clar care să oficializeze voinţa politică exprimată în aceste zile la Santiago de Chile. Există deja un interes economic imediat: Astra intenţionează să deschidă o fabrică de vagoane în Brazilia, transmite jurnalistul corespondentul „Adevărul” la summit.
Cristina Fernandez Kirchner: „scorpia argentiniană”
Politician abil şi populistă până în măduva oaselor, Cristina Fernandez Kirchner a devenit preşedintele Argentinei în 2007. Jurnaliştii de la un portal de ştiri din Insulele Falkland au numit-o „scorpie”, însă, aşa cum ştie orice politician, nimic nu stârneşte mai uşor simpatia poporului decât o insultă adresată de un străin.
Critica nu este însă ceva nou pentru Cristina Fernandez Kirchner. Soţul ei, Nestor, a decis să nu mai candideze pentru un nou mandat la prezidenţialele din 2007, lăsându-i astfel cale liberă pentru nominalizarea din partea partidului Frontul pentru Victorie, din care fac parte amândoi. Ea a câştigat alegerile pentru fotoliul de la Casa Rosada, palatul prezidenţial din Argentina, însă există multe voci care spun că frâiele puterii se aflau în continuare la soţul ei.
„Pipiţă” şi „Evita botoxată”
A câştigat datorită voturilor obţinute din partea electoratului cu venituri mici şi un nivel scăzut de educaţie, iar „elitele” au strâmbat din nas. Nu se punea problema de misoginism - Kirchner nu a fost nici pe departe prima figură feminină puternică din Argentina. Însă felul ei de a fi şi stilul ei vestimentar i-au atras porecle precum „Pipiţa” sau „Evita botoxată”. Ultima „linşare” în media s-a petrecut recent, când a fost aspru criticată pentru că, în timpul unei deplasări oficiale la Paris s-a oprit pentru a-şi cumpăra patofi Christian Louboutin.
Nu este doar încă o „Evita”
Născută în 1953 în La Plată, capitala provinciei Buenos Aires, Kirchner a studiat Dreptul la Universitatea Naţională. În tinereţe a activat în mişcarea peronistă şi şi-a cunoscut soţul chiar în campusul studenţesc. Ambii au renunţat la interesul pentru politică în anii 1970, când democraţia a fost înlocuită cu dictatura militară de stânga.
Când soţul ei a propulsat-o pentru funcţia de preşedinte, Fernandez Kirchner nu era deloc o începătoare în politică. După căderea dictaturii, ea a deţinut funcţii publice începând cu finalul anilor 1980. În 1991 a fost aleasă pentru funcţia de viceguvernator al regiunii Santa Cruz. Guvernator în acea perioadă era soţul ei. Din 2005, ea a devenit reprezentantul provinciei Buenos Aires în Senat, o funcţie râvnită între politicienii argentinieni.
A fost comparată deseori cu Eva Peron, legendara primă doamnă a Argentinei, care a format un parteneriat cu soţul ei la conducerea ţării. Însă Evita nu a fost niciodată aleasă în funcţia. De cealaltă parte, Cristina Fernandez Kirchner este prima femeie care a câştigat preşedinţia Argentinei.
A scos FMI de la masa negocierilor
Însă nimic nu o putea pregăti pentru începutul dur al mandatului. Primii doi ani au fost caracterizaţi de crize grave: o grevă generală a fermierilor, care au blocat capitala săptămâni la rând. A urmat o dispută cu SUA în „scandalul valiza”, stârnit după descoperirea unor bagaje cu 790.000 de dolari în aeroportul din Buenos Aires. Fondurile ar fi fost destinate finanţării ilegale a campanieiei lectorale a lui Fernandez Kirchner, au susţinut procurorii americani.
Pe lângă acuzaţiile repetate de corupţi, criza economică mondială a început să afecteze Argentina în 2008. În contextul nefavorabil, ea a fost nevoită să înceapă şi negocierile pentru rambursarea datoriilor uriaşe ale statului, rămăse de pe vremea când Argentina a intrat în incapacitate de plată, în 2001. Mai mult decât a rambursa datoriile, Cristina Fernandez Kirchner a reuşit să convingă creditorii internaţionali ai Argentinei să excludă Fondul Monetar Internaţional de la masa negocierilor.
Şi-a asigurat însă o cotă constantă de aprobare favorizând clasa de mijloc prin mărirea subvenţiilor, a ajutoarelor sociale şi a pensiilor, continuând astfel strategia aplicată de soţul său.
Mandatul lui Fernandez Kirchner a „bifat” însă câteva programe importante. Preşedintele a elaborat şi promulgat o schemă de ajutor siocial universal pentru minori, care a determinat creşterea prezenţei în şcoli şi a redus nivelul sărăciei. A majorat pensiile şi a fost un avocat puternic al respectării drepturilor omului, sprijinind anchetarea suspecţilor în „războiul murdar” din Argentina, în care 30.000 de disidenţi au dispărut în timpul dictaturii militare.
Toate provocările s-au dovedit însă a fi trecătoare pe lângă adevărata criză din viaţa Cristinei Fernandez Kirchner. În 2011, administraţia de la Caasa Rosada a anunţat că preşedintele suferă de cancer la tiroidă. A fost operată la începutul anului 2012, iar medicii au anunţat că tumora era, de fapt, una benignă şi că Fernandez Kirchner nu a avut cancer. Aceste declaraţii, alături de cicatricea rămasă pe gâtul preşedintelui, au alimentat zvonurile conform cărora operaţia ar fi în realitate una plastică pentru reîntinerirea tenului.
Dilma Rousseff: de la luptător de gherilă la preşedinţie
Fost activist de stânga devenit tehnocrat, Rousseff este prima femeie aleasă preşedinte în Brazilia, cea mai mare economie sud-americană. Însă nu acesta este motivul pentru care victoria acesteia i-a şocat pe mulţi. Atunci când a câştigat cea mai importantă funcţie în Brazilia, avea 63 de ani şi era deja bunică. Rousseff a fost liderul unei mişcări de rezistenţă, sprijinită militar de Occident, şi a fost chiar condamnată la închisoare pentru aceste activităţi. Aceasta a luptat împotriva dictaturii din anii 1960-1980, când a fost şi torturată din cauza orientărilor politice.
A a preluat funcţia în ianuarie 2011 şi, până acum, mandatul său pare o continuare a politicilor duse de fostul preşedinte Luiz Inacio Lula da Silva. Rousseff a aplicat măsuri pentru susţinerea sectorului privat, însă şi-a arătat deseori dorinţa ca statul să controleze sectoreale-cheie ale economiei.
Fiica unui imigrant bulgar
Fiica unui imigrant bulgar, Rosseff a fost multă vreme mâna dreaptă a preşedintelui Lula da Silva, având efectiv atribuţiile unui prim-ministru. A copilărit în oraşul de provincie Belo Horizonte şi visa să devină balerină, pompier sau acrobat la circ. Studiile le-a făcut la o şcoală catolică, condusă de călugăriţe. Tatăl a murit atunci când ea avea doar 14 ani, însă nu înainte de a-i face cunoştinţă cu Zola şi Dostoievski.
Timpul pentru lectură a devenit însă tot mai scurt: după moartea tatălui, Rousseff şi fraţii ei au fost nevoiţi să muncească. La 16 ani era deja înscrisă în POLOP (Politica Muncitorilor), un grup desprins din partidul comunist, care lupta pentru revenirea socialismului la putere. Atuncii când s-a instaurat dictatura militară, în 1964, gruparea a devenit clandestină, iar Rosseff s-a numărat printre cei care nu vedeau nimic greşit în a pune mâinile pe arme pentru a lupta cu regimul.
În anii 1960-1970, grupările afiliate sau chiar din care Rosseff a făcut parte aveau operaţiuni de gherilă şi răpeau diplomaţi străini, condiţionând eliberarea de lor de punerea în libertate a unor deţiniţi politici.
Divorţ după o căsnicie de 25 de ani
Până în 1973 divorţase deja de primul soţ, şi el tot activist de stânga. S-a mutat în Rio Grande do Sul, acolo unde cel de-al doilea soţ ispăşea o pedeaspă cu închisoare de patru ani, tot pe considerente politice. Acolo, ea şi-a reluat studiile, a mers la universitate, s-a angajat întrr-o funcţie publică în guvernul local şi a născut o fiică, Paula.
În 1986 a fost numită şef peste finanţele locale din Porto Alegre şi atunci a început să înflorească o carieră politică. În 1993 a devenit ministru pentru Energie. În timpul acelui mandat, reţeua de distribuţie pentru electricitate a statului s-a majorat cu 1.000 de kilometri, au fost construite mai multe noi baraje pentru centrale hidroelectrice.
În 1994, după aproape 25 de ani de căsnicie, Rosseff a divorţat încă o dată. Eşecul din viaţa personală a fost dublat de o nereuşită academică din 1998, când nu a reuşit să-şi obţină doctoratul în ştiinţe sociale.
Însă cea mai importantă luptă câştigată de Rousseff este, fără îndoială, cea împotriva cancerului limfatic.
Se încarcă comentariile...
