Cinci ţări cer Iranului despăgubiri pentru rudele victimelor din avionul doborât cu rachete

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Toţi cei 176 de oameni aflaţi la bord, între care 57 de canadieni, au fost uciş  FOTO EPA-EFE
Toţi cei 176 de oameni aflaţi la bord, între care 57 de canadieni, au fost uciş  FOTO EPA-EFE

Cinci ţări ai căror cetăţeni au murit în avionul doborât de Iran cu rachete au anunţat joi că Teheranul trebuie să plătească despăgubiri familiilor victimelor şi au avertizat că lumea aşteaptă un răspuns, transmite Reuters.

Canada, Ucraina, Suedia, Afganistan şi Marea Britanie au afirmat că Iranul ”trebuie să organizeze o investigaţie internaţională amănunţită, independentă şi transparentă pentru naţiunile în doliu”, într-un comunicat publicat după întâlnirea unor oficiali la Londra.

Aeronava a fost lovită de o rachetă pe 8 ianuarie, la puţin timp după ce a decolat de la Teheran către Kiev. Iranul a recunoscut sâmbătă că a doborât din greşeală avionul care aparţiea companiei Ukraine International Airlines, după ce iniţial a negat că a avut un rol în incident. Toţi cei 176 de oameni aflaţi la bord, între care 57 de canadieni, au fost ucişi.

Cele cinci ţări au cerut Irranului să organizeze procesul de identificare a victimelor cu demnitate şi cu transparenţă, respectând în acelaşi timp dorinţa familiilor referitoare la repatriere.

”Ochii comunităţii internaţionale se îndreaptă acum spre Iran. Cred că Iranul are de ales şi lumea îl urmăreşte”, a afirmat ministrul canadian de Externe, Francois-Philippe Champagne, în timpul unei conferinţe de presă la Londra.

Statele au arătat că salută angajamentul de până acum Iranului.

În cursul zilei de joi, miniştrii de Externe ai celor cinci ţări au aprins câte o lumânare pentru comemorarea victimelor, la Canadian High Commission din Londra, şi au ţinut un moment de reculegere.

Majoritatea celor aflaţi în avion erau iranieni sau aveau dublă cetăţenie, mulţi dintre ei studenţi care reveneau la studii în străinătate sau familii care se întorceau acasă după ce îşi vizitaseră rudele în Iran.

Premierul din Ontario, cea mai populată provincie din Canada, a propus joi înfiinţarea unui fond pentru acordarea de 57 de burse de 10.000 de dolari canadieni (7.663,42 dolari) fiecare, în onoarea numărului de canadieni care au murit.

Multe dintre victime erau profesori, cercetători şi studenţi la 19 universităţi canadiene.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite