Chişinăul, pe „axa Bruxelles - Washington“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Republica Moldova încearcă şi o abordare pragmatică în relaţiile cu Rusia. Coaliţia prooccidentală de la Chişinău, care a promis că va acţiona pentru a integra Repu­blica Moldova în UE, nu neglijează nici Statele Unite şi nici Rusia.  

La scurt timp după preluarea puterii, atât preşedintele interimar, Mihai Ghimpu, cât şi premierul, Vlad Filat, s-au deplasat la Bruxelles unde au încercat să convingă oficialii europeni să reia negocierile pentru încheierea unui nou acord de asociere Uniunea Europeană-Republica Moldova.

Zilele acestea, o delegaţie importantă de peste Prut, în frunte cu prim-ministrul, se află în Statele Unite, pentru a obţine un ajutor financiar în valoare de 262 milioane de dolari. Acesta ar urma să fie folosit pentru modernizarea infrastructurii. Chişinăul ar putea trimite în schimb un contingent militar în Afganistan, scrie presa moldovenească.

Telefonul lui Putin

Înainte de a pleca la Washington, Filat a discutat telefonic cu omologul său rus, Vladimir Putin, despre relaţiile bilaterale şi acordurile la care s-a ajuns cu ocazia reuniunii de la Ialta din noiembrie 2009. Cei doi au abordat şi problema exportului de vin moldovenesc în Rusia. Putin l-a asigurat pe Filat că această restricţie va fi ridicată curând.

Moscova vrea să ştie cum joacă Chişinăul

Marţi a sosit la Chişinău, pentru o vizită de două zile, Grigori Karasin, adjunctul ministrului rus de Externe, care s-a întâlnit cu preşedintele interimar Mihai Ghimpu. Acesta a declarat că doreşte aprofundarea relaţiilor cu Federaţia Rusă, dar a insistat şi asupra retragerii trupelor militare ruse din Transnistria.

„Aspiraţiile de integrare europeană a Republicii Moldova nu contravin celor de dezvoltare a unei relaţii constructive cu Federaţia Rusă", a subliniat el. Diplomatul rus a răspuns că militarii ruşi care se găsesc în Transnistria asigură paza depozitelor de muniţii din regiune, adăugând că, „datorită lor, oamenii trăiesc în pace atât în Transnistria, cât şi în restul teritoriului Republicii Moldova".

El a mai spus că Rusia îşi va retrage armata din Transnistria numai după ce conflictul va fi soluţionat politic între Chişinău şi Tiraspol. Karasin a ţinut să precizeze că Moscova urmăreşte cu atenţie evoluţia social-economică, precum şi situaţia politică de la Chişinău şi ar dori să înţeleagă încotro se îndreaptă Republica Moldova.

„Este nevoie de înţelepciune, de viziune din partea politicienilor moldoveni, trebuie să înţeleagă sistemul de coordonate în care se găseşte Moldova, iar pentru noi, ca parteneri, ca vecini, ca apropiaţi, ar fi de dorit să înţelegem unde poate ajunge acesta", a afirmat diplomatul rus, după o întâlnire avută cu fostul preşedinte Vladimir Voronin, liderul comuniştilor moldoveni, potrivit agenţiei Regnum. De la Chişinău, Karasin s-a deplasat la Tiraspol.

" Aspiraţiile de integrare europeană a Republicii Moldova nu contravin celor de dezvoltare a unei relaţii constructive cu Federaţia Rusă."
Mihai Ghimpu
preşedintele interimar
al Republicii Moldova

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite