Chişinău: Tatăl lui Dan Bălan, ex-O-Zone, şef la Securitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihai Bălan ar putea deveni director al Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) al Republicii Moldova. Candidatura sa a fost propusă, ieri, spre examinare Parlamentului de la Chişinău de către preşedintele Nicolae Timofti.


Tatăl celebrului cântăreţ Dan Bălan, ex-solistul trupei O-Zone, este diplomat cu experienţă. El activează în serviciul diplomatic din 1990, în prezent fiind ambasador al Republicii Moldova în Israel.

Mihai Bălan a absolvit în 1979 Universitatea de Stat, facultatea de Filologie (limba şi literatura română, specialitatea jurnalism), a urmat apoi cursuri diplomatice în cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României, în 1992 și cursuri diplomatice în cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Japoniei, în 1995, precum și cursurile Centrului European de Studii în domeniul securităţii „George Marshal" din Garmisch, Germania, în 2002.

Cunoaşte două limbi străine, engleza şi rusa. Analiştii politici presupun că această candidatură a fost înaintată de Partidul Liberal, căruia i-a revenit, conform algoritmului, funcţia de şef al Securităţii. Nu doar viitorul şef al Securităţii are legături cu formaţiunea lui Mihai Ghimpu.

Bunicul lui Dan Bălan, Boris Vasiliev, care a fost deportat în Siberia de comunişti, este patriot înflăcărat şi membru al PL. Recent, de Ziua Profesorului, bătrânul şi soţia sa au primit distincţii de stat de la preşedintele ţării.

„Cea mai bună candidatură"

Valeriu Pasat, un fost director al SIS, spune că Mihai Balan este cea mai bună candidatură şi că acesta ar trebui să depolitizeze instituţia. Cel mai probabil, însă, opoziţia comunistă nu va vota pentru numirea lui în funcţie.

Mihai Balan va lua locul lui Gheorghe Mihai, care a fost demis încă acum un an la solicitarea premierului Vlad Filat, cu votul deputaţilor comunişti şi liberal-democraţi, fiind acuzat că nu a prevăzut atacurile raider asupra mai multor bănci şi companii de stat.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite