China, salvatoarea euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

China a promis unor ţări în criză, precum Irlanda sau Spania, ajutor concret în lupta împotriva crizei creditelor. Ce înseamnă acest „ajutor concret“, e neclar deocamdată. În schimb, influenţa Beijingului asupra Vechiului Continent este cu siguranţă în creştere.

Pentru China, Uniunea Europeană este cel mai important partener comercial - în noiembrie, valoarea schimburilor comerciale crescuse cu 33% faţă de nivelul din 2009. Potrivit unor cifre oficiale publicate de Beijing, valoarea acestor schimburi ar fi de circa 330 de miliarde de euro. De aceea, China este interesată de stabilizarea zonei euro.

Prima mână de ajutor a fost acordată Greciei. În luna octombrie, în timpul unei vizitei la Atena, premierul Wen Jiabao a anunţat că Beijingul nu va vinde obligaţiunile greceşti, ba chiar va mai cumpăra altele. Conform unor surse neconfirmate, China este dispusă să ajute şi Portugalia, una dintre membrele zonei euro care dă semne de oboseală. În primul rând pentru că doreşte să-şi protejeze propriile exporturi. În al doilea rând, e conştientă că astfel îşi întăreşte influenţa în zonă. Şi nu în ultimul rând, China încearcă să-şi mărească rezervele în altă monedă decât dolarul, iritată de politica monetară expansionistă a Statelor Unite. În prezent, valoarea rezervelor valutare ale Chinei se ridică la 2,5 miliarde de dolari. 70% sunt rezerve în dolari.

Vicepremierul Wang Qishan a afirmat recent, în cadrul unei întâlniri cu comisarii europeni Joaquin Almunia, Karel de Gucht şi Olli Rehn: „China şi UE trebuie să-şi îmbunătăţească relaţia şi să colaboreze pentru o creştere robustă, durabilă şi echilibrată". Chen Deming, ministrul chinez al Comerţului, este mai nuanţat în declaraţii: „Urmărim cu atenţie cum poate fi controlată criza creditelor din Europa şi ne concentrăm în special asupra a ceea ce se va întâmpla în primul semestru al anului viitor". China vrea să vadă dacă decizia statelor europene privind rezolvarea crizei şi prevenirea riscurilor se vor reflecta şi asupra relaţiilor comerciale. 

„Der Spiegel“ (Germania) 21 decembrie 2010

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite