Şi a meritat, pentru că este cel mai interesant experiment: Niall Ferguson, Hoover Institution, Stantford University, autorul celebrei cărţi Civilisation: The West and the Rest s-a încontrat cu Fareed Zakaria, gazdă la CNN, şi el autor a numeroase cărţi dintre care cea mai interesantă The Post-American World, pentru a dezbate perspectiva şi starea actuală a lumii liberale. În sală, experţi internaţionali, oameni de afaceri de top şi personalităţi politice din întreaga lume care au votat la început şi la sfârşit opţiunea preferată, iar câştigător a fost declarat cel care a convins mai multă lume să-şi schimbe opinia.

Capacitatea de manipulare a răului: avantajul lipsei regulilor şi referinţelor etice

Niall Ferguson a ales să apere faptul că Ordinea Internaţională Liberală a dispărut. Mefistofelic în aparenţă şi diabolic în acţiuni, el a ales cea mai simplă variantă de manipulare şi dezinformare, aceea de a muta întreaga dezbatere de la tema indicată (apropo, 52% la 40% în favoarea faptului că lumea liberală există şi azi şi se menţine) la una de atac personal la Fareed Zakaria, cu citate extrase din cărţile sale vechi (1997, 2003) despre China. Deci, de unde am pornit să dezbatem Ordinea Internaţională Liberală, publicul a fost împins să contemple o dispută despre China şi măsura în care s-a integrat ea în actuala lume şi dacă este bine să provoace Statele Unite ca superputere globală.

Nu trebuie să mai spunem că Niall Ferguson a câştigat. A câştigat umilitor: nu numai că a convins mai mulţi experţi din sală cu jocul său de alunecare spre alte teme controversate şi unde rivalul său avea opinii afirmate public, clar discutabile, dar chiar a întors cu totul opinia generală. La final, 51% din cei prezenţi au considerat că Ordinea Internaţională Liberală a apus şi doar 48% că ea supravieţuieşte. Evident că ţinta principală au fost indecişii, dar Ferguson a repurtat victoria minţii în această confruntare cu un public avizat.

Metoda şi manipularea a fost transparentă. Am vorbit după dezbatere cu Niall şi i-am expus strategia şi tărăşenia. A recunoscut că nu etica era scopul, ci victoria în dispute şi imaginea. Critic acerb al lui Obama şi, întrucâtva, apărător al lui Trump, Niall Ferguson este, cu certitudine, unul dintre cei mai mari critici ai Chinei şi ai drumului Beijingului spre postura de azi, insistând chiar că ordinea internaţională liberală a făcut ca cea mai puternică dictatură comunistă a lumii (mai puţin Coreea de Nord) să fi devenit superputere a lumii şi challenger la dominaţia globală prin metode subversive, dolozive, furt intelectual, spionaj şi hacking.

Interesantă mi s-a părut însă atât definiţia Ordinii Internaţionale Liberale – societatea deschisă, lumea condusă de reguli şi multilateralismul – dar mai ales manipularea de către Ferguson a perioadelor: pe cât timp Fareed Zakaria punea dezbaterea în varianta post-1945 şi confruntarea cu lumea autoritarist-comunistă de sorginte sovietică, în perioada Războiului Rece, Niall Ferguson a redus-o la varianta post- 1991(prăbuşirea Uniunii Sovietice) sau chiar post 2001(după 11 septembrie), manipulând cea mai mare victorie a Ordinii Internaţionale Liberale – Războiul Rece – scos din ecuaţie pentru că victoria era prea evidentă şi prea absolută, canalizând totul pe perioada de după lansarea doctrinei Putin şi creşterea Rusiei. Acest tip de acţiune a adus şi ea câştig de cauză, prin decuparea atenţiei publice şi canalizarea ei spre perioade favorabile opţiunii apărare de Ferguson, pe care se punea reflectorul şi, mai mult, antrenându-l pe Zakaria să apere acea perioadă, nu periodizarea propusă, în sine, cu marile victorii incontestabile ale liberalismului la nivel global.

În fine, după un alt exemplu celebru – Sfântul Imperiul Romano-German – care nu era nici Imperiu, nici Sfânt, nici Roman, Niall Ferguson a contestat de plano chiar ideea unei Ordini Internaţionale Liberale – care nu ar fi nici ordine/ordonată, nici internaţională pe deplin, şi nici liberală din cale afară(prin încălcările făcute de majoritatea protagoniştilor relevanţi, în timp). Butada a prins, chiar dacă în spate era doar o distincţie a întinderii ordinii – ea exista, funcţiona, dar nu cuprindea lumea până la ultimul cătun în 1945, pentru că s-a dezvoltat şi extins în timp.

Deci Niall Ferguson a decupat, de fapt, toate argumentele care erau defavorabile susţinerilor sale, legate de creşterea şi victoria liberalismului asupra lumii comuniste, şi a păstrat doar ce a vrut în dezbatere, perioadele şi secvenţele care îi erau favorabile argumentaţiei sale. Unde are dreptate este când identifică ingredientul principal al Ordinii Internaţionale Liberale; dominaţia indisputabilă a Statelor Unite la nivel global şi interesul său pentru a menţine, a extinde şi a impune ordinea liberală în lume ca politică americană, care astăzi a pălit sub Trump.

China, SUA şi Rusia: cine contestă Ordinea Internaţională Liberală

Întreaga dezbatere a adus cele mai corecte şi incontestabile argumente ale plus-valorii şi relevanţei Ordinii Internaţionale Liberale: acorduri comerciale globale, respectarea regulilor dreptului internaţional, multilateralismul şi măcar aparenţa de acceptare a tuturor argumentelor la masă, indiferent din partea cui vin, ce greutate strategică deţine autorul ideii (chiar dacă aici, de fapt, tocmai magnitudinea şi relevanţa actorului dă şi forţa de antrenare a celorlalte state şi postura de dominaţie de facto a discuţiei internaţionale). Acorduri comerciale internaţionale, zone de liber schimb extinse şi aprofundate, mecanisme financiare, comerciale şi monetare internaţionale, reducerea protecţionismului, democratizarea extinsă, extinderea drepturilor pentru cât mai mulţi oameni ai lumii, toate au fost aduse pe masă.

Aşa cum tendinţa curentă de desfiinţare (de fapt de revizuire/renegociere) a acordurilor comerciale, protecţionismul, suprataxele în comerţul reciproc, zidurile construite în faţa migraţiei, paralizia Organizaţiei Mondiale a Comerţului, limitările FMI – condus de un chinez - şi ale Băncii Mondiale, demonetizarea încălzirii globale în dezbateri occidental şi retragerea SUA din Acordul de la Paris (şi creşterea emisiilor cu 5% de atunci în Asia de Sud-Est, chiar dacă s-au redus în Europa) distrugerea acordului nuclear cu Iranul şi nerespectarea/distrugerea ideii de garanţii tip memorandumul Budapesta, după anexarea Crimeii de către Rusia, ca să nu mai vorbim despre denunţarea tratatelor de control a armamentelor, totul arată prăbuşirea Ordinii Internaţionale Liberale azi. Sau, oricum, paşi mari înapoi făcuţi de statele din prim planul acestei ordini, cu precădere Statele Unite.

America lui Trump, cea care a creat şi a beneficiat cel mai mult de Ordinea Internaţională Liberală este cea care o contestă azi. Iar baza majoră de contestare vine atât de la neînţelegerea unor fenomene, de la senzaţia că alţii profită mai mult de SUA prin aceste reguli, dar mai ales din cauza că, intrând în această lume şi folosind avantajele sale, China a crescut enorm şi a ajuns, nemeritat, să pună sub semnul întrebării dominaţia americană - comercială, economică şi militară. E adevărat, fiind lăsată să folosească metode nesancţionate cu care, de fapt, a alterat cometiţia corectă şi loială, care e parte inseparabilă a Ordinii Internaţionale Liberale.

Deci Donald Trump contestă azi, în numele SUA, Ordinea Internaţională pe motiv că nu a reuşit să îngrădească China şi o sancţionează cu taxe şi impozite pentru a o aduce la masa de negocieri sau a o prăbuşi la locul pe care-l merită, în imposibilitatea reală de a contesta supremaţia Statele Unite.

China apără Ordinea Internaţională Globală care-i profită azi iar Rusia este singura care contestă de plano şi abordează revizionist de-a dreptul ordinea mondială actuală, de pe poziţiile ideologice ale unui autoritarism crunt şi a nevoii de a distruge ordinea internaţională pe toate segmentele. De aceea plăteşte partide şi mişcări populist-anarhiste în Europa şi în lume, intervine în alegeri şi subminează cooperarea între statele occidentale şi funcţionarea instituţiilor multilaterale, încercând să introducă noi acorduri şi pertractări bazate pe politica de putere şi pe atât de doritele sfere de influenţă.

Măcinarea imperiilor autoritare în faţa globalizării, informaţiei şi a libertăţii oamenilor

Ceea ce nu apare neapărat în această dezbatere – dar a fost acceptat şi argumentat de ambii competitori ai dezbaterii, Niall Ferguson şi Fareed Zakaria – este că Ordinea Internaţională Liberală este cea care distruge, prin finalitate, orice abordare autoritaristă şi societate închisă. China confruntată cu economia de piaţă şi fluxurile informaţionale şi financiare globale, îşi termină autoritarismul în 10 ani, semnele componentelor liberale ale sale – Taiwanul, Hong Kong-ul în primul rând, dar şi Tibetul, Xijanul sau chiar Mongolia fiind simptome ale acestui proces, alături de clasa mijlocie chineză, născută de această economie de piaţă şi care aspiră şi la libertate.

Pe de altă parte, Rusia e la finalul unei epoci în care se poate opune, poate da decrete anti-globalizare sau împotriva globalizării Ordinii Internaţionale Liberale, dar care au efectul decretelor împotriva legii gravitaţiei, iar modelul liderului autoritar, verticala puterii şi dominaţia autoritară păleşte în faţa societăţii în evoluţie şi în Rusia lui Putin. O bătălie don quichotească cu morile de vânt, în ultima fază a prăbuşirii sistemului controlului centralizat şi absolut asupra resurselor, informaţiei şi a societăţii şi în Rusia. O demonstrează rezultatele ultimelor alegeri locale şi protestele de stradă ale opoziţiei neacceptată pe listele electorale.