China, Rusia şi apusul raţiunii împing lumea spre colapsul sistemului politic contemporan

FOTO Shutterstock

Am învăţat să privim sistemul internaţional al Relaţiilor Internaţionale de după cel de-al Doilea Război Mondial ca funcţionând peste 70 de ani pe baza regulilor preeminente ale democraţiei liberale şi a lumii bazată pe reguli.

Mai mult, în ultimii 30 de ani mulţi l-au crezut pe Fukuyama când anunţa sfârşitul istoriei şi al bătăliilor ideologice de tip Război Rece. Dar nu a fost aşa: modelul liberal-democraţiei a fost subminat în primul rând din interior, de capacitatea de adaptare tot mai redusă a democraţiei liberale la exigenţele cetăţenilor şi la schimbările tehnologice, dar şi a lidershipului Occidental la realitate, exigenţe şi aşteptările publicului. În plus, China a introdus concurenţa neloială a modelului eficienţei economice prin sistemul capitalismului autoritar centralizat, pe deplin controlat, în timp ce Rusia a continuat să introducă variaţii ale culturii forţei şi a fricii în Relaţiile Internaţionale.

Democraţia liberală: de la raţiune la emoţie

Evoluţiile din ultimii ani ale sistemelor politice occidentale, ale democraţiei liberale, au dovedit că traversăm un adevărat moment de risc existenţial. Dacă la nivelul preocupărilor ecologiste natura pare să se revolte pe exploatarea făcută de om, la nivelul relaţiilor internaţionale trăim o adevărată epocă a unul posibil colaps al sistemului politic. Motivele sunt multiple, dar putem vorbim în primul rând depre problema fundamentală a faptului că ordinea politică ce funcţionează în majoritatea statelor, indiferent de caracteristicile particulare, nu mai livrează suficient în faţa exigenţelor cetăţeanului.

Mai grav, însuşi statul e pus sub semnul întrebării, ca formă de organizare instituţională, pentru că nu mai livrează serviciile fundamentale pentru populaţie şi cetăţenii săi tot mai greu de nemulţumit. Contemplăm o falie între cerere şi ofertă – cu referire directă la serviciile şi atribuţiile puterii politice. Suntem în paradigma duşmanului din oglindă: Am întâlnit duşmanul, şi ală suntem noi înşine! Suntem parte a problemei din ce în ce mai mult!

Nu e singurul motiv, fireşte. Lucrurile evoluează, tehnologia evoluează, publicul are acces la infinit de multă informaţie şi actul guvernării este foarte transparent. Social media ajută la democratizare, în sensul accesului cât mai larg la informaţii şi al audienţei opiniilor individuale în grupuri tot mai largi ale populaţiei. Guvernarea e tot mai grea iar publicul tot mai exigent. Pe de altă parte, efectele tehnologiei şi ale social media sunt tot mai importante prin susţinerea dată ideilor etreme şi populismului, în mod indirect.

Efectele secundare ale social media. Populismul

Algoritmii promovează ceea ce se consumă mai mult, nu ceea ce e mai real, raţional, argumentat. De aici preeminenţa emoţiilor şi a tonurilor ridicate, în cele mai prizate postări, chiar dacă sunt contrare realităţii, raţiunii şi promovează falsuri, fake news şi exagerări. Câştigă cine urlă mai tare, care primeşte microfonul şi amplificarea mesajului său, pentru că e prizat, nu cine are legitimitatea şi instrumentele să spună opinii corecte şi argumentate. Avem, astfel, de a face cu o primă formula de distrugerea şi pervertire a democraţiei. Duşmanul vine din interior. Tolerăm în social media raţiunea de business şi modelul afacerii contra principiilor democraţiei liberale.

Apoi, social media nu e democraţie. Democraţia e dezbatere raţională într-un mediu/ spaţiu public. Nu amplificarea prin ecou a unor idei în nenumărate spaţii publice închise, alternative şi iraţionale, concomitent cu distrugerea spaţiului public clasic. Dispare şi baza comună de informaţie şi date care este un alt principiu fundamental, pentru judecarea democratică a reprezentării şi acţiunii guvernamentale. Avem realităţi alternative, opinii şi nu date, abordări partizane diferite şi din ce în ce mai puţină dezbatere reală.

Pentru binele public, pentru demnitatea publică şi reconstrucţia democratică, trebuie încetată abordarea indulgentă faţă de modelul de bussiness creat de social media care favorizează emoţiile şi popularitatea în detrimentul raţiunii. Această abordare afectează fundamental democraţia. Creaţia aceasta nemaipomenită a social media trebuie reglementată şi readusă în paradigma raţională şi democratică, fără posibilitatea de a exclude voci opuse ca opinii şi de a crea bule de opinii ca nişte camere cu ecou, întărind profund preconcepţiile şi credinţele şi nu contestând şi criticând prin dialog şi argumentaţie. Social media actuală alterează democraţia!

Partitocraţia excesivă şi naşterea acţionarului individual la puterea globală

În al doilea rând, mai e o meteahnă tot mai acuzată de societăţile contemporane. Partitocraţia. Un leadership democratic tot mai închis. Partidele sunt închise şi au politici de cadre discutabile şi ierarhii ce privilegiază loialităţi şi nu calităţi. În plus, există tendinţa de a acapara întreaga putere şi a o distribui exclusiv la nivelul liderilor de partid. Liberalismul şi parteneriatele cu societatea civilă, cu sindicatele, cu grupurile de reflecţie, cu celelalte elemente ale societăţii civile, au dispărut sau s-au estompat.

Rezultatele sunt la fel de reprobabile. Mai întâi, poziţiile de conducere în stat sunt ocupate doar de membri de partid. Care sunt şi aşa din ce în ce mai slabi, prin efectul partidelor tot mai mici şi semi-închise şi a organizaţiilor lor fals deschise, ca şi a ierarhiilor acestora bazate pe loialitate şi spirit de găşcă. În plus, sunt tot mai discutabili prin aria restrânsă a selecţiei – membrii de partid reprezentând doar 5-7-10% din populaţia statelor democratice. A rezuma conducerea unui stat, elitele, doar la această secvenţă din populaţie e detrimental principial şi naşte reacţii de discriminare nu pe baza culorii partidului, ci între membrii de partid şi nemembri.

În schimb, marea masă a elitelor reale, oamenilor cu meserii şi poziţii legitime în domeniile lor, după cariere impresionante, nu pot conduce domeniile în care sunt profesionişti recunoscuţi tocmai pentru că nu sunt membri de partid. Această nouă postură naşte tot mai des revolta societăţii civile. De ce ar trebui ca sistemele democratice să oblige la îmbrăcarea hainei de partid – a disciplinei şi loialităţilor discutabile din interiorul acestor structuri moderne de produs resurse prin poziţii, nu prin muncă? Dacă ar avea o meserie, e de înţeles, dar avem deja generaţii de politicieni cu un singur loc de muncă, partidul. Alt punct de revoltă a societăţii.

Nu în ultimul rând, am dezvoltat, prin acelaşi instrument tehnologic modern - social media, calitatea de individual stakeholder. Omul acţionar cu cota sa de putere, omul cu vocea sa individuală de neocolit şi de neignorat în democraţia perfecţionată contemporană. Cu impactul său personal asupra evoluţiilor şi cu relevanţa sa specifică în raport cu cei din jur. Şi toate contează într-o democraţie. Toate aceste influenţe individuale. Cine ştie să le asculte, să le capaciteze şi să le adune, câştigă.

China şi competiţia de model

Dacă multe din reacţiile negative la adresa democraţiei liberale şi a ordinii internaţionale bazate pe reguli vin din interior, există şi atacuri şi subminarea regulilor şi a sistemului Relaţiilor Internaţionale şi din exteriorul liberal democraţiei. China este principalul actor care a introdus elementele în domeniul competiţiei de model. Îşi cultivă o respectabilitatea clamată şi menţinută prin evitarea ostentativităţii şi reacţiilor directe sau a propagandei excesiv de vizibile, în afara propriilor frontiere, introducând modelul capitalismului autoritar, altfel asumat a fi mai eficient decât cel clasic, al pieţei libere - prin număr, dimensiune, forţă şi centralizare a deciziei, dar şi prin conformismul societăţii forţate să respecte linia partidului comunist unic.

Pe de altă parte, China vine cu controlul publicului, propunând, de fapt, sistemul alternativ care are alte resorturi. China exportă controlul din propria ţară asupra societăţilor noastre. Huawei şi 5G şi armatele de hackeri nu au doar rolurile evidente de furt de tehnologie şi spionaj economic, ci şi pe cel de a intra în substanţa societăţilor occidentale, de a culege baze enorme de date şi de a controla cât mai mult la nivel global. Vine din paranoia Partidului Comunist Chinez, care e obsedat de ameninţările la conducerea lor internă. Dacă vom combina aceste efectele cu insecuritatea personală a liderilor într-o societate dominată şi controlată autoritar dar şi efectele puterii absolute în domeniul paranoiei puterii, realizăm motivaţia instrumentelor proiectate asupra întregului internet şi a populaţiei întregii lumi.

Beijingul vrea să depăşească şi să iasă din secolul umilirii Chinei, care a fost eliminată de la marile decizii globale şi a suferit marginalizarea în treburile lumii. De aici sistemul alternativ conceput, al capitalismului autoritar centralizat şi al controlului general. Utilizarea puterii e baza unei neînţelegeri fundamentale în sistemul internaţional contemporan între sistemul bazat pe demnitatea omului şi pe libertăţile sale, pe liberul său arbitru, pe convingere şi câştigarea susţinerii fiecăruia, şi cel bazat pe controlul publicului, a tuturor oamenilor, a întregii societăţi. Pe ierarhie bazată pe punctajele sociale absolute ca recomandări pentru orice funcţie. Controlul total. Bătălia aceasta de sistem determină şi scindare pe alte dimensiuni a organizării lumii. Şi este dublată de procesul de pervertirea conceptelor occidentale.

Fake concepts. Mimetism. Exportul de sistem şi controlul societăţii globale.

China a intrat într-o fază de mimentism complet, la nivelul politicilor internaţionale. Imită democraţia, preia conceptele clasice din sistemele democratice şi din sistemul internaţional bazat pe reguli şi nu le mai combate. Costă prea mult, e inutil şi nu are sens. În schimb, perverteşte sensul acestor concepte, le redefineşte şi le utilizează cu propriile sale înţelesuri. Xi Jing Ping a lansat, astfel, războiul comunicării globale China-SUA. Apare tot mai evident. Competiţia globală e clară!

Se disting, astfel, 4 falii de comunicare: Mai întâi, falia de concept. China susţine că integrează tot, cu precădere conceptele occidentale şi obişnuinţa valorificării conceptelor. Apoi lansează concepte noi, eventual cu mici schimbări de text din traducere, care sună corect în mentalitatea şi percepţia occidentală şi intră ca atare în limbajul global. Conceptele devin parte din strategia de propagandă subtilă extinsă prin strategia de comunicare propusă, cu impact la nivel global şi deja pe multe medii specifice.

Apoi avem falia/diferenţele de definiţie. China îşi uşurează comunicare cu companii specializate internaţionale în discursurile globale, cu diferenţe între comunicarea internă şi internaţională, dar şi cu utilizarea de cuvinte/concepte din spaţiul internaţional – stat de drept, multilateralism, etc. Sunt texte şi prezentări de concepte care au alte definiţii, sună aproape de realitate, sună la fel sau acceptabil faţă de cele originale, dar reflectă cu totul alte înţelegeri ale acţiunilor definite.

Conceptele clasice, inclusiv drepturile omului, suferă redefiniri. Şi în Comisia pentru drepturilor omului a ONU cum încearcă schimbarea definiţiei. Şi pe internet termenii clasici dobândesc, prin uz şi pervertire, altă definiţie. Reacţia e una de suveranizarea a conceptelor şi termenilor politologiei şi a relaţiilor internaţionale şi o ambiţie de normativizare a definiţiilor proprii.

În al treilea rând se observă falia/diferenţele de context internaţional. Cadrul de dezvoltare sunt cele de a imita şi crea reuniuni de prestigiu. Apar Forumuri şi summituri alternative celor existente, cu relevanţă mai largă, participare enormă şi multe figuri de prestigiu. China îşi construieşte propriile forumuri, care devin summituri de referinţă, dar cu alte state participante, cu scopul de a ieşi în evidenţă şi de suplini contextele cunoscute, de a prelua legitimitatea acestora în noile contexte. Însăşi ideea acestor forumuri de dezbateri este pervertită, în noul context, în care devin platforme de propagandă şi promovare strictă a propriilor idei şi consacrarea propriilor înţelesuri ale conceptelor produse.

În fine, avem şi falia/diferenţele de naraţiune. Diferenţele vin din relevanţa şi semnificaţia evenimentelor internaţionale existente: bătălia cu populismul devine cţiune anti-democratică, împotriva libertăţii de exprimare clamată, stoparea sau neacceptarea migraţiei este încălcarea propriilor principii de deschidere democratică; yellow vest sunt represiuni împotriva libertăţii întrunirilor publice şi a manifestaţiilor de protest.

Alături vine contrastul eficienţei, ca punct de referinţă suprem al autoritarismului – chiar dacă exclude susţinerea publică şi presupune impunerea, iar eficienţa nu e deloc utilă atunci când sistmeul întâlneşte probleme noi şi crize, acolo unde nu mai ştie să se adapteze şi să reacţioneze statul bazat pe verticala centralizată a puterii. Economia şi creşterea este exploatată prin contrapunerea diminuării sărăciei şi creşterea nivelului calităţii foarte joase a vieţii în aceste sisteme şi regiuni versus drepturi şi libertăţi la care populaţia renunţă pentru aceste deziderate strict economice. Confuzia de termeni şi înţelegeri, cu aceeaşi formă, lesne de recunosut, e cea mai greu de contracarat. Se trece, astfel, de la fake news la fake words!

Rusia. Pânda golanului de la colţul străzii

Pe aceeaşi dimensiune autoritaristă avem şi Rusia. Aici cu un dezinteres aproape deplin pentru respectabilitate. În schimb, la baza acestei abordări autoritariste stă cultura forţei şi valorizarea fricii. Elementele de model cu care contracarează, modelul democraţiei liberale este introducerea variantei tradusă/pervertită ca democraţie suverană – verticala puterii, centralizarea deciziei şi a resurselor şi controlul total al plus valorii sistemului. În plus este atacat sistemul internaţional bazat pe reguli prin revizionism, relativizarea şi încălcarea neasumată a regulilor.

Deci modelul autoritar al Rusiei păgubeşte prin faptul că nu acoperă componenta economică decât prin privilegiaţii sistemului şi oligarhi. Câştigurile nu se reflectă la nivelul societăţii, iar autoritarismul nu e un târg între libertăţi şi prosperitate economică, ca-n varianta chineză, ci aici câştigă doar cei aleşi şi vârfurile prin oprimarea celorlalţi, care se conformează pentru că funcţionează represiunea şi pentru că sistemul politic livrează demnitate, patriotism şi mulţumirea de a aparţine unui stat puternic, care nu e constrâns de reguli, le sfidează şi-şi decide propriul drum singur.

Vladislav Surkov consilierul şi eminenţa cenuşie a Kremlinului, şi Igor Ashmanov, şeful reţelelor neuronale şi a războiului informaţional rus, au vrut să transforme Putinismului actual în model de export. Un model bazat pe puterea pe care o transmite şi o presupune, asumarea de voinţă şi utilizarea forţei fără limite în reguli internaţionale, dar şi prin frica pe care o emană şi o proiectează asupra celor din jur. Modelul puterii nestăvilite de reguli ar putea, potrivit creatorilor săi, să fie atractiv la nivel internaţional, ca şi formulele interne autoritare create în ultimii 20 de ani.

Dar efectele secundare sunt lipsa susţinerii reale a populaţiei şi nevoia constantă de represiune – lucru valabil şi la modelul chinez – dar fără o contravaloare palpabilă pentru cel condus decât producerea simţămintelor interne susţinute de educaţia patriotică şi apartenţa la un actor puternic, care inspiră frica în jur. Care domină arbitrar vecinătatea şi lumea occidentală, democratică. Aparenţele şi nevoia de postură morală înaltă au dispărut şi domină doar poziţia golanului de la colţul străzii care domină cartierul prin agresivitate şi violenţă. Fără nici o geană de respectabilitate.

Ei bine, şi acest model concurează, oricât ar părea de paradoxal, cu liberal democraţia şi sistemul internaţional bazat pe reguli. Şi obţine atractivitate prin promovarea excesivă şi împachetarea avantajoasă în propagandă, unde modelul liberal democrat este considerat slab tocmai prin valorile sale (motiv de contestare a lor), cu lideri slabi şi dependenţi de mandate scurte şi mai ales de voinţa schimbătoare a publicului, conducători care respectă regulile constrângătoare ale Relaţiilor Internaţionale şi nu-şi dau frâu liber adevăratei dorinţe, puteri şi forţe acumulate. Lideri şi state democratice care, potrivit aceleeaşi propaganda, nu sunt eficienţi în politica externă din cauza instituţiilor necesare a achiesa ideile individuale şi a echilibrelor de putere ce constrâng şi limitează decizia individuală a liderilor. În acest context, Rusia lui Putin este puternică, iar modelul său de booling global devine atractiv. Chiar şi contra liberal democraţiei tradiţionale, a drepturilor omului şi libertăţilor individuale.