China şi India au convenit să deescaladeze situaţia de la frontieră, după ciocnirea dintre trupele lor soldată cu cel puţin 20 de victime

0
Publicat:
Ultima actualizare:

China şi India au convenit miercuri să deescaladeze cât mai curând posibil o situaţie creată la frontiera dintre cele două ţări, în urma unei ciocniri dintre trupele lor soldată cu cel puţin 20 de victime, a anunţat Ministerul chinez de Externe, transmite Reuters.

Diplomatul chinez de rang înalt Wang Yi i-a spus ministrului indian de Externe Subrahmanyam Jaishankar, în timpul unei discuţii telefonice avute miercuri, că India trebuie să îi pedepsească aspru pe cei responsabili de conflict şi să îşi controleze trupele de la frontieră, a anunţat Ministerul chinez de Externe, într-un comunicat.

China şi India s-au acuzat reciproc pentru conflictul produs luni noaptea.

Douăzeci de militari indieni au fost ucişi într-o confruntare cu armata chineză, în noaptea de luni spre marţi, la frontiera disputată din Ladakh, în nordul Indiei, aceasta fiind prima ciocnire militară sângeroasă din ultimii 45 de ani între cei doi giganţi nucleari asiatici.

Armata indiană a anunţat mai întâi, marţi, moartea unui ofiţer şi a doi militari, evocând morţi ”de ambele părţi”. Marţi seara, ea a anunţat alţi 17 alţi ”răniţi grav pe câmpul de onoare” care au ”murit din cauza rănilor”.

China a evocat ”morţi şi răniţi”, însă fără să precizeze în care tabără. Ea acuză India de faptul că se face vinovată de acest incident.

Ultimul conflict deschis între cele două naţiuni cele mai populate din lume a fost Războiul-fulger din 1962, în care trupele indiene au fost înfrânte rapid de armata chineză.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite