China a ieşit la vânătoare cibernetică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul atacurilor cibernetice cu originea în China s-a intensificat în ultimul an.

NATO şi Uniunea Europeană au intrat în alertă, sporind măsurile de precauţie privind informaţiile secrete, au declarat oficiali din domeniul securităţii, citaţi de cotidianul britanic „The Times".

"Am fost înştiinţaţi că atacurile cibernetice ale chinezilor au devenit din ce în ce mai active, iar acum primim frecvent notificări de la biroul de securitate internă", a spus un oficial al NATO.

În SUA, numărul de atacuri asupra serverelor Congresului şi ale unor agenţii guvernamentale a ajuns la circa 1,6 miliarde pe lună, potrivit unui raport oficial. Surse de la Oficiul de Securitate Cibernetică al Marii Britanii au spus că există două tipuri de atacuri: unele care se concentrează pe dereglarea sistemelor computerizate şi altele care implică "vânarea" unor informaţii sensibile.

UE, cea mai vulnerabilă

Apărarea cibernetică britanică şi americană sunt printre cele mai sofisticate din lume, dar UE „este mai puţin competentă", a declarat James Lewis, de la Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale. Unul dintre motive este că securitatea instituţiilor europene cade în sarcina fiecărei ţări în parte. Al doilea este lipsa schimbului continuu de informaţii cu SUA.

"Porozitatea" instituţiilor europene le transformă într-o ţintă a atacatorilor, spune Lewis. Acestea sunt de interes pentru chinezi în probleme de la vânzările de arme şi nonproliferarea nucleară până la chestiuni privind Tibetul şi energia, susţin specialiştii.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite