China a eliberat cei 10 soldaţi indieni capturaţi în timpul unei confruntări violente dintre cele două armate

China a eliberat cei 10 soldaţi indieni capturaţi în timpul unei confruntări violente dintre cele două armate

Cei 10 soldaţi indieni luaţi prizonieri de către armata chineză în timpul confruntării de luni, au fost eliberaţi joi seară, conform mai multor surse, relatează Agerpres. Este prima confruntare soldată cu morţi în ultimii 45 de ani dintre cele două ţări vecine.

Ştiri pe aceeaşi temă

Confruntarea dintre armata chineză şi cea indiană a avut loc în zona himalayană de la graniţa dintre cele două ţări. Ciocnirea dintre soldaţii chinezi şi indieni a fost extrem de violentă cu pumni, pietre şi bare de fier.

În urma conflictului dintre cele două grupări, India a raportat că au fost victime în ambele tabere, dintre care 20 de soldaţi indieni. De cealaltă parte, China nu a confirmat dacă s-au înregistrat victime. Presa indiană relatează că au fost cel puţin 40 de soldaţi chinezi răniţi sau ucişi în timpul confruntării.
 
Eliberarea soldaţilor indieni a avut loc după negocierile purtate între cele două tabere ce a avut ca scop reducerea tensiunilor din relaţia bilaterală.
 
"Acum este clar că nu mai sunt soldaţi indieni dispăruţi", s-a precizat într-un comunicat al armatei indiene, în timp ce guvernul de la Delhi nu a comentat până în acest moment. 
 
Ziarul Hindi a relatat că eliberarea celor 20 de soldaţi a avut loc după purtarea unor discuţii între oficialii de nivel înalt ai celor două armate. Nici una dintre ţări nu şi-a asumat public responsabilitatea pentru această confruntare, afirmând că vor să soluţioneze paşnic problema.
 
La înmormântarea celor 20 de soldaţi indieni au participat mii de persoane. Au fost arse steaguri cu portretul preşedintelui chinez în câteva oraşe din India şi s-au lansate apeluri de boicotare a produselor cu provenienţă chineză. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările