Ceremonie fastuoasă pentru dictatorul Mugabe. Prietenul lui Ceauşescu, învestit preşedinte pentru a şaptea oară

Ceremonie fastuoasă pentru dictatorul Mugabe. Prietenul lui Ceauşescu, învestit preşedinte pentru a şaptea oară

La una dintre aniversările sale, Mugabe a primit un imens tort în formă de crocodil FOTO Daily Mail

Liderul veteran al statului african Zimbabwe, Robert Mugabe, va fi învestit astăzi, în funcţia de preşedinte, pentru al şaptelea mandat de cinci ani, într-o ceremonie grandioasă, care va fi boicotată de contestatarii săi.

Ştiri pe aceeaşi temă

 Liderul opoziţiei, Morgan Tsvangirai, insistă că votul de pe 31 iulie a fost fraudat de preşedintele în vârstă de 89 de ani, cel mai longeviv lider african, în funcţie.

Ceremonia prezidenţială se va desfăşura pe cel mai mare stadion sportiv din ţară, în aplauzele a 60.000 de susţinători şi 40 de lideri invitaţi. Mii de suporteri ai lui Mugabe sunt aşteptaţi să sosească în capitală, de pe tot teritoriul ţării.

Curtea Constituţională a confirmat legitimitatea învestirii lui Mugabe în funcţia de preşedinte şi a declarat că alegerile au fost „libere, corecte şi credibile, reflectând voinţa poporului din Zimbabwe“.

Mugabe se află la putere de 33 de ani, fiind iniţial premier al ţării începând cu anul 1980. Aceasta va fi cea mai grandioasă ceremonie de învestire a sa, de la preluarea puterii, conform declaraţiilor organizatorilor, cu scopul de a oferi legitimitate preşedintelui în ceea ce priveşte dorinţa poporului de a-l menţine în fruntea statului.

Robert Mugabe a câştigat cu 61% din voturi, împotriva liderului Opoziţiei, care a obţinut doar 34%, contestând fără succes rezultatul în instanţă.

Alegerile au pus capăt unei guvernări comune destul de fragile între Mugabe şi Tsvangirai, convenite în urmă cu patru ani. Observatorii locali au anunţat că există suspiciuni de fraudă, iar puterile occidentale şi-au exprimat îngrijorările faţă de corectitudinea alegerilor. Cu toate acestea, grupurile regionale, precum Comunitatea de Dezvoltare Sud-Africană şi Uniunea Africană, au fost mult mai reţinute în

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: