Cercetătorii israelieni avertizează asupra noului val internaţional de COVID

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Cercetătorii israelieni avertizează asupra unui nou val de Covid-19 din cauza revenirii variantei Delta care nu a fost ştearsă de versiunea Omicron, dar care este mult mai rezistentă şi ar putea avea efecte mult mai grave aşa cum s-a întâmplat şi în trecut.

Cercetătorii israelieni evidenţiază faptul că pandemia încă nu a luat sfârşit şi că în curând este posibilă apariţia unui nou val pandemic. 

„Descoperirile noastre evidenţiază faptul că pandemia nu s-a încheiat şi sugerează că mai devreme sau mai târziu va fi un alt val, potenţial în vară sau la sfârşitul verii”, a declarat Prof. Ariel Kushmaro, care conduce Universitatea Ben-Gurion din Negev, pentru The Times of Israel.

Prof. Ariel Kushmaro conduce cercetarea care a monitorizat tiparele variantelor Omicron şi Delta. Potrivit concluzionăriilor cercetătorilor, Omicron şi subvariantele acestuia este probabil să dispară în curând, dar o posibilă ameninţare este reprezentată de o variantă mai veche, Delta, care are o rezistenţă mult mai puternică şi ar putea să revină. Kushmano a declarat că varianta Delta ar putea reapărea într-o formă rezistenă sau sub forma unei noi subvariante. 

„Pandemia nu s-a încheiat, iar această cercetare grozavă oferă constatări clare care subliniază acest lucru şi ne ajută să înţelegem situaţia”,a declarat imunologul dr. Yariv Wine. 

Cercetătorii israelieni au fost surprinşi de rezistenţa variantei Delta. Dacă în trecut, aceştia au observat cum variantele de Covid dispăreau atunci când apăreau altele noi, cu varianta Delta nu s-a întâmplat acelaşi lucru, fiind una foarte puternică care are capacitatea de a supravieţui mai mult decât noile variante de Covid. 

„În acest studiu, am identificat că, chiar şi atunci când Omicron era la cel mai înalt nivel în apele uzate, Delta încă circula”, a adăugat Prof. Kushmaro. 

Conform modelului de analiză făcut de cercetătorii israelieni, varianta Delta este de aşteptat să continue să circule, în mare parte nedetectată, până când va provoca un nou val. 

„Conform modelului dezvoltat, se poate aştepta ca nivelurile Omicron să scadă până la eliminare, în timp ce varianta Delta îşi va menţine circulaţia criptică. Dacă acest lucru se va întâmpla, circulaţia criptică menţionată poate duce la reapariţia unui val de morbiditate Delta sau la posibila generare a unei noi variante ameninţătoare.”, au relatat cercetătorii în revista Science of the Total Environment. 

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite