Cele mai sângeroase bombardamente accidentale. Medici fără Frontiere denunţă o crimă de război la Kunduz, după un raid al armatei americane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele mai sângeroase bombardamente accidentale. Spitalul din Kunduz administrat de Medici fără Frontiere FOTO MSF/AFP
Cele mai sângeroase bombardamente accidentale. Spitalul din Kunduz administrat de Medici fără Frontiere FOTO MSF/AFP

Cele mai sângeroase bombardamente accidentale. Cel puţin 22 persoane au murit, iar alte 37 au fost rănite după ce aviaţia militară americană a bombardat din greşeală, sâmbătă dimineaţă, un spital din oraşul afgan Kunduz administrat de organizaţia umanitară Medici fără Frontiere. Cele 22 persoane decedate sunt 12 angajaţi medicali şi zece pacienţi.

„Bombardamentul reprezintă o gravă încălcare a legislaţiei umanitare internaţionale“ şi poate fi încadrat la crime de război, a denunţat organizaţia umanitară, care a precizat că raidurile au continuat chiar şi după ce s-a transmis că a fost atins un spital.

„Spitalul administrat de organizaţia Medici fără Frontiere era o bază a rebelilor talibani, folosită pentru organizarea şi lansarea de atacuri“, a acuzat la rândul său Hamdullah Danishi, guvernatorul provinciei Kunduz, situată în nord-estul Afganistanului.

Însă organizaţia Medici fără Frontiere a respins duminică acuzaţiile privind prezenţa vreunui insurgent taliban în spital în momentul efectuării raidului aerian american, argumentând că, indiferent dacă ar fi fost rebeli în unitatea medicală, aceştia aveau statutul de pacienţi.

În urma incidentului, Medici fără Frontiere a anunţat suspendarea activităţilor în oraşul Kunduz.

Armata americană a confirmat că efectua raiduri aeriene în Kunduz, vizând insurgenţi talibani. Potrivit unor surse militare citate de CNN, este posibil ca spitalul să fi fost atacat din eroare de un avion american de tip AC-130.

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, şi Alianţa Nord-Atlantică au prezentat scuze pentru incident, iar Pentagonul a deschis o anchetă în acest caz, relatează Mediafax.

De-a lungul ultimilor ani, au avut loc mai multe bombardamentale accidentale sângeroase.

Cele mai sângeroase bombardamente accidentale: proiectile NATO la ambasada Chinei

Trei persoane au fost ucise, iar alte 20 rănite, pe 7 mai 1999, după ce ambasada Chinei la Belgrad a fost vizată de proiectile ale NATO, în contextul campaniei militare din fosta Iugoslavie. Guvernul de la Beijing a denunţat un „act barbar“, în timp ce NATO s-a justificat spunând că a fost o greşeală datorată unor hărţi neactualizate, puse la dispoziţie de CIA. La rândul său, preşedintele american de atunci Bill Clinton a calificat bombardarea ambasadei chineze ca fiind o „tragică greşeală“, apărută în urma unor confuzii regretabile.

Cele mai sângeroase bombardamente accidentale: atacuri la nuntă 

Aproximativ 40 de afgani care participau la o nuntă au fost ucişi în urma unor atacuri desfăşurate de armata americană pe 30 iunie şi 1 iulie 2002 în Afganistan. „Cel puţin 40 de persoane, copii şi adulţi, dintre care doar zece erau bărbaţi, au fost ucise şi alte 120 au fost rănite în cursul (unui) atac american în noaptea“ de 30 iunie spre 1 iulie (2002), anunţa la acea vreme fratele guvernatorului provinciei Uruzgan, Raz Mohammad. Atacul accidental avusese loc în districtul Dehrawad, situat în Uruzgan, în sudul Afganistanului. La Washington, Pentagonul anunţase că o bombă şi-a ratat ţinta în timpul unor atacuri efectuate în Uruzgan. Mai exact, un bombardier B-52 lansase şapte bombe de câte 900 de kilograme dirijate spre ţinte de observatori de la sol, dar una dintre ele nu a atins poziţia pentru care fusese programată. „Acolo avea loc o cununie în cursul căreia oamenii trăgeau câteva focuri în semn de bucurie, iar americanii s-au simţit ameninţaţi şi au bombardat locul“, potrivit unui oficial local.

Cele mai sângeroase bombardamente accidentale: copii ucişi de obuz

  • Un obuz de mortieră, care s-a abătut de la traiectorie la Hib Hib, în Irak, în iunie 2006, a ucis trei copii şi a avariat mai multe case. Armata americană a plătit despăgubiri în valoare de 35.000 de dolari  în urma acestui bombardament accidental.
  • Cel puţin nouă membri ai aceleiaşi familii, între care doi copii cu vârsta sub doi ani, au fost ucişi pe 12 iunie 2011, într-un raid al NATO asupra caselor lor, efectuat într-un cartier din estul capitalei libiene Tripoli. Câteva zile mai târziu, un avion al NATO a lovit accidental o coloană a forţelor rebele libiene în împrejurimile localităţii Brega, în nordul Libiei, un bombardament accidental soldat cu mai mulţi morţi şi răniţi.

Cele mai sângeroase bombardamente accidentale: militari NATO ucişi în Afganistan 

Cinci millitari din cadrul Forţei NATO în Afganistan (ISAF) au murit, pe 9 iunie 2014, în sudul ţării, în urma unui bombardament accidental. Potrivit unor oficiali afgani, cei cinci militari fuseseră ucişi într-un atac aerian al coaliţiei care a lovit din greşeală aliaţii în cadrul unei operaţiuni împotriva insurgenţilor talibani din provincia Zabul (sud).

Cele mai sângeroase bombardamente accidentale: bombă scăpată deasupra Bagdadului 

Cel puţin opt persoane, între care trei copii, au fost ucise la începutul lunii iulie la Bagdad, capitala Irakului, după ce o bombă transportată de un avion militar irakian, care se reîntorcea la bază după efectuarea unor raiduri asupra unor poziţii ale reţelei extremiste Statul Islamic, s-a descărcat din cauza unei probleme tehnice. Pilotul avionului de tip Suhoi a recunoscut că a încercat de şase ori să disloce bomba, care se blocase în timpul unui atac asupra unor ţinte ale SI, dar, din nefericire, aceasta a căzut exact în timp ce avionul survola Bagdadul, opt persoane fiind ucise şi mai multe case distruse în urma exploziei.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite