Cel puţin şase morţi la Cairo, într-o serie de atentate cu bombă care au vizat poliţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin şase oameni au murit, iar alte 100 de persoane au fost rănite, vineri, la Cairo, în patru atentate comise împotriva forţelor de ordine din Egipt, informează BBC.

Atacurile produse în decurs de câteva ore, în cadrul unor acţiuni de intensificare a violenţelor împotriva forţelor de ordine, vin în ajunul aniversării a trei ani de la revolta care a condus la îndepartarea lui Hosni Mubarak de la putere.

„O camionetă cu doi pasageri a oprit în faţa cordonului de securitate (din faţa sediului Poliţiei din Cairo – n.r.), apoi sinucigaşii au declanşat explozia”, a informat ministrul de Interne egiptean, Mohamed Ibrahim. Câteva ore mai târziu, alte trei explozii s-au produs în mai multe zone din oraş.

Presa locală a anunţat că un grup militant afiliat la al-Qaeda, Ansar Beit al Maqdis, a pus la cale atacul de la sediul poliţiei.

Anterior, grupul a mai revendicat un atac cu bombă desfăşurat anul trecut la o clădire de securitate în nordul oraşului Mansoura, în care au murit 16 persoane.

Militanţii, în mare parte susţinători ai Frăţiei Musulmane, au decis să îşi intesifice atacurile încă de anul trecut, atunci când fostul preşedinte Mohamed Morsi a fost nevoit să predea puterea.

De atunci, Egiptul este scena unor lupte din ce în ce mai violente între forţele de ordine şi grupările jihadiste, majoritatea atacurilor fiind atribuite de către autorităţi Fraţiei Musulmane.

Statele Unite au condamnat atacurile recente din Cairo şi au făcut un apel la calm. „Condamnăm cu forţă atacurile teroriste care au avut loc în Egipt. Este nevoie de o anchetă completă, iar responsabilii trebuie aduşi în faţa Justiţie”, a transmis într-un comunicat, Departamentul de Stat al SUA.

Săptămâna aceasta cinci poliţişti au fost ucişi la Cairo în cadrul unui atac armat asupra unui post de control din Beni Suef, aflat la circa 100 de kilometri sud de capitală.

Egiptul va marca sâmbătă trei ani de la revolta declaşată în 2011, cunoscută în presa occidentală drept „Primăvara Arabă”. Forţele de ordine au anunţat că sunt pregătite să intervină în cazul producerii violenţelor, mai multi poliţişti urmând să fie dispuşi în Piaţa Tahrir.

Mai mulţi susţinători ai mişcării Fraţia Musulmană au anunţat că vor organiza proteste 18 zile, perioada exactă a revoltei care a condus în 2011 la înlăturarea lui Mubarak.

Recent, şeful forţelor armate din Egipt, menţionat deseori ca fiind autorul eliminării din funcţie a lui Mohamed Morsi, a informat că ar putea candida la preşedinţia Egiptului.


Citeşte şi:

Şeful forţelor armate din Egipt ar putea candida la preşedinţia ţării

Şeful forţelor armate din Egipt, generalul Abdel Fattah al-Sisi, menţionat în numeroase rânduri ca autor al eliminării din funcţie a lui Mohamed Morsi, ar putea candida la preşedintia Egiptului, dacă va beneficia de sprijinul armatei, informează BBC.

Mohamed Morsi are trei procese în mai puţin de trei săptămâni, ultimul fiind pentru „spionaj” şi „acte teroriste”

Fostul preşedinte al Egiptului, Mohamed Morsi, va fi nevoit să fie pe banca acuzaţiilor de trei ori în mai puţin de trei săptămâni, ultimul proces fiind cel în care este acuzat de „spionaj” pentru încercarea de a realiza „atacuri teroriste” alături de o parte din susţinătorii săi.

Egiptenii, vot pro aproape în unanimitate pentru noua Constituţie. Alegerile prezidenţiale ar putea veni într-o lună

Mai mult de 20 de milioane de egipteni au votat la referendumul pentru noua Constituţie, iar 98% au spus "Da", a anunţat comisia electorală din Egipt astăzi.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite