Cel puţin 36 de persoane au murit în urma unui accident maritim în Hong Kong

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O coliziune produsă între două feriboturi s-a soldat cu cel puţin 36 de morţi şi circa 100 de răniţi, luni seară, în Hong Kong, au anunţat marţi autorităţile.

Accidentul s-a produs luni, în jurul orei locale 20.20, când o navă care făcea legătura între Hong Kong şi insula Lamma, situată la circa trei kilometri, a acroşat un vas care transporta angajaţi ai companiei de electricitate şi membri ai familiilor acestora.

Peste 120 de persoane se aflau la bordul vaporului lovit, care s-a scufundat în câteva minute, numai prora rămânând la suprafaţă.

Pasagerii se îmbarcaseră pentru a asista la spectaculosul foc de artificii organizat în fiecare an în portul Victoria cu ocazia Zilei Naţionale a Chinei.

Potrivit autorităţilor din Hong Kong, "28 de persoane au murit pe loc, iar opt au fost declarate decedate la spital".

Bilanţul s-ar putea agrava, având în vedere că aproximativ 100 de persoane sunt rănite, dintre care nouă sunt în stare critică, notează AFP citată de Mediafax.

Potrivit postului local de televiziune RTHK, printre victime figurează copii.

Poliţia a afirmat că nu ştie deocamdată care a fost cauza coliziunii.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite