Cel mai periculos om din lume: „creierul” AQAP, cea mai înrăită celulă al-Qaeda

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ţineţi minte controalele cu scannere care „dezbracă” oamenii în aeroporturi? Din cauza lui au fost introduse. Chimistul Ibrahim Hassan al-Asiri are 31 de ani şi nu a luptat niciodată în linia întâi, alături de jihadişti, ci a recrutat militanţi, a coordonat atentate, a instruit atacatori sinucigaşi – printre care şi propriul său frate – şi, mai nou, a creat un explozibil lichid, care nu poate fi depistat de câini şi de niciun aparat.

Din cauza lui al-Asiri, aeroporturile din întreaga lume şi-au înăsprit protocoalele de securitate. Acum, explozibilul lichid pe care l-a creat face inutile toate măsurile sporite de securitate din simplul motiv că nu poate fi depistat nici cu ajutorul câinilor, nici cu aparatele folosite în prezent. 

Poate fi camuflat cu uşurinţă în recipientele obiectelor de igienă personală. Lichidul se toarnă pe îmbrăcăminte sau orice alt articol textil, care după ce se usucă devine explozibil. 

Şi-a convins fratele să devină kamikaze

Controversatele controale cu scannere, folosite în aeroporturile americane, care „dezbracă” oamenii până la piele, au fost introduse din cauza lui al-Asiri şi a dispozitivelor explozibile create de el. De origine saudită, al-Asiri a plecat în Yemen, alături de fratele său, pe care l-a recrutat în ramura din Peninsula Arabică a grupării al-Qaeda (AQAP). 

Câţiva ani mai târziu, fratele lui a murit într-un atac sinucigaş. Ţinta era prinţul Muhammad bin Nayef, ministrul de Interne şi  unul dintre urmaşii la tronul Arabiei Saudite. Hassan al-Asiri şi-a convins fratele să intre în biroul acestuia, pozând în militant pocăit, având un dispoziv explozibil în rect. Atacatorul a murit, prinţul a scăpat cu viaţă. Al-Asiri a creat apoi noi explozibili şi a coordonat mai multe atacuri, fiind considerat „creierul” AQAP.

Printre atentatele atribuite lui al-Asiri se numără şi cel din ziua de Crăciun din 2009, când un pasager a vrut să detoneze un explozibil la bordul unui avion cu 290 de persoane la bord, pe ruta Amsterdam-Detroit. 

Tot el a pus la cale şi plasarea unor explozibili în două avioane de marfă care plecau din Yemen în SUA. Toate aceste atentate au fost dejucate de autorităţi doar datorită informaţii oferite de jihadişti întorşi.  

„Creierul” celei mai puternice ramuri al-Qaeda

Eforturile globale antitero n-au dus niciodată lipsă de un chip pentru ideologiile extremiste şi ameninţarea teroristă: Osama bin Laden, apoi Ayman al-Zawahiri, Khalid Sheikh Mohammed şi Abu Musab al-Zarqawi. Însă autorităţile îl caută acum pe al-Asiri cu un spirit de urgenţă îngrijorător.

Motivul? Ibrahim Hassan al-Asiri nu este doar cel care elaborează dispozitive explozibile pentru reţeaua teroristă, ci se pare că este implicat în toate ramurile operaţiunilor, de la recrutare la instruire şi coordonare. 

După lichidarea lui fondatorului bin Laden, toţi locotenenţii săi au fost prinşi, omorâţi în atacuri cu drone sau sunt ascunşi în munţi, ceea ce a dus la divizarea grupării teroriste în mai multe celule regionale şi totodată la apariţia unor lideri noi, mulţi dintre ei tineri. AQAP este cea mai puternică şi mai periculoasă ramură al-Qaeda, după cum recunosc chiar serviciile americane. 

Totodată, al-Asiri s-a concentrat pe singura breşă de securitate pe care americanii încă nu reuşesc s-o elimine: securitatea transporturilor aeriane. De-a lungul anilor, al-Asiri a lucrat încontinuu cu un singur scop: perfecţionarea de explozibili care nu pot fi depistaţi la controalele de securitate. 

„Este un om cu experienţă vastă, iar experienţa lui cuprinde în special aria explozibililor, ceea ce îl face mult mai periculos decât alţii”, explică un oficial yemenit. „Îl căutăm deja de ceva vreme. Orice face este o problemă”, a continuat acesta. 

Al-Asiri este considerat un savant, cu studii în chimie şi fiul unui soldat saudit, acum în rezervă. A atacat numeroase obiective de interes din Occident, Orientul Mijlociu şi nordul Africii, elaborând dispozitive de înaltă tehnologie, printre care pantofi cu explozibil, bombe plate ce pot fi cusute în lenjeria intimă, cartuşe de tuş pentru imprimantă pline cu explozibil şi dispozitive explozibile fără metal. 

Joi, Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii a emis o alertă de călătorie pentru toţi cetăţenii săi şi a decis închiderea serviciilor diplomatice din 22 de ţări din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord. Oficialii americani au anunţat că au adoptat această strategie după ce serviciile de informaţii au descoperit „cea mai credibilă şi mai clară ameninţare teroristă” din mulţi ani. 

Washingtonul a anunţat apoi că în spatele acestui complot se află gruparea teroristă al-Qaeda, care în ultima lună a ajutat aproximativ 2.000 de prizonieri să evadeze din închisori din Orientul Mijlociu. Dintre evadaţi, câteva sute aveau legături cunoscute cu al-Qaeda, în timp ce „cel puţin 30” dintre ei sunt „militanţi islamişti înrăiţi”, care au participat la atentate teroriste, a anunţat Interpol într-o alertă internaţională. 

În mijlocul ameninţării teroriste se pare că este celula AQAP din Yemen, unde, pe lângă SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania şi Norvegia au decis să-şi închidă serviciile diplomatice. 

CITEŞTE MAI MULT


Alerta de atacuri teroriste a fost emisă din cauza unor conversaţii dintre liderii al-Qaeda. SUA cer cetăţenilor americani să plece „imediat” din Yemen

Presa americană citează surse de la Washington care susţin că decizia SUA de a închide serviciile diplomatice din 22 de ţări şi de a emite o alertă internaţională de atentate teroriste a venit după ce serviciile de informaţii au interceptat mai multe convorbiri dintre liderii grupării al-Qaeda, printre care şi conducătorul suprem Ayman al-Zawahiri, care puneau la cale cel mai serios complot terorist după 11 septembrie 2001.


SUA au trimis avioane militare pentru evacuarea civililor din Yemen. Britanicii îşi scot cetăţenii din zonă

Forţele armate americane au trimis avioane pentru evacuarea cetăţenilor americani din Yemen, în contextul alertei de atacuri teroriste în vigoare de la sfârşitul săptămânii trecute. Marţi dimineaţă, SUA au ucis într-un atac cu drone patru membri al-Qaeda din Yemen, care se pare că este „punctul de foc” în ameninţarea teroristă.


VIDEO Adevărul Live: este iminent un atac al-Qaeda?

De la ora 13.00, jurnaliştii „Adevărul” Elena Dumitru şi Diana Rusu discută cu fostul ministru de Externe Mircea Geoană, cu analistul militar Ion Petrescu şi cu specialistul în geopolitică Marius Văcărelu despre motivele din spatele acestor mobilizări de forţe şi despre ameninţarea teroristă din Orientul Mijlociu.


Evadaţii islamişti pun SUA în alertă. Motivele din spatele avertismentului mondial emis de americani

În ultima lună, gruparea teroristă al-Qaeda a ajutat în jur 2.000 de deţinuţi din nouă state musulmane să evadeze. SUA au închis 22 de ambasade din Orientul Mijlociu şi au sporit măsurile de securitate, anunţând că serviciile de informaţii au interceptat date privind „cea mai clară şi mai credibilă ameninţare teroristă” din ultimii ani.


Surse militare: celula teroristă din spatele complotului care vizează SUA „este mobilizată în poziţia de atac”

Un complot terorist internaţional, coordonat de Al-Qaeda, a determinat SUA să închidă 22 de ambasade şi consulate din ţările arabe, măsură aplicată şi de Marea Britanie, Germania şi Franţa la o scară mai restrânsă. Ameninţarea este sporită de faptul că, în ultima lună, Al-Qaeda a ajutat aproximativ 250 de deţinuţi extremişti să evadeze din închisori din state arabe.


Întâlnire de urgenţă la Casa Albă. Obama a fost informat despre „cea mai clară şi mai credibilă ameninţare teroristă” de multă vreme

Consilierii pe teme de securitate ai preşedintelui american Barack Obama s-au reunit sâmbătă la Washington pentru a discuta despre ameninţarea teroristă care a determinat SUA să închidă 22 de ambasade şi consulate din ţări arabe şi să emită un avertisment mondial de călătorie.


Alertă mondială pentru risc de atentate al-Qaeda. SUA îşi vor închide 21 de ambasade, iar Marea Britanie întrerupe activitatea diplomatică în Yemen

Statele Unite au emis, vineri, o alertă mondială de călătorie pentru toţi cetăţenii americani, avertizând asupra riscului sporit al unor atentate pe care gruparea teroristă Al-Qaeda le-ar putea comite în luna august, mai ales în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.


Mai multe ambasade ale Statelor Unite vor fi închise duminică din motive de securitate

Reprezentanţii Departamentului de Stat al Statelor Unite au anunţat joi că duminică vor închide mai multe ambasade şi consulate din întreaga lume din motive de securitate.


Interpolul a emis o avertizare de securitate la nivel global, după ce sute de prizonieri au evadat cu ajutorul Al-Qaeda

Interpol a emis un avertisment de securitate la nivel global, după ce, în ultima lună, sute de prizonieri din închisori aflate în nouă state, printre care Pakistan, Irak şi Libia, au evadat cu ajutorul grupării teroriste Al-Qaeda.


Al-Qaeda acuză Statele Unite de organizarea "complotului" pentru înlăturarea lui Mohamed Morsi

Liderul reţelei teroriste Al-Qaida, Ayman Al-Zawahiri, acuză Statele Unite că "au complotat" cu armata egipteană şi cu minoritatea creştină coptă pentru demiterea preşedintelui Mohamed Morsi, înlăturat pe 3 iulie, conform unei înregistrări audio difuzată pe site-uri islamiste, relatează AFP.


Şeful Statului Major al armatei SUA: Complotul Al-Qaeda depistat de SUA vizează obiective ale ţărilor occidentale

Complotul terorist organizat de reţeaua Al-Qaeda, pe fondul căruia SUA au închis ambasade şi au emis o avertizare globală de călătorie, vizează "obiective occidentale", afirmă, într-un interviu acordat postului american ABC News, generalul Martin Dempsey, şeful Statului Major al armatei americane.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite