De ce sunt diferite protestele din Iran şi de ce nu au fost suprimate încă de către autorităţile de la Teheran

În doar câteva zile, noile proteste din Iran s-au răspândit în întreaga ţară, surprinzând complet atât autorităţile de la Teheran, cât şi comentatorii politici care urmăresc evenimentele din Orientul Mijlociu. Unul dintre motive este că aceste proteste par a fi diferite, în ceea ce priveşte mărimea, liderii şi obiectivele acestora, faţă de protestele anterioare din anul 2009.

„Dar un alt motiv este faptul că cei ce impusionează aceste proteste fac parte dintr-un segment al populaţiei ce rareori a figurat în evoluţia politică a Iranului din ultimele două decenii – cei ce nu au crezut sau şi-au pierdut speranţa în ideea unei schimbări autentice prin intermediul unei reforme”, susţine Trita Parsi, preşedintele Consiliului Naţional Americano-Iranian şi autorul mai multor cărţi despre politica Iranului, într-un editorial pentru CNN.com.

În opinia acestuia similarităţile dintre actualele proteste şi cele din anul 2009 sunt limitate. Deşi actualele proteste au izbucnit în afara Teheranului – în oraşele Mashhad şi Qom, de unde s-au răspândit repede în alte oraşe – mărimea acestora rămâne relativ redusă comparativ cu ceea ce s-a văzut după alegerile fraudate în anul 2009.

Dacă în primele zile după alegerile din 2009 peste un milion de oameni au ieşit să protesteze pe străzile din Teheran, actualele proteste rar au atins câteva mii de oameni într-o singură locaţie.

În al doilea rând, protestele din 2009 au avut scopuri foarte precise, cel puţin iniţial. Dat fiind faptul că acestea au izbucnit în urma acuzaţiilor de fraudă electorală, principala cerere a protestatarilor a vizat renumărarea voturilor exprimate. În plus, acele proteste au beneficiat de prezenţa a doi lideri puternici, în persoana celor doi candidaţi ai opoziţiei la presedenţia Iranului – Hossein Mousavi şi Mehdi Karroubi – ce au reuşit să ofere acelei mişcări un necesar grad de organizare.

Spre deosebire, susţine Parsi, „protestele curente par a fi mult mai sporadice, fără a avea lideri sau o conducere clară, şi cu o serie de obiective ce s-au schimbat în ultimele patru zile. Protestele actuale au izbucnit în oraşul Mashhad la impulsul liderilor religioi fundamentalişti ce au încercat să profite de nemulţumirile legitime de natură economică pentru a submina poziţia guvernului condus de Hassan Rouhani, pe care-l consideră mult prea moderat”.

După cum susţine în continuare Trita Parsi, aceştia au pierdut repede controlul asupra acestor proteste „în contextul în care mesajul economic a rezonat cu un segment mult mai larg din populaţie decât s-au aşteptat. Nemulţumirile legate de gradul înalt de corupţie şi de scăderea nivelului de trai al populaţiei par să fi dat glas unor mesaje politice mult mai violente, precum „Moarte Dictatorului!” sau „Jos cu Republica Islamică!”.

După cum notează autorul de origine iraniană, cei mai surprinşi de aceste evenimente par să fi fost chiar liderii reformişti. Lipsa unor sloganuri de susţinere pentru una din figurile reformiste precum Mousavi, Karroubi sau fostul preşedinte Mohammad Khatami indică faptul că aceştia nu se află în sptatele acestei mişcări. În fapt,niciuna dintre vocile reformiste nu s-a pronunţat în favoarea protestelor, iar unii activişti chiar au luat o atitudine critică faţă de aceste evenimente.

Faptul că niciuna din vocile reformiste din sfera publică a societăţii iraniene, voci ce au fost în centrul tuturor protestelor din ultimii 20 de ani – nu pare a fi implicată în aceste proteste reprezintă un fenomen politic nou pentru Iran.

„Masele de protestatari includ probabil şi foşti susţinători ai actuaului preşedinte Rouhani, deziluzionaţi de modul în care acesta conduce ţara. Dar, faptul că acesta a câştigat un nou mandat cu un scor de 57% din voturile exprimate, la o prezenţă la urne de 70%, doar în urmă cu şapte luni e zile înseamnă că marea majoritatea a celor ce au ieşit în stradă să protesteze fac parte dintr-o altă categorie”, subliniază autorul de origine iraniană.

În opinia acestuia sloganurile lipsite de compromis sugerează prezenţa masivă printre protestatari a unui segment din poulaţia iraniană ce tinde să nu voteze, nu crede că sistemul poate fi reformat şi şi-a pierdut speranţa în ideea unor shcimbări graduale”. La aceştia se adaugă cei care s-au alăturat protestelor actuale dintr-o disperare economică.

Aceste segmente ale populaţiei iraniene nu au figurat în centrul atenţiei majorităţii analiştilor din motiv că aceste segmente nu s-au aflat niciodată în centrul schimbărilor politice recente din Iran. În plus, până acum, nu s-au dovedit capabile de a susţine proteste de o asemenea mărime.

Tocmai pentru că aceste proteste reprezintă un fenomen nou, consideră expertul american, evoluţia acestora este greu de prezis, şi mai ales „cum anume vor reacţiona aceştia la măsurile autorităţilor de suprimare a acestor manifestaţii, ce în mod sigur nu vor întârzia să apară”. Acest fapt ar explica parţial şi motivul pentru care până acum răspunsul autorităţilor iraniene a fost unul lipsit de vigoare, deşi, în trecut, acestea nu s-au dat înapoi de la brutalităţi şi încălcări ale drepturilor omului. 

De ce nu au răspuns autorităţile iraniene cu întreaga duritate de care sunt capabile pentru a suprima aceste proteste? Unul dintre motive ar putea consta în faptul că preşedintele Rouhani a calculat că aceste proteste se vor stinge de la sine, şi că le poate folosi în lupta sa cu tabăra ulra-conservatoare. La fel de posibil, susţine autorul american, este ca tabăra ultra-conservatoare să se folosească de aceste proteste pentru a submina poziţia actualului guvern, ca incapabil de a asigura siguranţa publică şi securitatea statului.

Sau, la fel de posibil, crede autorul american, „este ca autorităţile să încerce să găsească modul cel mai eficient de a răspunde acestei avalanşe de nemulţumiri a unu segment al populaţiei ce rareori figurează în priorităţile acestora”.

Chiar dacă după aceste patru zile de proteste avem mai multe întrebări decât răspunsuri cu privire la actuala criză din Iran, se pare că „scena politică a ţării este zdruncinată de cei ce nu mai cred în promisiunile de reformă ale politicienilor şi liderilor religioşi”, concluzionează Parsi.