Cazurile de corupţie ale lui Netanyahu. Care sunt paşii următori şi ce pedeapsă ar risca premierul israelian dacă ar fi găsit vinovat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Benjamin Netanyahu FOTO AFP
Benjamin Netanyahu FOTO AFP

Benjamin Netanyahu este politicianul israelian dominant al generaţiei sale. Niciun rival nu se apropie de talentul politic al liderului Likud, cunoscut ca „Bibi”. Însă, joi, procurorul general al Israelului, Avichai Mandelbilt, a spus că intenţionează să-l pună sub acuzare pe premierul israelian în trei cazuri de corupţie, pentru acuzaţii legate de mituire, fraudă şi abuz de încredere, potrivit Reuters.

Anunţul vine cu doar 40 de zile înainte ca Netanyahu să urmărească realegerea sa la scrutinul naţional de pe 9 aprilie.

Care sunt acuzaţiile

Netanyahu este acuzat în trei dosare legate de corupţie:

Cazul 4000 susţine că Netanyahu a acordat favoruri normative celei mai importante companii israeliene de telecomunicaţii, Beleq Telecom Israel, în schimbul unor articole pozitive care ar fi fost scrise pe website-ul de ştiri, controlat de către fostul preşedinte al companiei.

Procurorul general a spus că intenţionează să-l pună sub acuzare pe Netanyahu pentru mituire, fraudă şi abuz de încredere în acest caz.

Cazul 1000 susţine că Netanyahu a primit pe nedrept cadouri de la Arnon Milchan, un producător proeminent de la Hollywood şi cetăţean israelian şi de la un miliardar australian pe nume James Packer, inclusiv şampanie şi trabucuri. Atât Packer, cât şi Milchan neagă că ar fi  făcut vreo ilegalitate.

Procurorul general a afirmat că vrea să-l acuze pe Netanyahu de fraudă şi abuz de încredere în acest caz. Milchan nu va fi pus sub acuzare, potrivit acestuia.

Cazul 2000-Netanyahu este suspectat că ar fi negociat o înţelegere cu proprietarul celui mai vândut cotidian al Israelului, Yedioth Ahronoth, pentru mai multe articole pozitive, în schimbul unei legi care ar fi încetinit creşterea publicaţiei rivale.

Procurorul general a spus că intenţionează să-l pună sub acuzare pe Netanyahu pentru fraudă şi abuz de încredere în acest caz.

Va trebui ca Netanyahu să demisioneze?

Nu. Netanyahu nu are o obligaţie legală să demisioneze. El urmăreşte un nou mandat în alegerile de pe 9 aprilie şi a sugerat că intenţionează să rămână în funcţie în timp ce va fi angajat într-o bătălie legală. Unii analişti susţin că premierul urmăreşte să păstreze ca avantaj căştigarea alegerilor, în timp ce negociază o înţelegere cu procurorul general.

Va începe un proces în curând?

Nu. Netanyahu va avea o audiere preliminară, înainte de proces, cu procurorul general, în care avocaţii săi vor putea să-şi prezinte apărarea pentru ca acuzaţiile să fie retrase sau reduse. Acest proces poate dura câteva săptămâni sau chiar ani.

Dacă va fi găsit vinovat, ce pedeapsă riscă premierul israelian?

Acuzaţiile legate de mită se pedepsesc cu închisoare de până la 10 ani şi/sau amendă. Frauda şi abuzul de încredere se pedepsesc cu până la trei ani de închisoare.

 

Ce spune Netanyahu despre investigaţii?

Netanyahu neagă că ar fi comis vreo infracţiune şi spune că este victima unei „vânători de vrăjitoare” orchestrate politic de către stânga.

Care sunt perspectivele politice ale lui Netanyahu

Cursa electorală s-a transformat într-o adevărată competiţie, după ce sondajele anunţau că partidul Likud al lui Netanyahu va avea o victorie sigură şi se va putea forma o coaliţie de guvernare a dreptei. Însă o nouă alianţă între oponenţii săi cei mai puternici, fostul şef al forţelor armate Benny Gantz şi fostul ministru de Finanţe Yair Lapid, ar putea înclina balanţa în favoarea unui bloc de centru-stânga. Anunţul unor posibile acuzaţii penale ar putea arunca în cădere liberă popularitatea lui Netanyahu.

De ce a avut Netanyahu succes atât de mult timp?

Mulţi votanţi israeliene apreciază abordarea sa politică de tip „siguranţa mai întâi”. Îi admiră fluenţa sa în limba engleză şi deceniile de experienţă care îi conferă un statut internaţional pe care niciun alt politicial israelian nu îl poate egala în prezent. Şi economia israeliană este puternică.

Netanyahu se bucură de o relaţie apropiată cu preşedintele american Donald Trump, care i-a susţinut opoziţia continuă în ceea ce priveşte acordul nuclear cu Iranul, negociat de Barack Obama.

Deciziile lui Trump de a recunoaşte Ierusalimul drept capitala Israelului şi de a muta Ambasada SUA în oraş i-a înfuriat pe palestinieni şi a încântat numeroşi iraelieni care au recunoscut influenţa lui Netanyahu în ambele decizii.

Însă un plan de pace promis de SUA care ar presupune compromisuri din partea lui Netanyahu şi a palestinienilor ar putea conduce la fricţiuni între Israel şi Washington.

Citeşte şi:

Premierul Benjamin Netanyahu, inculpat pentru fapte de corupţie în trei dosare penale

„Vânătoare de vrăjitoare”. Reacţia lui Benjamin Netanyahu, după ce a aflat că va fi inculpat în trei dosare penale

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite