Nassim Nicholas Taleb a formalizat conceptul în cartea sa din 2001 Fooled By Randomness, apoi l-a aplicat la pieţele financiare într-o lucrare din 2007 devenită celebră, The Black Swan unde dădea ca exemple de asemenea evenimente apariţia Internetului, a computerului personal, Primul Război Mondial, dispariţia URSS şi atacurile de la 11 septembrie 2001.

Acum există în componenţa câtorva servicii de informaţii o divizie special dedicată calcului riscului de apariţie a unor asemenea evenimente care schimbă istoria lumii. Acolo se concep instrumente pentru măsurarea variaţiilor infime care anunţă viitoarea mişcare gigantică, asemeni unor seismografe cu senzori multipli lansaţi la nivelul societăţii globale. În unele cazuri, chiar au fost generate sisteme de măsurare a “undelor în paharul de apă care anunţă furtuna”. Sunt deja folosite de unele servicii de prognoză şi analiza riscurilor, poate vă voi prezenta câteva dintre cele mai spectaculoase. Dar, evident, şansele sunt încă destul de mici deoarece acest tip de evenimente este condiţionat în mare parte de natura mentalităţilor şi comportamentelor umane care, în anumite condiţii, aşa cum sunt cele de acum, par să fie din ce în ce mai imprevizibile în momentul în care simt apropierea de o zonă iminentă de conflict.

Un mic număr de Lebede Negre pot constitui explicaţia a aproape orice în lumea noastră, de la succesul unor idei sau unor religii la dinamica evenimentelor istorice şi până la elementele care alcătuiesc propriile noastre vieţi.

Nassim Nicholas Taleb, The Black Swan, chap. 1: The Impact of the Highly Improbable

Absolut întâmplător, am fost invitat cândva să particip la o reuniune foarte discretă a unor specialişti în domeniu interesaţi şi de eventuala relaţionare a unui eveniment Lebădă Neagră cu universul media. În discuţie au apărut referiri multiple la o stare intermediară de lucruri, mult mai aproape de realitatea zilnică, imagine fidelă a “paharului cu apă” folosit ca indicator de alertă în apropierea furtunii. Ei susţineau că, în faţa noastră, încep să se alinieze din ce în ce mai multe “Lebede Gri” , cele care se strâng şi aşteaptă să vadă dacă va veni sau nu vântul propice care să ia una dintre ele şi să-i înnegrească aripile. Dacă nu, au doar un potenţial ridicat de a provoca o explozie şi nimic mai mult. Scopul era de a elabora o ecuaţie cât mai exactă pentru a putea prezenta decidenţilor politici care dintre plutitoarele Lebede Gri se va transforma într-o torpilă, eventual cu încărcătură nucleară, îndreptată spre centrul vital al civilizaţiei noastre. Provocând o schimbare ireversibilă. Drept pentru care au creat o reţea de computere dedicate care, după un algoritm anume, analizează milioanele de date prezentate în media pentru a descifra un posibil cadru propice pentru apariţia unei Lebede.

Din punctul meu de vedere, suntem acum martorii apariţiei, pe heleşteul istoriei contemporane, al unor asemenea Lebede Gri a căror mişcare concentrică se accelerează pe măsură ce se apropie de un vortex foarte puternic. O asemenea Lebădă Gri este, poate fi – nu mi-aş dori să am dreptate – spaţiul euro-atlantic supus unor tensiuni foarte puternice şi care pot evolua necontrolat. Oricum, semnalele că ceva este în neregulă sunt nu numai din ce în ce mai multe, ci şi sunt transmise astfel încât să atingă spaţiul public, caracteristică de scandal cu totul nouă în tradiţia unei alianţe politico-militare, cea mai mare din lume, unde regula absolută, până acum, era discreţia. Chiar dacă, pe sub masă, se mai schimbau lovituri adesea dureroase şi care lăsau semne.

De ce se iese acum cu un scandal pe săptămână? Acesta mi se pare a fi un semnal că există o Lebădă Gri şi că este semnalizată o situaţie potenţială de criză, ea însăşi într-un context global în care par să se coaguleze semnale multiple de acelaşi fel. În acest caz, iată despre ce este vorba.

Annegret Kramp-Karrenbauer, ministrul german al Apărării, aflată în vizită oficială la Londra, a fost întrebată în conferinţa de presă dacă are ceva de comentat în privinţa afirmaţiilor făcute de Washington Post care a spus că „Trump a ameninţat în secret (Parisul, Berlinul şi Londra) cu impunerea unor taxe vamale de 24% pe automobilele europene” dacă nu acţionau aşa-numitul Mecanism de reglementare a diferendelor prevăzut în Acordul nuclear cu Iranul, cel din care SUA oricum ieşise în mod oficial. Da, această ameninţare există , a confirmat ministrul german al Apărării.

Dacă aici s-a ajuns în materie de dialog între aliaţii din NATO, atunci avem cu toţii o mare problemă. Chiar una de mari proporţii deoarece, cel puţin în principiu, Alianţa este unitară, strâns unită în jurul idealurilor sale democratice date drept exemplu întregii lumi şi care fac ca NATO să fie cheia de boltă a securitatăţii mondiale, cu SUA în centrul său. Eu sunt convins că aşa ar trebui să fie, de unde sentimentul de apropiere de o zonă de mare criză atunci când mă uit la fotografia cu care ilustrez acest articol. Acolo apar, unul lângă altul, doi miniştri ai Apărării, cel britanic şi cel german, care s-au întâlnit deunăzi la Londra. Primul spusese în urmă cu câteva zile că ţara sa nu se mai bazează pe SUA în momentul în care se va purta un nou răzoi, iar doamna ministru din Germania spune că, da, e adevărată afirmaţia că Donald Trump ar fi şantajat trei aliaţi europeni pentru a-i forţa să ia o decizie în privinţa unei terţe ţări (ceea ce, de altfel, au şi făcut).  

Pe cale de consecinţă, avem o Lebădă Gri în transformare?

Mai degrabă, cred eu, este un anunţ cum că, în anume condiţii, ceva în acest sens s-ar putea întâmpla. Problema reală poate să apară dacă s-ar produce (sau forţa) o suprapunere de crize în contextul marii întrebări deschise de securitate pusă de desfăşurarea evenimentelor din SUA. Cum va reacţiona Trump, ce putere reală va avea sau va dori să demonstreze cu orice preţ că, odată ieşit din procesul pentru demiterea sa, are şanse întregi de a concura pentru un nou mandat? Cu toate riscurile, va alege oare calea de forţă, asta însemnând confruntare cu Iranul, antrenând în acest scenariu şi NATO? Cu ce consecinţe dacă, într-un fel sau altul, conflictul acela se va extinde şi se va dezvolta înspre Maghreb sau mai departe înspre Afganistan şi Pakistan în cazul în care miliţiile islamice vor răspunde printr-un alt Mare Jihad?

Acest Mare Jihad este Lebăda Neagră care s-ar putea ridica la orizont. Nu confundaţi asta cu ce-au promis şi au făcut până acum diferitele organizaţii islamice, inclusiv Daesh şi al-Qaeda, inclusiv Statul Islamic din Irak şi Levant. Nu, mesajul care circulă de cel puţin un deceniu este că se pregăteşte o mare ofensivă globală cu participarea tuturor organizaţiilor şi la care imamii şi clericii vor chema să se alăture toţi bine-credincioşii. Încă nu s-a spus asta, dar despre asta se tot vorbeşte şi asta se evocă în mesajele propagandei islamice.

În acest context, absolut real, ar trebui ca înţelepciunea Occidentului să se facă simţită nu doar în declaraţii politice şi discursuri solemne, ci în acţiuni reale şi imediate de depăşire reală a disensiunilor care riscă să nască prăpastii de netrecut în momentul în care vor fi exploatate de extremiştii care văd în UE şi NATO expresiile globalismului şi mondializării create de Soros pentru a introduce un virus mortal în sistemul de supravieţuire al planetei.

Liderii ar trebui să se trezeasă, acum chiar ar fi cazul.