Cât a costat atacul din Siria şi unde s-ar fi ascuns preşedintele sirian Bashar al-Assad FOTO VIDEO

Cât a costat atacul din Siria şi unde s-ar fi ascuns preşedintele sirian Bashar al-Assad FOTO VIDEO

SUA au bombardat o bază aeriană din Siria FOTO EPA

Numai rachetele Tomahawk trase de americani în atacul de vineri spre sâmbătă au costat 165,2 milioane de dolari. Preşedintele sirian  Bashar Al-Assad s-ar fi ascuns în timpul atacului într-un buncăr dintr-o bază rusească.

Ştiri pe aceeaşi temă

Rachetele Tomahawk trase de americani în atacul de vineri spre sâmbătă au costat 165,2 milioane de dolari. 

Francezii au tras şi ei 12 rachete de croazieră potrivit informaţiilor furnizate de Elysee. Dintre acestea, trei rachete de croazieră navale MdCN, cu o rază de 1000 km şi o precizie de un metru, au fost trase de o fregată multirol (FREMM). Este pentru prima dată când Franţa a folosit într-o misiune reală aceste rachete. 

Franţa se alătură astfel clubului restrâns de state care deţin astfel de rachetă de croazieră , cum ar fi Statele Unite (Tomahawk) sau Marea Britanie, rachete de croazieră la bordul navelor de război.
 
Aceste rachete, dezvoltate de grupul francez MBDA, sunt foarte scumpe, potrivit postului de televiziune francez BFMTV. În conformitate cu Legea finanţelor 2015, fiecare costă 2, 86 milioane de euro, aproape de două ori mai mult ca Tomahawk american (1,5 milioane de euro). Numai avioanele Tornado britanice au tras  31 de rachete Storm Shadow, fiecare costând  750.000 de lire sterline (862.000 de euro).

 Au fost lansate 76 de rachete către prima ţintă, Centrul de Cercetare şi Dezvoltare de la Barzeh, 57 dintre ele fiind rachete Tomahawk de croazieră, iar 19 de tip aer-sol JASS.

Conform evaluărilor preliminare, centrul a fost distrus. McKenzie a adăugat că aceasta  va întârzia programul armelor chimice al Siriei cu câţiva ani.

Spre a doua ţintă, depozitul Him Shinshar, au fost lansate 22 de rachete, dintre care nouă Tomahawk americane, opt Storm Shadow britanice şi rachetele navale de croazieră ale francezilor.

Către buncăr au fost lansate şapte rachete de tip Scout iar conform analizelor preliminare, ţinta a fost lovită cu succes.

McKenzie a specificat şi că niciuna dintre rachete nu a fost interceptată de forţele aeriene siriene şi că nu există niciun indiciu că sistemul aerian de apărare rus ar fi fost implicat. El a adăugat şi că toate rachetele şi-au atins ţintele şi toate avioanele s-au întors în siguranţă.

De asemenea, peste 40 de rachete sol-aer au fost lansate de regimul sirian, însă majoritatea acestor lansări au avut loc după ce raidul aerian se încheiase.
 
Ţintele vizate
 
Pentagonul a precizat că, în principal, au fost lovite trei mari obiective, două în Damasc şi unul în Homs. În Damasc, a fost lovit centrul de cercetări din Jemraya şi facilităţi de depozitare şi transport, inclusiv cele două aeroporturi, cel internaţional şi cel din Mezzeh. Aeroportul internaţional din Damasc ar fi fost puternic afectat, iar cel din Mezzeh ar fi fost scos din funcţiune. În Homs, au fost lovite mai multe depozite şi un centru de comandă. De asemenea, au fost lovite ţinte în Aleppo.  
 
Atacul a fost executat cu rachete de croazieră Tomahawk de pe nave şi de rachete de croazieră şi muniţie precisă lansate de pe avioane, unele aflate în spaţiul aerian sirian. Rachete de croazieră au fost lansate de pe trei distrugătoare americane, USS Porter, USS Cook şi USS Higgins, aflate în Marea Mediterană, respectiv Marea Roşie, dar şi de către bombardiere „stealth” B1.
CLICK PE IMAGINE PENTRU A MĂRI Sursă infografic: Dailymail.co.uk
 
Franţa a folosit rachete de croazieră şi muniţie de înaltă precizie lansate de pe avioanele Rafale. Britanicii au lovit cu rachete de croazieră Shadow lansate din aer de pe patru avioane Tornado decolate de la baza din Cipru. Acestea au lovit ţinte din apropiere de Homs. 
 
Americanii au lansat rachete Tomahawk de pe trei distrugătoare: două în Mediterană şi unul în Marea Roşie. De la baza Al Udeid din Qatar, au ridicat bombardierele strategice B1 B, supranumite “The Bone” - ”Osul”. Ele au tras rachetele JASSM, cele pe care Trump le numea ”noi, frumoase şi inteligente”.
 
Franţa a ridicat de la două baze de pe teritoriul propriu avioane de atac Rafale, echipate cu rachete Storm Shadow, iar de pe fregata Aquitaine, din Mediterană, au tras cu rachete Scalp. Anglia a ridicat avioane Tornado de la baza cipriotă Akrotiri, care au lansat aceleaşi Storm Shadow.
 
Bashar s-a ascuns într-un buncăr dintr-o bază rusească
 
Surse israeliene susţin că preşedintele sirian  Bashar Al-Assad s-ar fi ascuns în timpul atacului s într-un buncăr dintr-o bază rusească. Aliaţii SUA din regiunea Orientului Mijlociu nu au participat la atac, dar au fost informaţi şi implicaţi în procesul de planificare a atacului, inclusiv asupra posibilelor răspunsuri ale Iranului ca reacţie la atac. 
 
Generalul Joseph Danford, şeful Statului Major Întrunit american, a declarat că pe timpul atacului apărarea antiaeriană rusă nu a reacţionat, iar cea siriană a lansat câteva rachete antiaeriene care nu au avut nici un efect. El a precizat că atacurile au fost îndreptate numai spre ţinte ale regimului al Assad, evitându-se victime civile sau din partea altor state, referire clară la trupele ruse din Siria: „ţintele au fost identificate ca reducând riscul de a lovi trupele ruse”. 
 
Gl. Dunford a declarat că nu au fost date informaţii despre ţinte părţii ruse, dar a avut loc o deconflictizare cu partea rusă, prin canalele normale de comunica din Qatar: „nu am coordonat aceste operaţii cu partea rusă”. Din surse franceze s-a aflat că deconflictualizarea a avut loc în timpul raidului aerian, nu înainte de acesta.
 
Rusia a stat deoparte
 
Atacurile aeriene nu s-au soldat cu victime, iar armata rusă a anunţat şi că a reuşit să intercepteze 71 dintre cele 103 rachete de croazieră lansate de forţele americane şi aliaţii lor. Guvernul sirian a transmis toate locaţiile vizate în atacuri fuseseră evacuate în urmă cu câteva zile, graţie unui avertisment primit din partea Rusiei.
 
Ca şi în cazul atacului american de anul trecut, Rusia nu a folosit sistemele ultramoderne şi ultra periculoase S300 şi S400. Le-a adus în Siria pentru protecţia bazelor proprii. Moscova spusese că va trage doar dacă poziţiile lor vor fi atacate.”
 
Atacurile occidentale împotriva regimului sirian au dat o lovitură programului de arme chimice al Siriei care va dura ani de zile pentru a fi recuperat, a declarat sâmbătă oficialul de la Pentagon generalul Kenneth McKenzie, relatează AFP.
 
citeste totul despre: