Cât ne costă „războiul coronavirus”? Dar „pacea coronavirus”?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Coronavirus R. Moldova

Este vital de ştiut dacă, da sau nu, răspunsul la pandemie va fi găsit înainte sau după intrarea în recesiunea globală, cu toate efectele ei tragice. În această idee, cred că nu există ceva mai presant decât redeschiderea pieţelor muncii.

Iar unii susţin că este ceva ce ar trebui să se petreacă foarte urgent pe măsură ce se confirmă intrarea în recesiune globală şi, începând cu SUA, apare o creştere neliniştitoare şi foarte masivă a numărului de şomeri. Într-atât de serioasă încât profesorul David Blanchflower de la colegiul Dartmouth din SUA şi fost membru al comitetului Băncii Angliei pentru fixarea politicii monetare, a declarat pentru The Guardian că, în UK spre exemplu, şomajul ar putea să ajungă la cifra de 6 milioane, aproximativ 21% din forţa de muncă, iar în SUA s-ar putea să vorbim despre 52,8 milioane de şomeri, adică 32% din totalul forţei de muncă.

“Nu a mai existat niciodată un asemenea colaps concentrat al afacerilor. Guvernul încearcă să dea un răspuns , dar nu are niciunfel de idee asupra dimensiunii problemei cu care se confruntă. Facem calcule provizorii şi ele sunt înspăimântătoare” , spunea Blanchflower, avertizând că, nivelul acesta al şomajului din SUA şi UK ar putea să depăşească nivelul din 1930, din timpul Marii Crize.

Criza s-a transformat deja în şoc pentru economia mondială şi pentru pieţele muncii, afectând nu numai oferta (producţia de bunuri şi servicii) ci şi nivelul cererii (consum şi investiţii) – spun cei de la Organizaţia Internaţională a Muncii. Perturbările lanţului de producţie care s-au produs mai întâi în Asia, se extind acum în lumea întreagă...Perspectivele economice , calitatea şi cantitatea locurilor de muncă sunt în continuă şi rapidă deteriorare.Dacă previziunile actuale variază în mod considerabil - şi subestimează mult gravitatea situaţiei – indică totuşi, toate, efecte negative importante asupra economiei mondiale, cel puţin pentru primul semestru al acestui an”.

Dacă acestea sunt perspectivele generale, la nivel locl rezultatele ar putea să fie extrem de diferite deoarece ţările se pare că au făcut o alegere decisivă, adică varianta naţională de supravieţuire, lăsând pe planul doi speranţa că, la un moment dat, ar putea să funcţioneze alianţele şi promisiunile lor dovedite până acum mai mult teoretice şi extrem de demagogice.

Politic vorbind, această opţiune are o valoare extrem de mare pentru acest moment şi, cu siguranţă, va avea consecinţe extrem de importante în viitor, influenţând în mod decisiv ceea ce va fi următoarea configuraţie a relaţiilor internaţionale. Va fi o consecinţă legică a ceea ce mulţi şefi de state şi guverne descriu a fi “stare de război” în care sunt implicate ţările lor, justificând astfel măsurile extreme de refugiere între zidurile protectoare (oarecum) ale frontierelor naţionale şi adoptarea de planuri de măsuri dure.

Cât de grave vor fi consecinţele a ceea ce se petrece acum? Nimeni nu poate să spună cu exactitate, dar semnalele devin din ce în ce mai clare şi gargara polliticienilor începe să devină, prin comparaţie directă, din ce în ce mai goală şi fără fundament. Un exemplu nespus de trist este acesta de zilele astea în care fiecare lideri important al ţărilor cu care suntm aliaţi în NATO şi UE zice la începutul, mijlocul şi finalul fiecărui discurs vorbele acelea despre solidaritate ca singur mijloc obligat de rezolvare a problemelor, de cealaltă parte trimişii lor se bat cu toate mijloacele imaginabiule pentru a subtiliza, ca între aliaţi, transporturi chinezeşti cu măşti protectoare: cazul celor destinate Franţei şi cumpărate la scara avionului de o echipă americană care a plătit de trei ori mai mult valoarea transportului (pentru BFMTV confirmă Valerie Pecresse, preşedinta regiunii Ile-de-France) sau acuzaţia de “piraterie modernă” pe care o formulează la adresa americanilor Andreas Geisel, ministrul de interne al landului Berlin care spune, vorbind despre un episod similar că “acesta nu este un mod să-şi tratezi partenerii trans-atlantici...chiar pe timp de criză, nu ar trebui să existe asemenea comportamente din Vestul Sălbatic”.  

Dacă statele naţionale au fost lăsate singure în momentul unei asemenea crize, greu sau chiar foarte greu de crezut că nu vor exista consecinţe. Mai ales că, spun acum cele câteva think-tankuri mai discrete chemate să analizeze acest tip de implicaţii, problema reală nu este neapărat de ordin moral (criteriu non-existent în jocurile geopolitice) ci de ordin practic, fiind determinată de constatarea incredibilei lipse de rezerve strategice naţionale şi incapacităţii demonstrate de reacţie a economiilor naţionale de a-şi restructura economiile.

În consecinţă, din punctul meu de vedere, e foarte posibil ca negocierile stratosferice care s-au deschis acum să fie întru totul similare celor care au premers întâlnirea de la Yalta. Atunci, ca şi acum, conversaţia finală privea accesul la teritorii cu mare potenţial dovedit de a se constitui ca rezerve de materii prime şi hrană, cele aveau să alimenteze refacerea economică post-conflict.

Suntem în plin război, care sunt noile “spaţii vitale” care se dovedesc deja ca au rezervele necesare pentru următoarea etapă? Cred că pe acesteste considerente au început deja să se ţeasă alianţele viitoare care vor avea la bază ideologia supravieţuirii imediate. Totul porneşte de la garanţii ferme nu neapărat şi în primul rând de mijloace financiare (bani ieftini există peste tot şi tiparniţele de bani sunt deschise oficial în primul rând în SUA), ci de ceea ce într-o zonă sau alta există ca rezerve confirmate de materii prime. Plus, în corolar, noi înţelegeri privind accesul garantat la pieţe de vânzare cu imensă capacitate de absobţie precum cele clasice (China, Rusia şi India) dar şi cele mai noi, next emrging markets cum sunt cele din Africa.

Dacă se va mai aştepta mult, este aproape cert că multe pieţe ale muncii din Europa şi SUA vor fi afectate masiv, pe măsură ce vor rămâne în vigoare, de nevoie, măsurile de carantină, cu toate repercusiunile lor economice. Dar este asta oare o soluţie? Oricum este maximul pe care-l pot face autorităţile în regimul democraţiei de tip occidental, cealaltă variantă, ce de tip chinez prin care s-a reuşit carantinarea a 60 de milioane de persoane, fiind imposibil de luat în considerare.

Ce se va face în continuare? Nimeni nu are o soluţe evidentă şi operaţional-realizabilă, ceea ce nu face decât să adâncească marasmul. Şi se intră în zona experimentelor sociale cu mare doză de risc, aşa cum acuză acum mari confederaţii sindicale care spun că este absolut absurd să ţii acasă milioane de oameni din zona activă pe motivul de a-i feri de contaminare, lăsând însă să funcţioneze din plin zona de industrie chemată să producă echipamente medicale de protecţie, adică zeci de milioane de oameni care muncesc în sistemul business as usual. Tocmai pentru că nu existau rezerve naţionale suficiente. Dar, iată, britanicii ies pe piaţa muncii cu o soluţie interesantă. Mai bine zis pe cât de interesantă teoretic ca aducătoare de voturi, pe atrât de controversată medical. Secretarul pentru sănătate din guvernul britanic a spus că se gândesc la eliberarea unor “paşapoarte de imuni” celor care au fost declaraţi ca infectaţi cu COVID-19 şi care s-au însănătoşit, mai ales lucrători în domeniul medical. După o testare care să dovedească precis că posedă acum anticorpii necesari, respectivele persoane ar putea să-şi reia lucrul. problema este că nu există încă un asemenea test atestat, chiar dacă o cercetare experimentală se face acum în Germania.

Doar la ultima întrebare din titlul articolului există un răspuns absolut cert: nu politicienii vor plăti ceva, ci restul populaţiei de alegători. Cât exact? De, ca după război...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite