Cartoful fierbinte: Rusia a primit plocon războiul fronturilor multiple din Siria

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Retragerea SUA din nord-estul Siriei a fost un semnal major al câştigului obţinut de Rusia în Siria. Da, Rusia a preluat pe deplin controlul în statul sirian, dar a moştenit nu numai postura avantajoasă care îi dă relevanţă de prim plan şi un rol dominant în Orientul Mijlociu, dar şi responsabilităţile şi toate confruntările din regiune în sarcină.

Pentru că Rusia lui Putin trebuie să gestioneze, dacă nu să soluţioneze toate problemele regiunii, după ce marţi expiră încetarea focului dintre armata turcă şi gherilele kurde YPG/PYD negociată de vicepreşedintele Mike Pence.

Militarii ruşi, pavăză între liniile de foc

Mai întâi, poliţia militară rusă a preluat poziţiile la linia de demarcaţie între zona de siguranţă solicitată de către Turcia şi zona kurdă. Practic, trupele ruse, împreună cu companiile militare private ruse, patrulează şi stau în cătarea puştilor între turci şi kurzi. Dar oricât ar părea de paradoxal, postura asta – fără a beneficia de nici un mandat ONU - între două forţe combatante care se urăsc de moarte nu e cea mai complicată situaţie pe care o are de gestionat Rusia lui Putin. Altele sunt şi mai complexe.

Este vorba despre intrarea în regiune a trupelor loiale lui Bashar al Assad, aşa numita armată siriană. Numai că aceasta nu mai are nimic a face cu cea care exista acum opt ani, la începutul conflictului, alcătuită majoritar din allawiţi. Azi coloana vertebrală a armatei siriene e alcătuită din iranieni, unii dintre ei deja cu cetăţenie turcă, alţii nu, cu toţii legaţi de Teheran.

Alături de ei se află miliţii şiite pro-iraniene şi reprezentanţii direcţi ai forţei Al Quds a Gardienilor Revoluţiei Islamice, forţele destinate misiunilor externe ale Iranului. Această prezenţă, autorizată de kurzi după retragerea americană şi care a ajuns foarte repede pentru prima oară în 8 ani în zonă este, de asemenea o mare durere de cap pentru Moscova.

Mai întâi, pentru că aici se conturează două noi forţe aflate în conflict care sunt despărţite de către trupele ruse: forţele pro-guvernamentale – împănate cu miliţii şiite pro-iraniene şi trupe iraniene – care se confruntă dintotdeauna cu Armata Siriană Liberă, forţele siriene sunnite ale opoziţiei, multe dintre ele radicale şi islamiste care flanchează Armata turcă.

Toate categoriile de inamici în linia întâi, cu degetul pe trăgaci

ASL este unul din cei mai înverşunaţi duşmani ai regimului al Assad, vine cu multă frustrare strânsă, pregătire şi dorinţă de răzbunare, iar Armata turcă nu va fi în stare să impună acelaşi respect faţă de patrulele ruse pe care îl au soldaţii turci, mai mult, la vederea uniformelor armatei siriene, combatanţii ASL vor lua, cu certitudine, foc şi vor dori să-şi consume răzbunările visate în timpul perioadei de exil.

Nu în ultimul rând, o a treia situaţie complexă care rămâne în braţele ruşilor este cea a confruntării sectare sunniţi-şiiţi de pe teren. Armata siriană loialistă a lui Al Assad şi miliţiile şiite pot produce cicniri majore şi cu kurzii, pe baze etnice, dar sigur au toate instrumentele de confruntare cu trupele sunnite, miliţiile arabe şi turcomane din ASL dar şi cu armata turcă.

Şi dacă între Armata turcă şi trupele formale iraniene de pe teren pot fi elemente de respect şi evitare a confruntării – şi acestea nu se ştie cât timp – toate celelalte categorii de forţe se vor angaja fără rezerve în lupte fratricide pe baze sectare, peste o linie fragile apărată tot de trupele ruse care le separă.

Deci pentru Rusia, a fi între linii presupune aducerea de noi trupe de acasă, pentru a acoperi golul creat de retragerea americană, dar şi de lungimea frontului nou creat de operaţiunea turcă. Aici neînţelegerea rezultată din ambiguitatea acordului de încetare a focului turco-kurd (nerecunoscut ca atare de Ankara, care refuză să numească PYG/YPD ca partener pentru că o consider organizaţie teroristă) este evidentă: oficialii americani vorbesc despre o secţiune de 120 km între Ras al-Ayn şi Tal Abyad, o porţiune la mijlocul frontierei turco-sirriene în zona kurdă, pe când partea turcă doreşte ca zona de Securitate cu adâncimea de 32 de km să se extindă pe toată frontiera, pe distanţă de 440 km, de la est de Eufrat la frontiera irakiană.

Carnea de tun rusă dintre liniile siriene şi revenirea jihadiştilor acasă

Imagine indisponibilă

Kurzi sirieni FOTO AFP

Trupe noi, costurile asumării rolului de putere dominantă în regiune, asumarea de morţi şi răniţi în armata proprie, situarea între trei categorii de duşmani ireconciliabili – turci-kurzi, Armata siriană loialistă-Armata Siriană Liberă pro-turcă, sunniţi-şiiţi – dublează problema din adâncime a relaţiei trupelor regimului Al Assad-trupe kurde din autoapărarea YPG-PYD. Dar mai apare o mare problemă, nesoluţionată până la capăt: Daesh-ISIS, autointitulată Stat Islamic.

Deja Kremlinul a anunţat preocupări asupra faptului că miliţiile kurde au plecat de lângă taberele unde se aflau luptători ISIS şi familiile lor, cu precădere cei străini, iar trupele turce nu au preluat controlul, astfel că aceste grupuri s-au răspândit în toată Sirias au au plecat spre casă, în ţările de origine. Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, a început să profite de noul rol de lider şi să dea vina pe politicile americane în regiune, denunţând procesele care au dus la un adevărat colaps al Siriei, separatism kurd, crearea formaţiunilor diverse cvasi-statale la Est de Eufrat, confruntările între kurzi şi triburile arabe.

Dar preocuparea majoră rămân militanţii ISIS din Rusia şi din statele CSI care revin acasă şi riscă să creeze probleme şi instabilitate din nou în Nordul Caucazului dar şi în Asia Centrală, acolo unde responsabilitatea securităţii e asumată tot de către Rusia.

Vin jihadiştii acasă!!!

De altfel, Vladimir Putin a avut o primă luare de poziţie extrem de îngrijorată, încercând să avertizeze statele din regiune dar şi, indirect, propria populaţie în legătură cu această perspectivă a revenirii luptătorilor străini din Daesh/Stat Islamic. E vorba despre luptători radicalizaţi, jihadişti, cu ideologie dar şi cu cunoştinţele războiului de gherilă practicat în Irak şi Siria.

La Forumul CSI de la Ashgabat, în Turkmenistan, Vladimir Putin a avertizat despre revărsarea luptătorilor jihadişti asupra statelor CSI. Majoritatea luptătorilor ruşi din aceste grupuri pleacă direct în Caucazul de Nord, cu precădere în Cecenia şi Daghestan, acolo unde pot lansa rapid instabilitatea cunoscută până acum 10 ani. E vorba despre câteva sute de militanţi ruşi, câteva mii la nivelul statelor Asiei Centrale, suficient de mulţi pentru a genera o insurgenţă şi război de natură teroristă în curtea Rusiei însăşi.

Întâlnirea Putin-Erdogan de marţi de la Soci este de primă importanţă pentru toate aceste probleme. Relaţia Rusia-Turcia intră într-o nouă etapă, în care provocările bilaterale cresc în mod exponenţial, aşa cum cresc şi în interiorul formatului Astana cu care Putin a preluat controlul în Siria încă de la început, prin asocierea cu Turcia şi Iran.

Acum toate rivalităţile pro-anti-Assad, sunniţi-şiiţi, poate chiar Turcia-Iran, ca să nu mai vorbim pe cele care implică situaţia lui Al Assad, se află pe masa lui Putin, ca să nu vorbim despre factorul Israel şi politicile sale militare punctuale anti-iraniene în regiune. Astfel că Rusia se confruntă deja cu o altă problemă ce decurge din responsabilitate ce vine odată cu asumarea controlului şi posturii dominante în Siria.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite