Carnavalul de la Rio: tradiţia care a estompat diferenţele dintre clasele sociale
0
Confetti, dansatoare, muzică şi fantezie: acestea ar fi, pe scurt, trăsăturile care definesc celebrul Carnaval de la Rio. Însă doar la prima vedere. Chiar dacă în Brazilia tocmai a început cea mai mare petrecere din lume, la originile sale, Carnavalul de la Rio a fost mai mult o formă revoluţionară de exprimare a sclavilor, în faţa celor bogaţi, devenind ulterior calea de „împăcare” a claselor sociale.
Ediţia de anul acesta a Carnavalului de la Rio de Janeiro a fost deschisă ieri sub conducerea regelui Momo, care a primit cheia oraşului brazilian, în mod simbolic. Urmează cinci zile de sărbătoare, iar dansatorii a 12 şcoli de samba îşi vor demonstra talentul şi măiestria.
Primul pas spre Carnaval: festivalui imigranţilor, „Entrudo”
Primele date despre originea carnavalurilor braziliene au fost înregistrate în 1723, când imigranţii din insulele portugheze Azore, Madeira şi Capul Verde, au adus în Brazilia tradiţia festivalului de primăvară „Entrudo”, care se organiza deja, de ceva timp, în Spania şi Portugalia.
Entrudo era, şi încă mai este, în unele regiuni, o formă „ireverenţioasă” de distracţie stradală, care implica aruncarea şi bătăile de apă, ouă, făină şi lămâi umplute cu tot felul de amestecuri alimentare, născocite pe moment.
Festivalul marca venirea primăverii, iar imigranţii portughezi au purtat această tradiţie spre Madeira, spre insulele Azore şi Capul Verde, găsind şi o cale prin care să introducă festivalul şi în Brazilia.
Încă de la început, Entrudo a reflectat diviziunea socială severă existentă în Brazilia colonială
Sclavii negri şi săraci sărbătoreau în stradă, aruncând apă murdară şi bătându-se cu ouă, în timp ce familiile înstărite nu îşi părăseau casele, dar se angajau într-o versiune ceva mai specială a jocului, numită „Entrudo Familiar”, folosind lămâi umplute cu diferite arome, în loc de ouă.
„Entrudo Popular”, după cum mai era cunoscută varianta stradală a manifestaţiei, era evitată de către oamenii înstăriţi şi totodată ameninţată de autorităţi.
Entrudo părea să aibă toate caracteristicile simbolice ale unei revoluţii, într-o societate în care economia se baza pe exploatarea sclavilor. Totuşi, în timpul festivalului, clasa dominantă pierdea temporar controlul asupra evenimentelor urbane.
Foto:Fodors.com
De la zgomot de tobe la ritmuri de samba
În aceeaşi perioadă se obişnuia ca oamenii să iasă în stradă cântând la tobe. Manifestanţi se numeau „Ze Pereira”, iar în grupul lor putea să se implice orice persoană care dorea să cânte la tobe, fără să se gândească prea mult la calitatea muzicii. Asta pentru că doar cel mai zgomotos participant câştiga titlul de „Ze Pereira”, singurul scop al evenimentului era cel de a produce cât mai multă gălăgie, pe stradă.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, oamenii au început să se strângă în grupuri mai mari, care străbăteau străzile, seara sau pe timp de noapte, cântându-şi propria muzică şi îmbrăcând costume confecţionate chiar de ei. De această dată, obiectivul era crearea unei muzici simple, dar cu versuri cât mai amuzante.
Cea mai interesantă parte, în acea etapă, a fost aceea că grupurile celor săraci şi ale celor bogaţi, se plimbau alături, pe aceleaşi străzi, dar fără să se amestece. Astfel, Carnavalul a început să se transforme într-un festival popular, în care cele două clase sociale împărţeau spaţiul public.
Până la momentul respectiv, cam aceasta ar fi, pe scurt, istoria comună a Carnavalului, pentru toate zonele din Brazilia. Dar, în funcţie de particularitatea fiecărei regiuni, Carnavalul a fost abordat diferit, în conformitate cu tradiţia locului, potrivit site-ului ipanema.com
În prezent, cel mai cunoscut carnaval brazilian este cel de la Rio de Janeiro
În 1932, obiceiul haotic al plimbărilor stradale, neorganizate, a început să se schimbe, datorită lui Mario Rodrigues Filho, proprietarul primului ziar cu specific exclusiv sportiv din lume.
În februarie 1932, Filho a comentat un meci de fotbal în publicaţia sa şi, pentru că avea nevoie de mai multe ştiri pentru ediţia respectivă, s-a decis să lanseze o competiţie a Carnavalului, care a organizat ulterior o structură bine definită a paradelor Carnavalului de la Rio.
Competiţia trasat regulile după care oamenii care ieşeau în stradă trebuiau să se organizeze, stabilind totodată indicaţii referitoare la costume, la versurile cântecelor şi la programul Carnavalului.
Subit, participanţii au început definească grupuri muzicale clare, care se pregăteau timp de câteva luni doar pentru a participa la parada de trei zile, încercând să sincronizeze muzica şi mişcările de dans. Evenimentul s-a restrâns, organizând-se pe o singură stradă.
Carnavalul a fost un succes, dar momentul în care acesta a început să fie acceptat ca o sărbătoare tradiţională în Brazilia a fost marcat de o piesa devenită celebră, pentru că era difuzată la toate posturile de radio ale vremii: „Ta-hi (Taí), Eu fiz tudo pra você gostar de mim!”, a cântăreţei Carmen Miranda.
De atunci, Carnavalul de la Rio a fost sărbătorit simultan de toate clasele sociale, fără să existe discriminare.
Bineînţeles că muzica, maşinile şi costumele celor bogaţi erau diferite de cele ale altor grupuri, însă, timp de trei zile, toate clasele sociale se reuneau cu bucurie ca să celebreze Carnavalul, în acelaşi spaţiu.
Un alt simbol al Carnavalului este samba. Rio a fost locul de naştere al unui stil care, chiar de atunci, a influenţat, şi probabil că încă o mai face, întreaga cultură muzicală a Braziliei.
Se încarcă comentariile...
