Candidaţii republicani pentru Casa Albă, la prima dezbatere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Giuliani şi McCain vor o victorie rapidă în Irak şi o atitudine fermă împotriva Iranului La o săptămână după democraţi, cei 10 candidaţi republicani pentru postul de preşedinte

Giuliani şi McCain vor o victorie rapidă în Irak şi o atitudine fermă împotriva Iranului

La o săptămână după democraţi, cei 10 candidaţi republicani pentru postul de preşedinte al Statelor Unite s-au întâlnit pentru a-şi expune platformele electorale. Dezbaterile au avut loc în Biblioteca "Ronald Reagan", construită în memoria fostului preşedinte în Simi Valley, la marginea oraşului Los Angeles. În cadrul discuţiilor, numele lui George W. Bush nu a fost nici măcar pronunţat. Totuşi, John McCain a fost singurul care a criticat actuala administraţie, spunând: "Războiul din Irak a fost teribil de greşit condus... iar acum trebuie să reparăm gravele erori comise". Giuliani, în schimb, a fost foarte dur la adresa preşedintelui Iranului: "Mahmoud Ahmadinejad este în mod limpede un om nebun".

După dezbateri, sondajele au arătat o creştere a procentelor în favoarea senatorului John McCain (22%), care s-a apropiat de Rudolph Giuliani (33%), în scădere "de formă". De obicei glumeţ şi în largul său, fostul primar de New York a avut o prestaţie modestă, singurul punct la care a obţinut aplauze fiind problema legii avorturilor. "Urăsc legea federală a avorturilor. Ar trebui să rămână o lege locală, la latitudinea fiecărui stat. În fond, este o problemă de conştiinţă şi orice femeie poate să aleagă", a spus el. Mult mai vesel s-a arătat Mitt Romney, fostul guvernator de Massachusetts, care a şi obţinut un procentaj de 12%, situându-se pe locul patru între cei 10 candidaţi. Locul trei a fost ocupat de fostul senator Fred Thopson, care însă nu şi-a depus în mod oficial candidatura.

Analiştii estimează că întâlnirea din Simi Valley a confirmat un lucru deja ştiut: cele două "staruri" ale republicanilor sunt Giuliani şi McCain. Peste nouă luni, Partidul Republican va trebui să aleagă unul dintre ei.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite