Când se aprind luminile de Crăciun în Orient

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Seara, în cartierul Umm Uthaina, unde locuiam în Amman, în perioada aceasta a anului începeau să se aprindă decoraţiile electrice de Crăciun. Erau doar câteva ferestre la care puteai vedea ghirlandele de becuri. Se mai adăugau alte câteva unde, după pâlpâitul difuz şi colorat al luminilor şi umbrelor, puteai bănui că în interior există un brad decorat de sărbători.

Şi în acest cartier, ca în majoritatea satelor şi oraşelor de la est de Marea Mediterană, casele sunt adevărate fortăreţe. Ce nu pot proteja zidurile, rămâne în seama grilajelor oţelite. Toată viaţa unei familii e înăuntru. Un an întreg nu vei şti care e relaţia acesteia cu Dumnezeu, sub ce nume îl va venera. Doar în aceste săptămâni de sfârşit de an, poţi să vezi într-un oraş atât de mare precum Ammanul, capitala de 4 milioane de locuitori a Iordaniei, câteva sute de ferestre luminate colorat şi intermitent, constelaţii răzleţe răspândite mai ales în cartierele de vest. Care dezvăluie câţi mai sunt şi pe unde mai sunt creştinii iordanieni.

Iar în districtul comercial, nou şi modern, din centrul oraşului se va afla chiar şi un pom de Crăciun, de dimensiuni comparabile cu brazii din bazarurile europene de sfârşit de an. Un alt brad impozant poate fi văzut în oraşul Al Fuheis, singurul în care minoritarii creştini au rămas majoritari la nivelul acestei localităţi de vreo 15.000 de locuitori. Şi vor mai fi câţiva brazi de Crăciun în curţile interioare ale bisericilor din oraş, în cele câteva mall-uri, în unele misiuni diplomatice. Cam atât.

Deşi Iordania este una din ţările majoritar musulmane foarte prietenoase cu minoritatea creştină, gestul de a avea şi de a utiliza ornamente de Crăciun, rămâne unul de frondă. De declaraţie identitară.

Şi nu numai pentru vecinii lor, musulmanii, locuitori ai aceluiaşi cartier, ai aceluiaşi oraş. Creştinii din Orientul Mijlociu simt din ce în ce mai mult nevoia de a reaminti coreligionarilor din afara acestui spaţiu că, deşi sunt printre cei dintâi în religia lui Hristos, au ajuns să fie aproape uitaţi.

Războaiele recente au făcut mai ales rău acestei comunităţi. Acum 100 de ani, creştinii erau 20% din populaţia Orientului de lângă noi. Acum mai sunt 4%, şi aceasta pentru că aici intră şi încă numeroasa comunitate coptă din Egipt. Creştinii palestinieni au ajuns de la 15% la 2%. Cei iordanieni, de la 20% acum un secol, la 7% oficial şi, probabil, 2-3% în realitate. În Siria, comunitatea creştină de limbă aramaică, limba lui Hristos, numărând acum doar câteva mii de credincioşi, a fost ţinta grupărilor teroriste. Dar şi comunitatea creştină siriană de limbă arabă a suferit în război şi a înregistrat o scădere dramatică a numărului celor care au rămas în ţară. În Irak, s-a înregistrat, după anii 2014 – 2015, un adevărat exod al creştinilor către statele arabe vecine din vest, Siria, Liban, Iordania, doar ca o escală către părăsirea definitivă a regiunii pentru destinaţii din  SUA sau Europa.

Foto: Laurenţiu Sfinteş

Imagine indisponibilă

Până recent, dictaturile din regiune menţineau fariseic anumite drepturi religioase şi de reprezentare pentru minorităţile creştine. În scopul prezentării unei laturi ”integratoare” a respectivelor regimuri. Dar, în aceste condiţii conjuncturale, comunităţile creştine au supravieţuit.

Odată însă cu intervenţia militară în Irak şi, mai ales, după ”primăvara arabă”, majorităţile musulmane, zonele radicalizate ale acestora, s-au simţit eliberate de contractul cu minorităţile. Ce a urmat e lucru cunoscut. Şi tragic. Şi incompatibil cu o lume a compasiunii, a empatiei sociale, a toleranţei religioase.

Pierderi colaterale în haosul creat de pasiunea vestică pentru democratizarea regiunii, creştinii din Orientul de lângă noi încearcă să se facă auziţi. Şi văzuţi. Chiar şi prin luminiţele cu care decorează, în această perioadă a anului, ramurile de brad de la ferestrele locuinţelor din cartierul Umm Uthaina, Amman, Iordania.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite