Canada: cinci studenţi aflaţi la o petrecere au fost ucişi cu o armă albă. Agresorul a fost arestat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci studenţi au fost ucişi cu o armă albă în timpul unei petreceri organizate în cursul nopţii de luni spre marţi, la Calgary, în vestul Canadei, iar suspectul a fost arestat, relatează AFP.

Victimele sunt patru băieţi cu vârste cuprinse între 22 şi 27 de ani şi o tânără de 23 de ani, a anunţat şeful poliţiei din Calgary, Rick Hanson, localitate din provincia Alberta.

Trei dintre victime erau deja decedate în momentul sosirii serviciilor de salvare. Celelalte două victime - tânăra, care zăcea în holul casei, şi un tânăr găsit „în stare critică” - au fost transportate la spital, însă nu au reuşit să supravieţuiască.

În încăpere erau aproximativ 20 de persoane în momentul în care agresorul a ajuns în interiorul casei, potrivit „New York Daily News”.

„Locul producerii dramei este înspăimântător. Este cea mai gravă crimă din istoria Calgary. Nu am văzut niciodată cinci persoane ucise de un individ într-un singur loc”, a afirmat Rick Hanson.  Şeful poliţiei a precizat că la acest stadiu al anchetei nu poate prezenta vreun mobil pentru a explica o asemenea tragedie, fiind prea devreme pentru concluzii, însă a menţionat că tănărul nu părea să fie sub influenţa drogurilor sau băuturilor alcoolice în momentul arestării sale.

Postul de televiziune CBC susţine că suspectul, în vârstă de 23 de ani, este fiul unui ofiţer de poliţie. Agresorul a venit târziu la petrecerea la care a fost invitat.

„El s-a prezentat, una dintre gazde l-a primit”, după care „a intrat în posesia unui cuţit şi a lovit victimele una după cealaltă, înjunghiindu-le de mai multe ori”, a explicat şeful locale, în cursul unei conferinţe de presă.

Casa unde a avut loc incidentul nefericit este situată într-un cartier liniştit din nord-vestul oraşului canadian Calgary, la aproximativ trei kilometri de Universitatea din Calgary. Acest imobil a fost închiriat de studenţi pentru a organiza o petrecere de încheiere a trimestrului universitar.

„Gândurile şi rugăciunile tuturor locuitorilor din Calgary merg către tinerii” care şi-au pierdut viaţa marţi, dar şi către „familiile şi prietenii lor, şi comunitatea universitară”, a postat Naheed Nenshi, primarul oraşului, pe contul său de Twitter.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite