Un procedeu vechi de 200 de ani

Părerea celor care compun Comitetul Întrunit al Şefilor de State Majore (preşedintele comitetului, vicepreşedintele, şeful statului major al trupelor de uscat, şeful operaţiilor navale, şeful statului major al aviaţiei, comandantul infanteriei marine şi comandantul Gărzii Naţionale) este extrem de importantă pentru Administraţia de la Washington. Acum ceva timp, Pentagonul a publicat un raport care sintetizează principalele idei prezentate de directorul Statului Major Întrunit, general-locotenent David Goldfein, la Institutul Brooking: Anul 2014 a fost cel mai complex din 1968 încoace! Este pe locul doi în privinţa numărului problemelor pe care le-am avut de soluţionat la Pentagon. Numai anul 1968 a fost mai aglomerat, când ruşii au invadat Cehoslovacia. Această declaraţie oferă măsura a ceea ce înseamnă mediul strategic actual pentru comandanţii militari americani şi cum se iau deciziile în cadrul cercului de lideri militari de la Pentagon.

Important pentru noi este să ştim cum au fost selectate aceste probleme, pe baza căror obiective prioritare, care evenimente au fost evitate şi de ce, cum au fost cele alese conectate cu obiectivele de securitate naţională şi militară şi cum au fost ele folosite pentru a informa administraţia şi comandanţii militari. De asemenea, este important să ştim că numărul de persoane angrenat în acestă misiune depăşeşte 2.500 de poziţii autorizate prin schema de personal dintre care 1.400 sunt funcţii militare şi 1.100 sunt funcţii pentru civili. Cei patru lideri militari de la Pentagon, menţionaţi mai sus, se întâlnesc în aşa-numita cameră de lucru the tank (noi, românii, îi spunem, în jargon militar, camera neagră, acolo unde se elaborează cele mai importante documente militare), unde discuţiile au ca temă folosirea forţelor armate ca instrument de putere, scenariile care urmează a fi propuse, modul de utilizare a militarilor dislocaţi în diferite zone ale globului şi propunerile pentru Administraţia de la Washington în vederea rezolvării unor situaţii de criză cu implicaţii asupra securităţii naţionale a SUA.

Camera are pe un perete, aşezat semnificativ, un tablou pictat de George P.A. Healy, în 1868, reprezentându-l pe preşedintele SUA, Abraham Lincoln, într-o întâlnire cu şeful trupelor de uscat, general-locotenent Ulysses S. Grant, cu generalul-maior William T. Sherman şi cu amiralul David Dixon Porter, întâlnire care a avut loc la bordul navei River Queen, în timpul Războiului Civil American. Procesul decizional de astăzi, în care se prezintă preşedintelui SUA soluţiile militarilor este acelaşi de peste 200 de ani. Preşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore, generalul Martin E. Dempsey, este cel care îi sfătuieşte pe preşedintele Barack Obama, secretarul apărării, Ash Carter, şi pe ceilalţi membri ai Consiliului de Securitate Naţională asupra viziunii militarilor în legătură cu problemele geostrategice actuale. Generalul-locotenent David Goldfein a vorbit despre influenţa reală care se stabileşte în spatele scenei şi care este o relaţie bilaterală ce aduce încrederea în abordarea oricărui eveniment în discuţie între militarul cu rangul cel mai înalt din Pentagon şi omul politic care conduce Administraţia de la Casa Albă, dar şi despre influenţa percepută, care, pentru militari, înseamnă ceea ce eşti capabil să obţii cu forţele pe care le ai la dispoziţie. Amândouă sunt expuse, decizia finală aparţinând liderului politic.

Imagine din „camera neagră” („The Tank”) din  6 aprilie 2000, cu şefii structurilor militare americane  FOTO defense.gov

Frica şi lipsa fricii

Generalul Goldfein (foto) s-a folosit, în expunerea sa, pentru a ilustra cele spuse, de fiascoul Operaţiei Bay of Pigs (Golful Porcilor). A fost o operaţie a CIA pentru a-l înlătura de la putere pe Fidel Castro. Planul a avut o componentă militară şi preşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore, după ce a examinat situaţia, i-a comunicat preşedintelui John F. Kennedy că planul are 30% şanse de succes. Operaţia a eşuat, iar preşedintele Kennedy a crezut că preşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore nu i-a dat sfatul corect şi a tras concluzia că acesta nu mai poate fi crezut în evaluările pe care le face.

William Putnam „Bill” Bundy, un analist al CIA, declara: Este nepermis ca militarii să opereze pe o evaluare arbitrară prin care urma ca preşedintele SUA să ordone, în caz de urgenţă, o intervenţie militară. În mod public, Kennedy şi-a asumat responsabilitatea eşecului. Bill Bundy l-a blamat pe fostul preşedinte Eisenhower, despre care spunea: Ike i-a lăsat lui Kennedy o situaţie imposibilă (Eisenhower, care era împotriva expansiunii comuniste în Asia şi America Latină,  a planificat, împreună cu stafful lui, Operaţia Bay of Pigs şi i-a lăsat-o lui Kennedy spre execuţie). Pentru da cel mai bun sfat, din punct de vedere militar – spunea generalul Goldfein –, sunt două căi, luând în considerare lumea de astăzi. Eu le denumesc premiza fricii şi premiza lipsei fricii (fear and fear not perspectives). Prima este legată de evenimentele militare care au loc pe glob, în diferite regiuni: Statul Islamic în Levant, criza ucraineană şi anexarea Crimeei de Rusia, evoluţia grupării teroriste Boko Haram, în Africa, dar şi evoluţia grupurilor teroriste din Libia, Siria, Afganistan, Pakistan, Somalia şi Yemen. La aceste acţiuni militare adăugăm epidemia de Ebola. Cealaltă cale de a privi lucrurile  este aceea de a evalua că nu există o ameninţare la nivelul SUA. La aceste două căi, se adaugă diferenţa între perspectivele liderilor militari şi cei civili. Un lider militar vrea ca liderul politic să-i prezinte obiectivele strategice pe care doreşte să le îndeplinească. În acelaşi timp, liderii civili vor opţiuni: Aşadar, noi vrem obiective, iar ei doresc opţiuni – declara generalul. Aşa funcţionează sistemul în SUA. Însă cele două părţi trebuie să înţeleagă diferenţele, concluziona generalul.

Mai este loc pentru iniţiative diplomatice?

Suntem, în momentul de faţă, în faţa unor decizii cruciale pentru Europa de Est. Agresiunea Rusiei în Ucraina arată clar că securitatea europeană şi regulile internaţionale împotriva agresiunilor teritoriale sunt puse sub semnul întrebării. Prin urmare, noua Strategie de Securitate a SUA asigură că Washingtonul va conduce eforturile internaţionale pentru sprijinirea poporului ucrainean şi oferă garanţii de securitate aliaţilor prin antrenamente şi exerciţii, prepoziţionare de tehnică militară, aşadar printr-o prezenţă dinamică în Europa Centrală şi de Est.

De asemenea, conform Strategiei de Securitate Naţionale Americane, SUA vor coopera cu Europa pentru a-şi îmbunătăţi securitatea energetică pe termen scurt şi lung şi vor susţine parteneri ca Georgia, Ucraina şi Republica Moldova pentru a-şi asigura apărarea. Un Raport al unui grup de instituţii americane, format din Consiliul Atlantic, Institutul Brooking, Centrul American pentru o Nouă Securitate şi Consiliul din Chicago pentru Afaceri Globale reflectă discuţiile unui grup important de foşti oficiali americani cu oficiali civili şi militari ucraineni la Kiev şi la Centrul de operaţiuni anti-teroriste de la Kramatorsk, dar şi cu oficiali civili şi militari de la sediul NATO din Bruxelles. Raportul descrie criza din Ucraina, caută soluţii în privinţa implicării SUA şi NATO în mod activ şi urgent în soluţionarea acesteia, pune împreună întreaga informaţie obţinută din discuţii şi face recomandările pe care le consideră ca fiind necesare în creşterea capacităţii de apărare a Ucrainei şi de descurajare a unei noi agresiuni ruse. Astfel de măsuri au ca ţintă restaurarea controlului asupra teritoriilor din est (Doneţk şi Lugansk), dar şi a controlului la graniţa Ucrainei cu Federaţia Rusă.

Una din concluzii este că o astfel de combinaţie a sancţiunilor economice cu întărirea capacităţii de apărare, prin acordarea de ajutor militar letal, trimite un mesaj clar că Vestul nu acceptă schimbarea graniţelor prin forţă în Europa. Raportul conţine, printre semnatari, pe Ivo Daalder, fost ambasador al SUA la NATO, Michele Flournoy, fost subsecretar al Apărării, John Herbst, director al Centrului Eurasia şi fost ambasador al SUA în Ucraina, Steven Pifer, fost ambasador al SUA în Ucraina, James Stavridis, fost comandant al Trupelor Aliate în Europa, Strobe Talbott, fost secretar de stat, Charles Wald, fost adjunct al comandantului Comandamentului SUA în Europa. Hotărârea 162 a Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA (votată cu un scor zdrobitor, 348 la 48) solicită Administraţiei Obama trimiterea de arme letale în Ucraina şi cere Casei Albe şi aliaţilor conturarea unei strategii pe termen lung la adresa agresiunii preşedintelui Vladimir Putin în Ucraina. Actualul preşedinte al Parlamentului European, polonezul Donald Tusk, făcea o remarcă plină de substanţă pentru dramatismul situaţiei din Ucraina:

Ucraina este în război. Poate că este un nou tip de război, fără să existe o declaraţie, dar în realitate este război. Ne pierdem speranţa că ar mai fi încă loc pentru iniţiative diplomatice.

Deşi Franţa şi Germania fac eforturi pentru a impune soluţia diplomatică în Ucraina, tensiunile din estul acesteia continuă, atacurile teroriste s-au înmulţit, iar mişcările de tehnică militară şi trupe sunt în plină desfăşurare. Securitatea Europei este de neconceput în absenţa SUA şi a trupelor americane dislocate în flancul estic al continentului. Avem, la nivel european, dar şi internaţional, o nouă ordine politică, prin anularea de către Federaţia Rusă a angajamentelor de securitate asumate după 1990, în fosta zonă a URSS, aşa încât o nouă ordine de securitate se impune pentru a proteja integritatea teritorială şi suveranitatea statelor membre ale Alianţei Nord-Atlantice.