Călătoria în Taiwan a doamnei Nancy Pelosi este un semnal, dar ce înseamnă cu adevărat?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
captura

„Nu cred că e o idee bună în acest moment”, a transmis preşedintele Biden săptămâna trecută, atunci când a fost întrebat despre intenţia de a călători în Taiwan a lui Nancy Pelosi, preşedinta Camerei Reprezentanţilor, cel mai important personaj din grupul forţei democraţilor şi, fără îndoială, una dintre vocile cele mai influente din politica americană.

Joe Biden, prudent, a rămas doar la acest nivel de joc, dar asta nu înseamnă că autorităţile chineze, tradiţional extrem de sensibile la această temă, nu au declarat imediat prin vocea lui Zhao Lijan, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe că „în cazul în care SUA insistă să meargă mai departe, China va lua măsuri ferme şi decise pentru a-şi apăra suveranitatea naţională şi integritatea teritorială, iar SUA vor purta răspunderea oricăror consecinţe grave...Partea chineză a exprimat cu claritate şi în numeroase rânduri părţii americane care sunt preocupările sale serioase în ce priveşte eventuala vizită a doamnei Pelosi precum şi opoziţia sa fermă la acest proiect...Suntem pe deplin pregătiţi la toate eventualităţile”.

Până acum, aş spune, nimic foarte nou deoarece subiectul relaţiilor SUA-Taiwan este mereu la limite superioare de tensiune diplomatică între Washington şi Beijing. Care sunt acum elementele cu totul noi?

În primul rând, realmente neliniştitoare, sunt discuţiile la scenă deschisă privind avertismentele date de Pentagon care, spun diverşi oameni politici, s-ar opune ferm acestei vizite şi ar fi transmis asta direct doamnei Pelosi. Asta face ca acum, fapt nou şi chiar straniu şi ridicând un nou nivel de temeri cât se poate de reale, căci iată. Iată ce întrebare pune republicanul Newt Gingrich: „Oare la ce se gândeşte Pentagonul atunci când pune în gardă la modul public împotriva vizitei doamnei Pelosi în Taiwan? Dacă suntem într-atât de intimidaţi de comuniştii chinezi încât nici măcar nu putem să protejăm pe Preşedinta Camerei Reprezentanţilor, atunci de ce oare Pekinul ar trebui că am putea ajuta Taiwanul să supravieţuiască. Timiditatea e primejdioasă”.

Tonul ultimelor ore înainte de vizita care trebuie să înceapă în după-amiaza asta, creşte în intensitate şi să aşteptăm să vedem cum evoluează lucrurile. Dar ceea ce ştim deja este că asistăm la o escaladare a disputelor legate de una dintre cele mai dureroase dintre vulnerabilităţile construcţiei internaţionale: sistemul dramatic de prost şi de primejdios al recunoaşterilor unilaterale şi parţiale de care dispune o ţară aflată, de facto şi de jure, în relaţii ambigue cu toate celelalte state şi organizaţii internaţionale din sistemul Naţiunilor Unite. Iată, spre exemplu, sistemul de recunoaşteri internaţionale formale de care dispune acum Taiwanul:

These Are Countries That Recognize Taiwan After Nicaragua Cuts Diplomatic  Ties - Bloomberg
These Are Countries That Recognize Taiwan After Nicaragua Cuts Diplomatic Ties - Bloomberg

Nimic mai complicat şi realmente ciudat decât echilibrul totalmente fragil şi instabil la care s-a ajuns între China continentală şi Taiwan tocmai pentru a se crea un fel de situaţie-tampon care să le dea un fel de marjă de manevră: s-a numi „consensul din 1992”, un acord tacit la care au ajuns cele două delegaţii în cadrul unei reuniuni informale la Hong-Kong. Acordul suna astfel: cele două părţi recunoşteau – repet, informal – că Taiwnul şi China continentală erau părţi componente ale unei aceleiaşi Chine dar că fiecare dintre părţi era liber să considere şi să se prezinte drept exponentul „adevăratei Chine”.  Şi asta a ieşit.

Carte du ballet des reconnaissances diplomatiques entre la République de Chine (Taipei) et la République populaire de Chine (Pékin)
Carte du ballet des reconnaissances diplomatiques entre la République de Chine (Taipei) et la République populaire de Chine (Pékin)

În acest context, este absolut evident că singura  certitudine a Taiwanului în faţa dorinţei exprimate în numeroase ocazii de către China de a prelua acest teritoriu pe care-l consideră parte a teritoriului său naţional, stă în promisiunile făcute de Statele Unite care, aşa cum a spus din nou Biden, nu vor ezita să apere Tiwanul în cazul unui atac din partea Chinei.

De fapt, Biden a indicat pentru prima oară că SUA s-ar angaja în mod direct la o acţiune militară, declarând că „da, avem un angajament în acest sens”. Surprinzător deoarece asta vine în contradicţie cu politica tradiţională a SUA denumită de „ambiguitate strategică” ceea ce însemna un ajutor dat Taiwanului pentru a-şi întări capacitatea de apărare dar fără angajamente explicite de intervenţie militară.

Iată, acum s-ar putea schimba lucrurile şi vizita doamnei Pelosi ar fi un semnal în acest sens?

Présence américaine dans le voisinage chinois, par Cécile Marin & Fanny  Privat (Le Monde diplomatique, avril 2020)
Présence américaine dans le voisinage chinois, par Cécile Marin & Fanny Privat (Le Monde diplomatique, avril 2020)

Asta nelinişteşte oare Pentagonul care ştie care ar putea fi consecinţele enorme, planetare, ale declanşării oricărei forme de conflict militar între China şi SUA? Să vedem cum evoluează situaţia.

Dar, din nou, iată vulnerabilităţile reale ascunse de laxitatea sistemului recunoaşterilor internaţionale, cu criterii laxe şi parcă lăsate la voia întâmplării şi jocului de oportunităţi politice şi pe care, cu riscurile care de-abia acum încep să se ridice la nivel de conflict, au fost lăsate să coexiste pe lângă ceea ce s-a numit procesul oficial al recunoaşterii diplomatice a unor state. Drept care – şi aceasta este adevărata şi uriaşa Cutie a Pandorei – avem acum: 1.State care nu sunt membre ONU dar sunt recunoscute de unul sau mai multe State Membre ONU; 2. State care nu sunt membre ONU şi care sunt recunoscute de unul sau mai multe state care nu sunt membre ONU 3.state care nu sunt membre ONU şi nici nu sunt recunoscute de vreun alt stat (aveţi aici lista statelor care se află în această situaţie).

Absurd? Desigur. Dar ambiguităţile astea sunt folositoare cuiva, sunt instrumentalizate şi produc bani şi alimentează platforme politice. Şi să ne amintim mereu de ce spunea Machiavelli: „Putem începe un război când dorim, dar nu decizi tu când se va termina”...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite