Cacealma în Panama

De la covorul plat încoace, nu e de găsit ceva mai banal decît Dosarul Panama. Numai naivii şi profesorii lor de naivitate deghizaţi în societate civilă pot fi surprinşi. Norodul nu şi-a făcut niciodată iluzii: oamenii sînt fiinţe interesate, iar interesul lor genetic e să nu fie fraieri. Cine are 1.000 de euro nu vrea să-i dea statului, ca să  primească rest 100 şi penalităţi tot atît.

E ştiut că singura realitate certă în afara morţii şi a ploii englezeşti e fiscul. De aici, lecţia care spune că banii din impozite se transformă lesne în proiecte stupide şi voturi de turmă. Seriozitatea administraţiilor de stat e demult compromisă, iar plătitorul de dări s-a fript de atîtea ori cu iaurt dietetic, încît a învăţat să se plimbe la mare distanţă de furnale.

Dar banii murdari? Banii furaţi în Rusia, Moldova, Teleorman şi alte judeţe ale Amazoniei? Banii trimişi, de acolo, în Panama. Din nou: ştiam mai mult decît ne spune megagigantomaxisuper scandalul panamez. Cu excepţia discutabilă a echipajelor uitate în submarine, toată lumea a observat că palatele şi doamnele de pe Coasta de Azur sînt ale ruşilor. Că piaţa imobiliară londoneză e reglată in cash de ruşi. Şi că ziarişti de casă ai presei democratice estice vin la serviciu în BMW. Nimic nou. Banii murdari pavează lumea din clipa în care s-a pus problema căilor de evacuare din Grădina Raiului. Cine vă spune că pictează o zebră ca să puteţi traversa în siguranţă minte sau nu ştie ce spune. Umblă vorba în Dosarul Panama că oameni de încredere au pus 2 miliarde în puşculiţa lui Vladimir Putin. Glumiţi? Două miliarde? Poate la antreul dinaintea micului dejun! Oricum, nu e clar de cine s-ar fi ascuns Putin: de temutul fisc sau de şi mai temutul stat de drept rus? Mai e un lucru: cine o să îi ia banii lui Putin? Ivan Turbincă, DNA, conştiinţa?

Şi atunci? La ce bun Dosarul Panama? La multe şi deloc mărunte.

Pentru România şi fraţii noştri de lanţ bulgari, după Panama există o singură întrebare: domnule gardian, cînd te fac un MCV? Panama a doborît pretenţiile veterinare care permiteau unei părţi a lumii să numere purecii din capul celeilalte. Dacă nu vrem să ne adîncim în farsă, MCV trebuie trimis acasă, în alfabet, unde poate aştepta pensia de mare invalid de război stupid.

Cealaltă consecinţă imediat rezumabilă a Dosarului Panama spune clar: nu suma contează, ci orînduirea. E exact ce nu înţeleg atîţia politicieni şi directori de etică occidentală. Jaful de stat rusesc sau african e logic, natural şi cum nu se poate mai bucuros de medicamentul prescris de la Washington sau Bruxelles. De zeci de ani, medicii occidentali prescriu justiţie, piaţă, transparenţă şi nu uită să trimită asistenţă finaciară. Nimeni nu are decenţa să observe că orînduirea rămîne aceeaşi şi că, de pildă, statul rus sau gabonez e totuna cu trupa care îl conduce.

Teoria luminată care crede că poate exporta justiţie pleacă de la ideea că norodul e un aliat însetat de dreptate. Poate că asta îşi doreşte un grup sau altul prin seminarii şi conversaţii şic, dar democraţia lucrează cu majorităţi sociale. Iar majoritatea socială românească poartă din gură în gură, din taxi în taxi şi din terasă în terasă o zicere simplă: să fure domne, da’ să ne dea şi nouă! Rezultă de aici că, ajuns în capul bucatelor, omul de rînd ar face exact ce fac hoţii titulari, dar ar fi un pic mai generos cu prostimea. Rezultă, de asemenea, că viitorul nostru politic e fixat. În Est, orînduirile fac societăţi care nasc orînduiri neschimbate. Asta se cheamă sociologie amară şi e nu numai complicat, dar şi insuportabil pentru reformiştii din afară şi dinăuntru. Restul e un număr panamez cu un cîrd de zerouri în coadă.

De notat: în 1989, România nu era la pămînt pentru că dl Ceuaşescu pusese la saltea elveţiană 10 sau 20 de miliarde, ci pentru că a încăput pe mîna orînduirii comuniste.

Dar cea mai de seamă consecinţă a Dosarului Panama abia urmează. Un curent teribil urcă de jos în sus, împins de ipocrizia elitelor. Oamenii de rînd primesc fără întrerupere îndemnul: fiţi voi pioşi, că noi sîntem eficienţi! Democraţia are de ce să se teamă. O masă colosală de nebăgaţi în seamă începe să creadă înverşunat în propriile frustrări. Ruptura între elite şi norod se adînceşte cu o viteză nemaivăzută din vremea războaielor ţărăneşti. Deosebirea e că noii răsculaţi nu mai pun mîna pe ţapine ci stau acasă şi se adîncesc, pe net, în teoria conspiraţiei. Un gînd lucios şi negru ca un şarpe în frac încolăceşte tot mai multe minţi: lumea e condusă de elite cîrdaşe care fac şi desfac bani şi războaie, guverne şi alegeri. Şi mai departe: toţi avem o viaţă, dar a noastră e degeaba. Şi încă mai departe: scăparea e în răcnete şi furii. Cu alte cuvinte şi cu aceeaşi nefericire, ne îndreptăm spre un anotimp deşucheat, vecin de subterană cu anii cu '30. Elite instalate pe altă planetă produc, pe pămînt, spaţiu pentru demagogi.

Panama e încă o criză din care păzitorii democraţiei nu învaţă nimic. Sau reţin că trebuie să facă din fisc o putere nucleară. Bun venit într-o lume care liniază caiete, dar nu mai ştie să scrie!

P.S. Un detaliu util: Dosarul Panama e, foarte probabil, o operaţie de manipulare şi control organizată de Rusia. E elementar. Dezvăluirile alimentează spume anticapitaliste, incendiază presa (a se vedea articolul de faţă), compromit figuri politice şi provoacă demisii în Occident. Pentru credibiliazare, se foloseşte o tehnică sovietică de bază: dezvăluirile nu ocolesc oamenii de acasă. Menţionat fără dovezi, Putin e intangibil şi nu poate pierde o reputaţie demult pierdută în afara ţării. În plus, lipsa figurilor americane spune că obiectivul Dosarului Panama e şantajul: ştim multe, ne abţinem dar, la nevoie, revenim. Cacealma în Panama.