BRICS a fost înlocuit cu TICK

BRICS a fost înlocuit cu TICK

Conceptul BRICS, bazat pe credinţa că grupul de ţări alcătuit din Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud, cele mai mari economii emergente, va genera un val de creştere care se va simţi la nivel global, a ţinut capul de afiş timp de peste un deceniu după ce a fost inventat de Jim O’Neill, pe atunci economist-şef al Goldman Sachs, în 2001.

Ştiri pe aceeaşi temă

Acum, însă, recesiunile din ce în ce mai pronunţate din Brazilia şi Rusia au zguduit atât de puternic încrederea în ipoteza BRICS, încât la sfârşitul anului trecut chiar şi Goldman şi-a închis fondul BRICS după ce activele acestuia s-au prăbuşit la 100 milioane de dolari, de la un vârf de peste 800 milioane la sfârşitul anului 2010.
 
În locul acestuia, managerii de fonduri de pe pieţele emergente par să fi găsit un alt concept, TICK, ţări mari producătoare de tehnologie ca Taiwanul şi Coreea de Sud luând faţa Braziliei şi Rusiei, concentrate pe materii prime, scrie Financial Times.
 
Noul termen spune multe despre natura schimbătoare a pieţelor emergente şi a lumii în general, serviciile, în special tehnologia, câştigând acum teren în faţa comerţului de bunuri fizice, în special materii prime.
 
„Grupul BRICS nu mai este motorul de creştere care era. Există acum o nouă ordine“, spune Steven Holden, fondator al Copley Fund Research. „Sectorul tehnologic înregistrează acum o creştere puternică. Nu cred că mulţi sunt conştienţi de noua poveste EM, se gândesc încă la Brazilia, Rusia, materii prime, mari companii energetice. Peisajul s-a schimbat dramatic însă.“
 
Richard Sneller, director pieţe emer­gente la Baillie Gifford, adaugă: „În multe pieţe emergente, viteza cu care tinerii consumatori se adaptează la schimbările tehnologice, în domenii cum ar fi comerţul electronic şi shoppingul online, este mult mai accelerată decât în SUA.“
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările